Războiul Crimeei 2.0

Obiectivul maximal al Moscovei, dictat de rațiuni strategice, este finlandizarea Ucrainei, transformarea ei într-o zonă tampon între Rusia și Occident.

Criza politică dramatică, colapsul re^­gi­mu­lui Ianukovici, reorientarea Kievului spre Bruxelles au repus în discuție ecuația de securitate a Estului, în care Ucraina a fost întotdeauna privită de la Moscova ca un important cap de pod, de care depindea echilibrul de forțe în Europa și securitatea Rusiei. De aici și impetuozitatea cu care Kremlinul s-a decis să acționeze, în­căl­când legislația internațională, cutumele de politică externă și comportându-se ca un actor irațional.

Nota de plată pe care Rusia o va plăti pen­tru această aventură va fi consistentă. Li­derii de la Moscova au fost atenționați, iar ei au decis că merită. Așadar, care este obiectivul Kremlinului?

Anexarea Crimeei nu poate fi decât un obiectiv minimal al pre­ședintelui Putin. Crimeea este o peninsulă, separată de con­tinent de un istm strâmt. De la Perekop sau Armeansk se poate bloca intrarea în Crimeea și izola pe­nin­sula, care rămâne fără curent, apă, gaz, legături telefonice. Crimeea înghite mari sume de la bugetul central. Dată fiind co­rupția și criminalitatea din peninsulă, Mos­cova va trebui să aloce 3-4% din bugetul fe­deral autorităților de la Simferopol. Pier­derea Crimeei va deschide o rană pentru Ucraina greu de vindecat. Prin tot ce a făcut în ultimele luni, practic, președintele Putin a împins Kievul, care mai bine de do­uă decenii a navigat între Moscova și Bruxelles, direct în brațele Occidentului. Potrivit unui sondaj difuzat la 9 martie de canalul ucrainean Inter TV, peste 77% din cei intervievați vor aderarea la UE și nu mai puțin de 70% la NATO.

Obiectivul maximal al Moscovei, dictat de rațiuni strategice, este finlandizarea Ucrai­nei, transformarea ei într-o zonă tampon între Rusia și Occident. La ultima întâlnire dintre șefii diplomațiilor americană și rusă, John Kerry și Serghei Lavrov, de la Lon­dra (vineri, 14 martie), Moscova a pro­pus federalizarea Ucrainei, transformarea ei într-un stat neutru politic și militar, statut de limbă de stat pentru limba rusă, alături de ucraineană, adoptarea unei noi Constituții, prin care se asigură o largă au­tonomie regiunilor, recunoașterea drep­tului Crimeei de a-și decide viitorul la referendumul din 16 martie. Dacă criza ucraineană s-ar soluționa prin fe­de­ra­li­zarea țării, atunci când Kievul s-ar apro­pia de Occident și ar vrea să adere la UE și NATO, Moscova ar putea pilota re­giu­nile din estul și sudul Ucrainei să se se­pare, după scenariul operat în Crimeea, și să adere la Federația Rusă. Iar cu jumă­tatea estică și sudică a Ucrainei anexată, Rusia ar ajunge la Transnistria și la gurile Dunării, având graniță directă cu Ro­mâ­nia. Dar această variantă ar lipsi Mos­cova de un „tampon“ între Rusia și Occi­dent.

Moscova are pârghii ca să forțeze fe­deralizarea Ucrainei și le folosește la Do­nețk, Harkov, în curând și la Odessa, adi­că în estul și sudul Ucrainei. În ziua re­ferendumului din Crimeea, grupări pa­ra­militare proruse au devastat sediul Pro­curaturii din Donețk și au înconjurat clă­direa administrației regionale, păzită de mai multe cordoane formate din trupe ale Ministerului de Interne. La Harkov, al doilea oraș ca mărime după Kiev, tot du­minică, protestatarii proruși au devastat sediul unei organizații ucrainene, au ars în public cărțile de istoria Ucrainei și des­pre Holodomor, marea foamete din pe­rioada stalinistă căreia i-au căzut victime milioane de ucraineni. Sâmbătă, la Har­kov, au murit împușcați doi tineri, alți cinci sunt internați în spital și au fost emise mandate de arestare pentru 25 de per­soane. Potrivit mai multor surse, pen­tru a participa la aceste manifestații vio­lente sunt aduși sute de oameni în au­tobuze fără număr de înmatriculare, toți bărbați între 20 și 40 de ani, bine an­trenați. Printre cererile scandate se nu­mără organizarea de referendumuri pen­tru aderarea la Rusia, după modelul celui din Crimeea. Nu întâmplător, în con­vorbirea telefonică de duminică, 16 mar­tie, cu cancelarul Angela Merkel, Vladimir Putin exprima îngrijorarea față de ac­țiunile antirusești ale grupărilor radicale din estul și sudul Ucrainei, cum pretinsese acum două săptămâni că s-ar întâmpla în Crimeea. După această îngrijorare se știe ce a urmat... Oricum, în apropierea gra­ni­țelor de nord și de est ale Ucrainei se află concentrați 60.000 de soldați ruși. Pentru orice eventualitate, de vreme ce Consiliul Federației a aprobat la 1 martie o rezoluție care permite președintelui trimiterea de trupe rusești în Ucraina „până la nor­malizarea situației“.

