Patru state membre UE au acceptat să achite în ruble gazul primit din Rusia

L. G. | 27.04.2022

La o zi după ce Rusia a sistat livrările de gaze naturale către Polonia și Bulgaria din cauza „neplății în ruble”, unitatea UE se zdruncină deoarece alte patru țări au plătit deja în ruble pentru gaze.

Pe aceeași temă

Conform Bloomberg care citează o sursă din conducerea gigantului energetic Gazprom, patru cumpărători europeni de gaze au plătit deja în ruble pentru cantitățile contractate, așa cum Rusia a cerut.

De asemenea, potrivit sursei citate, zece cumpărători europeni au deschis conturi în ruble la Gazprombank, banca indicată de Moscova pentru plata gazelor naturale.

Deși nu este foarte clar care sunt cele patru companii care au încălcat directiva UE și plătesc în ruble, Reuters subliniază că OMV din Austria și Uniper din Germania se numără printre firmele care s-au conformat cerințelor Kremlinului.

Între timp, Ungaria, mai apropiată de Rusia, a încheiat un acord pentru a plăti într-un cont denominat în euro la Gazprombank, care la rândul ei va plăti în ruble către Gazprom Export, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto într-un videoclip postat pe Facebook. Următoarea sa plată este scadentă pe 22 mai, a spus el. Slovacia a ajuns la același acord, a adăugat el, pe măsură ce mai multe state din Europa realizează că este imposibil să trăiești fără sursele de energie rusești.

După cum s-a anunțat ieri, Rusia a sistat miercuri livrările de gaze către Polonia și Bulgaria, după ce aceste țări au refuzat mecanismul propus de Gazprom pentru plăți în ruble, despre care gigantul energetic rusesc spune că nu încalcă sancțiunile Uniunii Europene. Rusia furnizează gaze prin conducte către 23 de țări europene. Moscova a cerut plata în ruble pentru livrările de gaze naturale, după ce UE a impus sancțiuni Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Însă UE a transmis statelor membre că mecanismul propus de Kremlin, care impune deschiderea de conturi în euro și ruble la Gazprombank, bancă deținută de stat, încălcă sancțiunile. Se pare că nevoia de energie mai ieftină din Rusia face ca cel puțin 10 companii să nu respecte recomandarea Bruxellesului.

Potrivit Financial Times, Gazprom Export a notificat Bulgargaz (Bulgaria) și PGNiG (Polonia) sistarea furnizării de gaze din 27 aprilie până la efectuarea plății conform procedurii solicitate, a transmis Gazprom. De asemenea, a avertizat că reținerea neautorizată a volumelor de gaze care tranzitează Polonia și Bulgaria către alte țări europene precum Germania ar avea ca rezultat o reducere a livrărilor de tranzit.

„Bulgaria și Polonia sunt state de tranzit”, a spus Gazprom. „În cazul extracției neautorizate de gaz din volumele de tranzit către țări terțe, livrările pentru tranzit vor fi reduse cu volumul reținut în mod neautorizat.”

Ca răspuns la opririle „neașteptate” a livrărilor, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că „anunțul Gazprom este o altă încercare a Rusiei de a ne șantaja cu gazele naturale”, adăugând că Europa este „pregătită pentru acest scenariu”.

După anunțul Gazprom, prețurile gazelor la bursele europene au crescut miercuri cu 20%. Contractele futures care urmăresc prețul angro al gazului în Europa au crescut cu aproape o cincime, la 117 EUR pe MWh, de aproape șapte ori mai mult decât acum un an.

„Gazprom a suspendat complet livrările de gaz către Bulgargaz (Bulgaria) și PGNiG (Polonia) din cauza neplății în ruble”, a declarat Gazprom într-un comunicat miercuri.

„Din punct de vedere politic, acest lucru ridică miza pentru decizia Comisiei Europene dacă noul sistem de plată ar încălca sancțiunile și, prin urmare, va menține probabil volatilitatea pieței la un nivel ridicat”, a declarat analistul Goldman Sachs, Samantha Dart, într-o notă adresată clienților. Ea a mai adăugat că „opinia lui Goldman este că este în interesul atât al UE, cât și al Rusiei să găsească o soluție care să aducă plățile pentru gaze în conformitate cu cerințele legale ale UE, în concordanță cu comentariile recente de la Bruxelles”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22