Poveste din Bangladesh

Cine a spus ca Bangladeshul e o tara de lumea a treia? O simpla plimbare printre zgarie-norii care incep sa modeleze orizontul capitalei in formare ar determina pe oricine sa se mai intrebe o data: oare cu cat e mai saraca aceasta primitiva tara din Asia Centrala, de care pana mai ieri n-a auzit nimeni, fata de batrana si acum tot mai bine cunoscuta Romanie?

Cand m-am aventurat spre aceste pamanturi misterioase, la sfarsitul verii, nu ma asteptam decat la o tragedie de proportii. Din toate informatiile pe care le-am obtinut inainte de plecare din diferite surse nu reiesea decat ca saracia si inapoierea economica erau covarsitoare. Ba, mai mult, cum calatoria mea inspre Bangladesh coincidea cu sezonul musonic in aceste regiuni, posturile de televiziune tocmai transmiteau imagini cu inundatii nemaintalnite, in care numarul victimelor se ridica la nivelul miilor. "Ma voi numara oare si eu printre ele?", ma intrebam asadar eu pe sub musteti, in timp ce avionul tocmai se pregatea sa faca o aterizare, care mie nu mi se parea decat fortata, intr-o campie acoperita integral cu apa. Pe ici, pe colo, impungand umil spre cer, mai zareai din cand in cand hornul cate unui acoperis de casa inundata langa un stalp de inalta tensiune. "Oare voi reusi vreodata sa mai si decolez din aceasta zona de urgenta sau voi ramane naufragiat pe unul dintre acoperisurile acestea pentru totdeauna?", am continuat eu sa ma intreb.

Nu mica mi-a fost asadar mirarea cand, la capatul campiei inundate, unde doar cativa zeci de metri mai desparteau avionul de puhoiul de apa de dedesubt, deodata se infatisa la hublou o pista de aterizare relativ uscata si imprejmuita de cladiri care pareau chiar a fi locuite si in oarecare stare de functionare. Da! Tocmai imi facusem somptuoasa intrare in Dhaka, capitala Bangladeshului, tara din Asia Centrala inghesuita intre India si Burma (acum Myanmar), unde avea sa-mi fie resedinta in urmatorii doi ani de zile!

Cu ai sai 150 de milioane de locuitori si doar 144.000 de km², Bangladesh este cea mai dens populata tara din lume si - fapt repetat continuu in toate sursele media - una dintre cele mai sarace. Sub dominatia notoriului imperiu Britanic, impreuna cu India pana in 1947, vestul si nordul fostului Imperiu (teritoriile cu cele mai mari populatii islamice) se separa de restul Indiei pentru a forma Pakistanul. Dar tensiuni interne intre cele doua regiuni determina secesiunea partii de est de Pakistan, in 1971, dupa un sangeros razboi civil, printre atrocitatile caruia se numara peste 300.000 de morti si 200.000 de violuri. In urma independentei se creeaza Bangladeshul, tara cu iesire spre sud la Oceanul Indian prin celebrul Golf Bengal, cu o economie bazata in totalitate pe agricultura, un guvern criticat pentru coruptie la toate nivelele, o administrare necorespunzatoare a resurselor si o populatie cu peste 45% sub nivelul saraciei. Suna familiar?

Am ajuns in Bangladesh pentru a preda teatru elevilor de liceu de la Scoala Internationala Dhaka!

Scoala moderna de teatru

Dar cum, pana in momentul aterizarii, numai scoli nu pareau a fi cladirile in paragina pe care le vedeam in jurul aeroportului, incepeam sa ma intreb foarte serios daca noul meu loc de munca nu va fi cumva in mediu subacvatic sau cel putin semimlastinos. Ma asteptam in acel moment la orice, inclusiv la un fel de educatie in aer liber in stil socratic in care insa imbietoarele gradini mediteraneene populate cu induiosatorii lor maslini vor fi inlocuite aici cu plutitoare placaje industriale, de pe care un ragusit Thespis va incerca fara succes sa capteze atentia unui grup de pirandei malnutriti, ale caror capete ravasite de foamete si boala de-abia vor reusi sa se ridice deasupra unui morman de trestii inecate pana la jumatate in mocirla.

