Pe aceeași temă
Israelul s-a confruntat saptamana trecuta cu o ampla criza politica care este departe de a fi incheiata. Cauza a constituit-o mult asteptatul raport preliminar al Comisiei Winograd, comisie numita de insusi primul ministru Ehud Olmert, pentru a analiza esecurile celui de al doilea razboi din Liban de vara trecuta.
Luni, 30 aprilie 2007, fix la ora 17.00, cei cinci membri ai Comisiei Winograd s-au prezentat la intalnirea cu ziaristii, presedintele lor, judecatorul Eliahu Winograd, prezentand in linii mari raportul preliminar.
Din start, judecatorul Winograd a tinut sa precizeze ca infiintarea comisiei, decisa de guvernul israelian, raspunde dreptului la informare al poporului israelian, profund afectat de modul in care a fost condus razboiul.
Concluziile Comisiei
Winograd a declarat ca au fost evidentiate greseli foarte grave de care guvernul este direct raspunzator, reamintind totodata ca autoritatile nu au fost capabile sa evalueze just situatia, iar esalonul politic nu a stabilit relatii de lucru bune cu esalonul militar.
"Consideram ca principalii responsabili sunt primul ministru, ministrul Apararii si fostul sef al Statului Major", a anuntat judecatorul Winograd, subliniind totodata ca si alte persoane trebuie sa-si asume de asemenea responsabilitatea pentru acest esec, care a provocat o mare deceptie in randul populatiei israeliene.
"Estimam ca primul ministru este responsabil atat pe plan profesional, cat si personal, de grave deficiente in deciziile care au fost luate inainte de inceperea actiunii. Seful guvernului si-a format o opinie fara sa stabileasca un plan precis si detaliat. Nu a cerut sa i se ofere o alternativa si nu a analizat, asa cum ar fi trebuit sa faca, pozitiile luate de armata. Aceasta este directia in care a esuat", se mentioneaza in raport. In plus, judecatorul Winograd a specificat ca obiectivele pe care si le-a propus Olmert au fost prea ambitioase si imposibil de atins.
In ceea ce-l priveste pe ministrul Apararii, Amir Peretz, Comisia Winograd a decis: "Amir Peretz nu si-a asumat functiile si nu a dat directive corecte armatei. Incapacitatea sa si lipsa de experienta l-au impiedicat sa-si indeplineasca rolul de comandant, asa cum ar fi trebuit sa fie. In perioada la care ne referim el nu a cerut armatei sa-i expuna planurile de actiune. Nu s-a asigurat daca armata israeliana este pregatita si nu a verificat in ansamblu punerea in practica a operatiunilor".
Pentru Comisia Winograd, numirea lui Peretz in aceasta functie este motivata de interese politice, fie din partea lui Peretz insusi, fie din partea premierului Olmert. Aceste decizii, a precizat judecatorul, nu intereseaza comisia, dar ele trebuie examinate la nivel politic si public.
Fostul sef al Statului Major, Dan Halutz, a fost de asemenea dur criticat de Comisia Winograd. Judecatorul a declarat ca el este responsabil personal si profesional de faptul ca, in ziua in care a izbucnit razboiul, nu a existat nici un plan care sa poata fi aplicat in cazul unei escaladari in Liban. In plus, raportul estimeaza ca Halutz a fost prea impulsiv si a comis grave erori de decizie, acordand un inalt grad de incredere armatei.
El nu a avertizat esalonul politic de complexitatea unui conflict in aceasta regiune, in conditiile in care stia ca acesta nu poseda nici cunostinte si nici experienta necesare. Judecatorul a subliniat: "Toata armata a fost total lipsita de imaginatie".
Consecinte politice
Duritatea concluziilor Raportului Winograd a aruncat pur si simplu in aer intreaga scena politica israeliana, politicieni de toate culorile si orientarile cerandu-i premierului Olmert sa traga invatamintele si sa demisioneze. Imperturbabil, imediat dupa prezentarea raportului, Olmert a organizat o intalnire cu ministrii din Kadima, formatiunea politica pe care o conduce, carora le-a spus clar: "Raportul este cu adevarat dur, dar nu am nici cea mai mica intentie de a demisiona."
"Este evident, a continuat Olmert, ca trebuie sa tragem invataminte, dar exista o tendinta tipic israeliana de a nu permite celui care a gresit sa-si repare eroarea. Dar nu avem nici o sansa sa tragem invataminte daca va izbucni o criza politica. Am intentia sa continui impreuna cu voi sa tragem invatamintele".
Atmosfera care a domnit in cursul acestei intalniri ministeriale a fost grea, mai ales in lumina primelor fisuri care au aparut in sustinerea pe care o acordau primului ministru membrii propriului sau partid.
Ministrul Afacerilor Externe, Tzipi Livni, prezentata de unii membri Kadima drept posibilul inlocuitor al lui Olmert in fruntea partidului si a guvernului, nu a reactionat initial, sustinand ca are nevoie de timp pentru a studia concluziile raportului.