În ciuda convingerii președintelui Putin că Euro-Maidanul a fost regizat și finanțat din Occident, la Washington, Bruxelles sau la Varșovia nu se pregătesc grupări pa­ramilitare care să meargă la Kiev, Harkov, Donețk și Odessa. Orice actor rațional în­țelege că o intervenție militară occidentală ar conduce cel mai probabil la un nou război mondial. Chiar dacă instrumentele care rămân la dispoziția lumii civilizate nu sunt spectaculoase, ele sunt eficiente.

Consecințele economice ale sanc­țiunilor vor avea un impact pu­ternic asupra Rusiei. Teama că Europa este dependentă de Ru­sia, iar Moscova trebuie lăsată să ocupe pe cine vrea, ca nu cumva să se supere și să taie gazul, este ridicolă. Mai bine de jumătate din bugetul federal este format din vânzarea resurselor energetice, în special petrol și gaz. Însă majoritatea țărilor UE au redus importurile de gaz din Rusia. Până și prietenoasa Finlandă, între 2006 și 2013 a redus cu 28% importul de gaz rusesc. Dacă Congresul SUA anulează le­gislația care interzice exportul, ame­ricanii ar putea deveni un mare furnizor de gaz pentru Europa.

Se afirmă adesea că Rusia va întoarce spa­tele pieței europene și va exporta în Chi­na. Într-adevăr, China este un mare con­sumator. Prin două conducte se livrează gaz din Turkmenistan Chinei, la o ca­pa­citate de 40 de miliarde m³ pe an. În cu­rând va fi dată în exploatare a treia con­ductă. China cumpără gaz turkmen la prețul de 110-120 de dolari pentru 1.000 m³, de trei ori mai ieftin decât vinde Rusia în Vest. De altfel, Gazprom negociază cu China de cinci ani și nu se înțeleg la preț. Recent, China a început exploatarea ga­zelor de șist cu tehnologie americană. Pen­tru 2015 este prevăzut un volum de 6,5 miliarde m³, iar estimarea pentru 2020 va­riază, în funcție de surse, între 60 și 100 de miliarde m³. Deci, e puțin probabil ca gazul rusesc să ia drumul Chinei.

Oficiali moscoviți spun că in­dustria ge­r­mană este de­pen­dentă de piața rusească, deci doamna Merkel va fi obligată să re­vină la sentimente mai bune față de pre­ședintele Putin. Cifrele spun însă altceva. Doar 3,3% din ex­por­turile germane (36 din 1.094 de miliarde de euro) au mers în Rusia. Cel mai pro­babil, Germania va pu­tea să su­pra­vie­țu­iască pierderii pieței rusești.

Consilierul prezidențial Serghei Glazev asigură opinia publică din Rusia, de câțiva ani, că dolarul american este pe marginea pră­pastiei. Foarte probabil, între 5-12 mar­tie, Banca Centrală a Rusiei a aruncat pe piață obligațiuni americane în valoare de 104 miliarde de dolari, în zilele în care rubla se deprecia vertiginos. Numai că do­larul american n-a reacționat, spre de­zamăgirea Kremlinului. Era și greu să re­acționeze, americanii având pe piață emi­se obligațiuni de 6 trilioane.

De partea cealaltă, americanii au dat pe piață doar 1% din rezerva lor strategică de petrol, iar prețul barilului a coborât de la 107 la 98 de dolari. Bugetul federal al Ru­siei este construit pe un preț estimat de 105 dolari barilul. Washingtonul a mai coborât o dată prețul mondial al pe­tro­lului, în anii 1980. Iar atunci s-a prăbușit Uniunea Sovietică. //