Inutil sa mai descriu surpriza care m-a cuprins atunci cand o cladire nou zugravita in portocaliu si cu un stralucitor acoperis verde isi facu aparitia prin parbrizul masinii, ca un colos de lumina din intunericul lacustru care, pana nu cu mult timp inainte, crezusem ca ma va inghiti pe de-a-ntregul. Da, nu va mint, dragi cititori: vorbesc chiar despre cladirea care urma sa-l gazduiasca pe noul ei profesor de teatru si arte dramatice, impunatoarea Scoala Internationala Dhaka!

 Cu gura semicascata mi-am tras atunci sandalele peste cimentul incins de caldura al trotuarului de la intrare, in timp ce santinela in uniforma isi lovi zgomotos calcaiele cizmelor in semn de salut si isi duse mana la tampla in tipic stil militaresc. "Welcome, boss", mi se adresa placut acesta si, cu o mana pe zavorul portii, imi deschise calea inspre insorita curte a scolii. Ia te uita, domnule, ca un amarat profesor de liceu in Bangladesh are pana la urma chiar o anumita alura de persoana importanta, mi-am spus eu atunci in barba si, cu un zambet suav, mi-am facut intrarea pe portile bine pazite ale scolii.

Inauntru - alta minune: aer conditionat de te lua frigul, in comparatie cu cele 40 de grade de afara, ghivece cu plante, decoratii interioare... cu alte cuvinte, am aterizat in inima bunastarii! Nu mai vazusem de mult, in pofida lungii mele perindari prin lume, o institutie atat de bine pusa la punct, in care resursele de care beneficia, fara indoiala, conducerea reuseau sa te imbie sa ramai de cum ai pus piciorul inauntru.

Scoala Internationala Dhaka s-a dovedit a fi, asadar, ceva mai mult decat o balta noroioasa, iar elevii pe care aveam sa ii indrum pe misterioasele carari ale artelor teatrale, un grup cu capete mai luminate decat in multe alte scoli prin care am umblat. Nu numai atat, dar noul program de Bacalaureat International pe care scoala l-a adoptat cu doi ani inainte incepea sa imi dea emotii in noile si neasteptatele imprejurari din care acum faceam parte. Gata cu glumele despre saracie, inundatii si malnutritie: aici va fi mai greu de predat teatru decat ma asteptam!

Cu un grup de profesori din aproape 20 de tari diferite, incepand cu America, Australia si Noua Zeelanda si terminand cu Mexic, Rusia si... Romania, aveam acum datoria sa educ elevi din Bangladesh ai caror parinti erau mai bogati decat produsul intern brut al intregului judet Cluj! Si populatia totala de elevi se ridica la 600, din care, in cei doi ani de contract, cel putin 100 vor trece prin mainile mele.

Dupa doar cateva saptamani de lucru, am inceput sa constientizez importanta situatiei in care ma gaseam. Conducerea scolii m-a ajutat in propria-mi perioada de tranzitie si lucrurile au inceput sa se miste relativ repede in clasele de actorie. Pe zi ce trecea, predatul la Scoala Internationala Dhaka incepea sa ma pasioneze din ce in ce mai mult, pana cand am ajuns in nemaiintalnita situatie in care de-abia asteptam sa imi incep ziua de lucru!

Cat despre imaginile cu inundatii, saracie si mizerie transmise pe toate posturile de televiziune, in ziarele internationale si pe paginile web, nu pot spune decat un lucru: cu siguranta, sunt adevarate! Dar nu in Dhaka, ci undeva in afara capitalei, in satele asezate pe malurile fluviilor, care insumeaza 10% din teritoriul tarii. Ceea ce e ciudat e ca media internationala nu surprinde niciodata partile bune - cum ar fi Scoala Internationala Dhaka, supermodernul spital Apollo de peste drum, cladirea in constructie care va gazdui cel mai mare mall din Asia Centrala sau nenumaratele restaurnate thailandeze, italiene, japoneze si... americane, care se inmultesc ca ciupercile pe strazile capitalei.