Casa Alba si-a exprimat sustinerea pe care o acorda premierului Olmert. Intrebat cu privire la reactia presedintelui Bush la concluziile Comisiei Winograd, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow, a afirmat ca acesta "lucreaza intr-o deplina colaborare cu Olmert si estimeaza ca acesta din urma este esential in continuarea eforturilor care vor duce la solutionarea problemei celor doua state". Snow a tinut sa precizeze: "Noi nu intervenim intr-un subiect de politica interna israeliana".
In schimb, opozitia din Israel a cerut intr-un singur glas demisia primului ministru. Likud, partidul liderului opozitiei Beniamin Netaniahu, a indicat: "Este o zi dureroasa pentru cetatenii israelieni, dar si momentul adevarului pentru democratia tarii noastre. Un moment de analiza, de reparatii si de schimbare. In lumina concluziilor Comisiei Winograd, care evidentiaza responsabilitatea personala a lui Ehud Olmert si a guvernului sau, puterea trebuie sa-si asume aceasta responsabilitate nationala si sa restituie mandatul poporului".
Stanga a cerut, de asemenea, demisia imediata a primului ministru, dar si a ministrului Apararii, seful partidului laburist.
Situatia a continuat sa se complice din ce in ce mai mult, criza luand amploare la numai 24 de ore dupa prezentarea Raportului Winograd, prin demisia ministrului Eitan Cabel, care a anuntat ca nu poate lucra intr-un guvern condus de Ehud Olmert. "Eu reprezint poporul si este clar ca Olmert a pierdut increderea natiunii", a subliniat Cabel.
Dupa o zi numai de la aceasta demisie, ministrul Afacerilor Externe, Tzipi Livni, care este in acelasi timp si viceministru, i-a cerut premierului Olmert sa demisioneze. Convocand o conferinta de presa, Livni a anuntat ca nu intentioneaza sa demisioneze si nici nu are de gand sa actioneze pentru debarcarea primului ministru ori sa sustina vreo motiune de cenzura impotriva guvernului. Apropiatii lui Olmert au profitat de "rebeliunea" lui Livni, cerand premierului demisia acestuia. Tensiunea s-a mentinut pana duminica, cand cei doi s-au intalnit in biroul premierului, dupa sedinta saptamanala a guvernului. Relatiile tensionate dintre Livni si Olmert nu au dus insa la un sfarsit dramatic, dupa convorbiri cei doi anuntand ca vor continua sa lucreze in aceeasi echipa.
O alta demisie a venit sa zdruncine deja subreda pozitie a guvernului. Seful coalitiei, Avigdor Itshaki, a declarat ziaristilor: "Deoarece primul ministru Ehud Olmert nu a raspuns pozitiv cererii mele de a demisiona, din cauza concluziilor dure cuprinse in raportul Comisiei Winograd, demisionez din postul meu de sef al coalitiei". Dar, atunci cand totul parea sa se prabuseasca, intr-o sedinta speciala cu activistii Kadima, partidul premierului, Olmert reuseste printr-un discurs bine pus la punct si convingator sa castige increderea formatiunii sale politice, adunarea care trebuia teoretic sa duca la infrangerea sa transformandu-se intr-un triumf.
Dar succesul din sanul propriului partid nu a fost decat o raza de lumina pentru premier, care a trebuit imediat sa se confrunte cu o imensa manifestatie organizata in Piata Rabin din Tel Aviv, unde sute de mii de israelieni s-au adunat pentru a cere demisia guvernului si alegeri anticipate. Olmert a incercat sa diminueze importanta acestei demonstratii de forta, dar ministrul Apararii, Amir Peretz, de neclintit pana acum in pozitia sa de a nu demisiona, a inceput sa sovaie.
Olmert a primit o noua lovitura de imagine luni dimineata, cand fostul premier Ehud Barak, care candideaza la postul de lider al Partidului Muncii, principalul partener al actualei coalitii, a anuntat ca, in cazul in care va castiga alegerile interne (si are mari sanse in acest sens, n.r.), nu va reveni intr-un guvern condus de Ehud Olmert.
Alegerile preliminare din Partidul Muncii, care vor avea loc duminica, reprezentau pana acum, pentru Olmert, in situatia unei victorii, date ca sigura, a lui Ehud Barak, sansa ramanerii laburistilor in coalitie.
Cu noua declaratie a fostului premier situatia se agraveaza, dat fiind ca toti ceilalti candidati laburisti la sefia Partidului Muncii cer insistent retragerea din guvernul Olmert.
Sunt zilele numarate pentru actualul guvern israelian? Se pare ca raspunsul este pozitiv, Olmert confruntandu-se nu numai cu opozitia partenerilor din coalitie, ci si cu o puternica actiune de respingere a sa si a guvernului sau de catre opinia publica israeliana. Rezultatul alegerilor laburiste de duminica poate fi lovitura finala concretizata prin retragerea Partidului Muncii din guvern. In cazul in care, castigand, Ehud Barak se va razgandi si va primi postul de ministru al Apararii in guvernul Olmert, agonia se va prelungi.
Dar nu pentru mult timp.
(Subtitlurile apartin redactiei)
