Pe aceeași temă
„Dacă aţi lua în considerare numărul musulmanilor americani, am fi una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume“, astfel îşi prefaţa preşedintele american vizita în Orientul Mijlociu, la Riyad şi Cairo, din 3 şi 4 iunie 2009, încercând printr-o abilă strategie discursivă să-şi atragă simpatia sau măcar atenţia lumii islamice. Echilibrul între cuvânt şi faptă pare să fie aşteptarea principală a mediilor politice şi publice arabo-islamice, în urma discursului de la Cairo.
Disponibilitatea lui Barack Obama faţă de o reaşezare a relaţiilor SUA cu lumea islamică a fost făcută cunoscută, la puţin timp de la preluarea mandatului, bunele intenţii de dialog şi negociere vizându-i şi pe cei doi inamici tradiţionali ai fostei administraţii, Iranul şi Siria. Primit cu entuziasm de audienţa atent selectată din Aula Magna a Universităţii din Cairo, preşedintele Obama a fost criticat de curentele liberale de opoziţie, precum şi de voci ale societăţii civile egiptene şi arabe în general, pentru a fi reafirmat, prin prezenţa sa la Cairo, ca şi la Riad, sprijinul Washigtonului pentru nişte regimuri politice care nu-şi ascund dispreţul pentru valorile democratice. Mediile civice egiptene şi arabe au aşteptat cu nerăbdare partea din discursul lui Obama care se referea la principiile democratice şi necesitatea respectării lor inclusiv în spaţiul islamic. Tonul prea general şi relativ vag al acestor referiri a dezamăgit. Aceasta era, de altfel, şi temerea cercetătorului Olivier Roy, ca discursul lui Obama „să pară lumii arabe şi islamice veleitar şi excesiv de retoric, să aibă un discurs prea frumos ca să fie adevărat şi care să nu fie urmat de schimbări de fond“, exprimată în cotidianul Le Monde, din 4 iunie 2009.
Unul dintre punctele cele mai aşteptate ale discursului a fost, fără îndoială, cel referitor la problema palestiniană. Deşi poziţia preşedintelui american a fost enunţată în timpul întâlnirii cu primul ministru israelian Beniamin Netanyahu, cu ocazia vizitei acestuia la Washington, în mai 2009, reafirmarea sprijinului american pentru soluţia celor două state, precum şi recunoaşterea suferinţelor poporului palestinian, comparate chiar cu destinul populaţiei de culoare din Statele Unite, a mişcat lumea arabă şi a confirmat, în faţa unui public musulman, schimbarea de atitudine a administraţiei americane în dosarul palestinian. Reacţiile venite dinspre mediile politice arabe au fost moderate şi prudente.
De la scepticul „discursul trebuie judecat după conţinut, nu după formă“, „discurs foarte sentimental, însă plin de contradicţii şi în mare nevoie de politici practice şi clare“ al Hamasului, până la „discursul este constructiv, însă lipsit de conţinut şi fără schimbări semnificative, poate cu excepţia celor de discurs“ al Hezbollahului, reacţiile au fost rezervate. Ceva mai multă speranţă trădează luarea de poziţie a preşedinţiei palestiniene: „Israelul ar trebui să ia în serios discursul lui Obama, mai ales afirmaţiile sale legate de oprirea colonizării şi crearea unui stat palestinian“ sau declaraţiile lui Amr Musa, şeful Ligii Statelor Arabe, care apreciază „abordarea nouă a relaţiilor cu lumea arabă şi mai ales a chestiunii palestiniene“.
„Discursul lui Obama nu aduce nimic nou la nivel de conţinut, în afara atitudinii clar exprimate faţă de implantările coloniale evreieşti în Cisiordania“, e de părere analistul palestinian Hani al-Misri, intervievat de Al-Jazeera. „Avem nevoie de o presiune arabă care să echilibreze situaţia faţă de lobby-ul sionist de la Washington, pentru că este lipsit de sens ca arabii şi palestinienii să vorbească despre pace, în timp ce Israelul se pregăteşte de război“, consideră Hani al-Misri. Obama a ocolit subiecte de extremă importanţă pentru palestinieni, nu a explicat cum crede că va fi posibilă oprirea colonizărilor evreieşti, după cum nu a abordat nici chestiunea graniţelor viitorului stat palestinian sau spinoasa problemă a refugiaţilor, cred majoritatea analiştilor palestinieni. Mai mult, consideră Munir Shafiq, într-un amplu comentariu pentru cotidianul Al-Hayat, Obama nu aduce nimic în plus faţă de predecesorul său în ecuaţia palestiniană, însă situaţia nu trebuie judecată după simpatiile pe care se presupune că preşedintele Obama le are faţă de această parte a lumii, ci în contextul provocărilor interne şi externe cu care se confruntă Statele Unite, în circumstanţele actuale ale echilibrului de forţe la nivel mondial. //