Sigur ca exista, ca in orice padure, multe uscaturi si in Dhaka. Si una dintre ele este, fara indoiala, circulatia rutiera. In fiecare zi, cea mai spinoasa problema cu care ma confruntam la inceput, ca orice calator ajuns pentru prima oara pe aceste meleaguri, era circulatia rutiera. Daca as incerca sa conduc de unul singur aici, nu m-ar dezorienta atat de mult regulile britanice de circulatie pe stanga, dar pur si simplu n-as putea sa-mi dau seama pe ce sens se circula! Depasirile sunt atat de frecvente, incat pe strazile imbacsite de trafic din Dhaka ai putea foarte usor sa zici ca circulatia e pe oricare sens prinzi loc liber. La inceput, asa ceva pare in mod normal inspaimantator, mai ales in momentele tensionate in care te indrepti vertiginos de direct spre un camion care vine exact pe sensul tau din directie inversa si nu tradeaza nici cea mai mica intentie de a se da la o parte. Ce urmeaza dupa aceea, daca ai curajul sa tii ochii deschisi, e un schimb prietenesc de claxoane si semnalizari luminoase cu ambele faze ale farurilor, un viraj in extremis la cativa metri de bara de protectie a masinii (daca aceasta mai exista) si o trecere a vehicolului de inalt tonaj pe sensul opus, la cativa centimetri distanta de oglinda retrovizoare (daca aceasta nu a fost intentionat data jos de posesorul autoturismului).

Dar, precum spuneam, aceste senzatii par "tari" doar pentru cei care sunt in Dhaka la inceputul voiajului lor. Dupa doar cateva saptamani, te obisnuiesti atat de mult cu noul stil de transport rutier, incat te apuci sa citesti romane in masina si n-ai nicio treaba cu harababura ce are loc imprejurul tau.

Sectoare economice in dezvoltare

Dupa primele saptamani de confuzie nou venitul incepe sa ignore anumite aspecte inerente tarilor "in curs de dezvoltare", cum ar fi circulatia rutiera, si sa isi indrepte privirea spre mult dezbatuta problema a nivelului de trai. Desi saracia isi face intr-adevar simtita prezenta prin numarul relativ mare al celor fara locuinte, care din cand in cand sunt obligati sa isi petreaca noptile prin fata unora dintre cladirile din centru, se intampla ca respectiva cladire sa fie chiar sediul de 38 de etaje al reprezentantei bancii Asia. Si daca aceasta imbinare de contraste se intampla sa aiba loc in Bangladesh, prima paralela la care ma duce gandul sunt nenumaratii homelesi din New York City, care innopteaza la coltul cate unui zgarie-nori din inima Manhattanului, cum ar fi cel detinut de Citibank. Dar in niciun caz situatia din Bangladesh nu ma face sa ma gandesc la Romania si la pipernicitele sale cladiri si sedii de banca din Bucuresti sau oricare alta provinciala resedinta de judet.

Bangladesh a inceput sa-si dezvolte anumite sectoare economice.

Sa luam spre exemplu industria textila, in care Romania era pe vremurile nu de mult apuse un lider cu oarecare statut pe pietele internationale. Ei bine, azi, in postura de consumator, ai de 10 ori mai multe sanse ca haina pe care o vei cumpara intr-un magazin sic new-yorkez sa fie facuta in Bangladesh, si nu in Romania. Si n-as zice ca suprematia in industria textila ar fi o pierdere chiar asa de mare. Dar, in cazul Romaniei, a fost ea oare inlocuita cu vreun alt sector industrial pana in prezent?

Caci, spre deosebire de Romania, in Bangladesh, aceasta tara corupta si saraca din inima Asiei, guvernul de tranzitie, care a detronat oligarhia ce detinea pana in 2006 puterea, a facut posibila, se pare, intrarea imediata de capital in economie si asigurarea dezvoltarii industriale. De fapt, Bangladeshul detine o adevarata elita de multimilionari si chiar o impresionanta clasa de mijloc care s-a inmultit pe urmele acesteia. Pe cand in Romania guvernele continua succesiv sa sustina dezbinarea si, ca urmare, incetineala economica, in Bangladesh cel putin cei de la putere au stiut ca, fara capital si legislatie corespunzatoare, tara lor ar fi fost deja inghitita de apele inflatiei, ale saraciei si ale inapoierii economice. Numai astfel isi poate explica noul venit pe aceste meleaguri cum resedinte luxuoase si zgarie-nori in devenire continua zilnic sa isi faca aparitia in mijlocul haosului creat pe urmele cresterii economice prezente.

Si ca tot veni vorba de resedinte, permiteti-mi sa o descriu pe a mea, cea obtinuta prin contract de la Scoala Internationala Dhaka. Apartamentul are cel putin 200 de metri patrati, ceea ce reprezinta cam de 10 ori mai mult decat avea resedinta obtinuta prin ultima mea slujba in Ungaria. Cu 3 camere, 3 bai si un hol de poti juca fotbal in el, acest apartament este lejer cel mai incapator in care am pus vreodata piciorul (cu scopul de a trai in el) de la New York pana la Budapesta.

Singurul inconvenient consta in faptul ca noaptea bucataria parea a fi sala de sedinte publice pentru toate taratoarele inaripate din regiune. Si pot spune cu mana pe inima ca singurul avantaj pe care Europa de Est pare a-l detine la capitolul nivel de trai atat fata de America de Nord, cat si de Asia este lipsa de insecte de bucatarie. In Dhaka am dus lupta de transee cu acesti oaspeti neinvitati in primele doua luni, folosind artilerie mai variata decat americanii in Irak. Nimic nu parea sa deturneze inamicul la inceput, pana cand scoala a intervenit si in aceasta problema si a trimis o adevarata echipa de SWAT, exterminatori de meserie, care au spreiat apartamentul cu chimicale, de nu mai era chip de stat inauntru fara masca de gaze. Se zice ca in urma unui posibil razboi nuclear aceste insecte, din fericire straine Romaniei, dar prezente in toate celelalte colturi ale lumii (cel putin cele strabatute de mine), acesti invincibili "cockroach" ar fi singurele supravietuitoare nestingherite, chiar si la nivelele supraridicate de radiatie nucleara. Asa ca eu m-am simtit ca Russell Crowe dupa lupta din Gladiator, cand mi-am vazut lacasul in sfarsit starpit de prezenta inoportuna a inaripatilor mei colegi de camera.

Viata sociala activa

Fara doar si poate insa, cel mai placut aspect al apartamentului meu este panorama pe care ti-o ofera balconul din dormitor. La picioarele mele, in fiecare dimineata, se infatiseaza aburinda silueta a adormitului lac Banani, pe care pirogi lenese incep la ore timpurii sa treaca pasageri nerabdatori de pe un mal pe altul. Si n-ar fi nimic de obiectat la acest capitol de nu m-as apropia prea mult de balustrada balconului. Aceasta pentru ca doar din acest unghi devine vizibila gramada plutitoare de gunoi ce se aduna in fiecare dimineata in zori la malul lacului, tocmai sub balconul meu. De la prezervative uzate pana la imbracaminte abandonata din motive de inteles de catre locuitori in involburatele valuri ale lacului, ai placerea sa savurezi cea mai bogata gama de culori si mirosuri la care ai avut vreodata acces.

Dar pentru a nu crea o imagine plictisitoare despre Bangladesh, permiteti-mi sa mentionez ca traiul de aici nu consta doar in rutina generata de leneveala din apartament si oboseala de la locul de munca. Dimpotriva: in pofida strictului regim de viata mahomedan, Dhaka prospera in surse de divertisment. Pentru o populatie relativ semnificativa de "expatriati" - cum sunt numiti aici rezidentii straini - exista cluburi private cu iz de provenienta coloniala, in care un numar restrans de clienti "selecti" au prilejul sa se destinda la un meci de tenis, o tura de bazin, o bere sau un whisky. Cele mai multe din ele atasate ambasadelor de aici, aceste cluburi ofera adevarate insule de cultura vestica oamenilor de afaceri, diplomatilor, specialistilor si... profesorilor veniti aici din cele mai diverse colturi ale lumii. Multa vreme am incercat sa ma aciuiesc si eu pe langa unul dintre aceste cluburi, ravnind dupa beneficiile incontestabile pe care le ofera ele. Si multa vreme n-as fi crezut ca voi reusi. Dar, dupa mai multe incercari care m-au plimbat de la clubul american la cel australian, mi-am gasit in sfarsit locul cand cererea mea de aderare a fost acceptata la clubul... Nordic! Iata, domnule, ca Europa isi protejeaza totusi membrii si nici macar nu discrimineaza impotriva celor mai putin europeni decat ei, cum ar fi, spre exemplu, mai putin civilizatii colegi din Est. Nu imi ramane sa dovedesc decat ca si romanii pot sa fie civilizati. Asadar, voi incerca sa nu ma inghesui la mancare peste suedezi, sa nu dau prea tare din picioare in bazin printre danezi si sa nu beau prea multa bere printre finlandezi.

De la cluburi private si nou imbogatitii reprezentanti ai clasei de mijloc asadar la fabricile de textile care isi croiesc drum spre viitor la foc continuu - cine poate afirma cu exactitate ca Bangladeshul e mai sarac decat Romania, de exemplu? Sau ca va ramane "mai sarac" pentru multa vreme? De la amaratii soferi de ricsa care ma pedaleaza incet seara inspre casa, prin traficul haotic, la expatriatii care isi savureaza paharele cu margarita la marginea bazinului - cine stie in ce directie se indreapta noii tigri ai Asiei Centrale, in timp ce batranii ursi ai Europei de Est sunt incet-incet pe cale de disparitie?

In douazeci de ani nu m-ar mira deloc daca Dhaka va deveni un mic Bangkok sau chiar Kuala Lumpur, care va ademeni turisti si oameni de afaceri din intreaga lume. Dar cat oare vor mai indrazni sa aspire batranii nostri Bucuresti la statutul de "Paris al Estului", cu Lipscanii lor ramasi necuratati sau cu Ghencea, Drumul Taberei si Militarii lor cu iz comunist? Cu chelnerii lor fara maniere din restaurantele bazate doar pe o bucatarie traditionala? Cu blocurile comuniste tot nezugravite pe dinafara si igrasia mancand vizibil din perete? In timp ce resedintele luxuoase ale primitivei Dhaka, cu Gulshanii, Bananii si Dahmoudii ei, se vor reflecta in apele canalelor de drenaj care vor tine inundatiile si problemele bengalezilor departe de capitala lor...

Nimeni nu poate, cu siguranta, anticipa viitorul. Sigur, deocamdata cifrele economice vorbesc de la sine. Pe moment, cu o crestere economica decenta si perspective relativ stabile pentru viitor, Romania se situeaza pe hartie mult in fata.

Dar ce pot spune cifrele, cand comparam cea mai dens populata tara din lume cu o populatie de sapte ori mai mica? Acum, sigur, sortii de izbanda sunt cu mult in favoarea noastra. Dar cine stie daca, peste proverbialii douazeci de ani, la pasul in care se dezvolta, Romania nu se va cazni in continuare sa sparga piatra in Valea Prahovei pentru autostrada Transilvania, pe cand prietenii nostri bengalezi vor petrece doar doua ore la volan de la Dhaka la Calcutta? Sigur, deocamdata e doar o chestiune de probabilitate. Dar, pe viitor, comparand ritmul de crestere din Asia cu cel din Europa de Est - cine stie...?