Pe aceeași temă
De la venirea la putere a lui Putin, din 2000, Rusia si-a revenit gradual economic. Cresterea economica in ultimii ani este de 7%, activitatea bursiera in continua ascensiune, conditiile de viata s-au imbunatatit vizibil (veniturile populatiei s-au dublat din 2000), Rusia este pe locul trei in lume in termeni de rezerve monetare (peste 300 de miliarde de dolari). Rusia se afla printre primele 10 economii ale lumii, investitiile straine directe ajungand la 31 de miliarde anul trecut, fata de 15 miliarde anul precedent. Nu mai avem de-a face cu Rusia care implora imprumuturi, ci cu Rusia care si-a platit datoria externa si selecteaza si conditioneaza investitorii in domeniile strategice. Pe acest fundament, in discursul anual din Adunarea Federala, din aprilie anul acesta, presedintele Putin a definit drept prioritate a planului strategic national asigurarea "unui rol mai influent al Rusiei in afacerile globale". Persista insa problemele demografice si disparitatile de dezvoltare.
Cum a avut loc intremarea Rusiei? Multi analisti converg in a aseza la baza acesteia consolidarea administratiei publice centrale si locale, acaparata de fostii nomenclaturisti si membri ai serviciilor secrete care au preluat apoi controlul politic si economic, detronandu-i pe oligarhii din reteaua de solidaritate din jurul familiei Eltin. Acestia ar fi construit un "capitalism birocratic", prin privatizarea informala a statului. Intr-un articol din Current History, Lilia Sevtova afirma ca regimul politic rus poate fi descris drept un regim birocratic-autoritar, care are la baza rasturnarea dominatiei oligarhilor din epoca Eltin si redistribuirea puterii politice si economice birocratiei. Conducerea este exercitata, in genere, dar nu in situatie de monopol, totusi, de asa-numitii "siloviki", fosti membri ai serviciilor secrete.
Un studiu al Centrului pentru Studierea Elitelor din Moscova asupra unui numar de 1.016 persoane cu functii politice de decizie in regimul Putin a revelat ca 26% dintre acestia au facut parte din KGB sau din serviciile secrete succesoare. Putin insusi a fost ofiter KGB si apoi sef al serviciului, ca si Andropov. Directoarea Centrului sustine ca analizarea mai amanuntita a biografiilor celor chestionati indica faptul ca 78% dintre acestia sunt ex-KGB-isti. Totusi, acesta nu reprezinta un exceptionalism rus, alte studii relevand o situatie similara in Europa de Est (Ungaria, Polonia), unde nomenklatura comunista si-a reconvertit pozitiile dominante in noul regim. Fara doar si poate, un studiu similar in Romania ar indica o situatie nu departe de aceeasi constatare de reproducere a elitelor. Tot asa cum politica, in multe democratii noi, se afla sub semnul tentatiei monopolului puterii si distribuirii de avantaje clientilor, al charismei personalitatilor si al patronajului partidelor care inteleg primordial politica drept retorica si instrument de anihilare a oponentilor.
Remarcarea teritoriului: ofensiva politicii externe ruse
Revigorarea economica s-a reflectat imediat in politica externa. Rusia joaca un rol major in Asia Centrala, Caucaz, Iran, Coreea de Nord, Siria, teritoriile palestiniene, Kosovo si in conflictele inghetate din zona sa de proximitate. Inchistarii interne si extinderii controlului asupra centrilor independenti sau concurenti ai birocratiei i-a corespuns in mod reflex, si pe fondul dilatarii visteriei din veniturile energetice, in urma cresterii pretului petrolului, o politica externa ofensiva, de remarcare a teritoriului si recucerire a influentei zonei din "vecinatatea imediata", dar si de reafirmare a rolului mondial, in special in Asia, Orientul Apropiat si Europa de Est.
Mentalitatea reziduala de mare putere s-a manifestat in politicile energetice de santaj si in episoadele de flexare a muschilor politici si economici, in timpul episoadelor recente de riposta la adresa Ucrainei, Moldovei, Georgiei sau Estoniei.
In relatia cu Europa, Rusia isi joaca cartea Kosovo cu abilitate. Rusia stie, dupa cum observa Dmitri Trenin intr-un articol recent din The Washington Quarterly, sa exploateze slabiciunile decurgand din viziunile distincte ale membrilor UE, preferand sa trateze separat cu membrii UE cu care are relatii bune, precum Germania, Franta, Italia, Spania, Grecia si Portugalia, decat sa trateze cu Bruxellesul.
In privinta Asiei Centrale, un exemplu despre cum stie Rusia sa manevreze cunoasterea regiunii este felul in care a reusit sa profite de pe urma incidentului de la Andijan. In timp ce Moscova nu a obiectat fata de inabusirea miscarii de la Andijan, SUA si UE au criticat "masacrul fortelor antiguvernamentale" din mai 2005, ceea ce a alarmat regimul autoritar din Uzbekistan, aflat intre dilema temerii fata de reintrarea sub controlul rus si riscurile cooperarii cu Occidentul care "le predica" lectia democratiei si a drepturilor omului. Rezultatul a fost semnarea, in iulie 2005, a unei declaratii a Organizatiei de Cooperare Shanghai, din care fac parte, pe langa Rusia si China, si Uzbekistanul, Kazahstanul, Kirgizstanul si Tadjikistanul, a unei initiative a Moscovei de retragere a bazelor militare americane din Asia Centrala. Ca urmare, baza militara americana din Uzbekistan a fost inchisa.
Nu in ultimul rand, Rusia priveste cu atentie la testele la care este supusa marea superputere mondiala a momentului in Irak. Toynbee, Spengler si alti istorici ai marilor civilizatii au demonstrat ca multe imperii au intrat in declin prin angajarea in eforturi militare ce le excedau capacitatile, prin declin economic subsecvent, si, pe plan simbolic, prin pierderea superioritatii morale. Razboiul din Irak nu numai ca absoarbe resurse uriase financiare si umane, dar a zdruncinat pentru o buna parte a lumii increderea in superioritatea militara si morala a puterii americane. Beijingul si Moscova asteapta acutizarea unor fragilitati ale SUA. O noua greseala de politica externa, de pilda, o aventura esuata in Iran, ar putea crea altor puteri emergente senzatia ca SUA ar putea intra in declin, sporindu-si pretentiile de influenta proportional cu perceptia vulnerabilitatii americane.
Rusiei ii trebuie amintit totusi ca ceea ce nu le-a spus Putin profesorilor de istorie cand reducea disonantele rusilor, aratand cu degetul spre greselile americanilor, este ca Rusia, ca succesor al Uniunii Sovietice, trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru politicile de deportari, exterminari, pentru gulaguri si campania de rusificare si deznationalizare a tarilor ocupate de sovietici. Mai recent, ceea ce a ignorat Putin sa le spuna istoricilor rusi este asasinarea oponentilor politici si a jurnalistilor incomozi, centralizarea puterii politice la Kremlin si dominatia legislativului si judiciarului, nationalizarea ascunsa a Iukos sau santajul fata de marile companii occidentale, care sunt amenintate, sub pretextul suspendarii licentelor pentru nerespectarea mediului, ca nu mai pot opera pe piata rusa daca nu vand din actiuni companiilor ruse controlate de stat.
Daca Rusia nu trebuie ignorata, ea nu trebuie tratata cu ingaduinta, atata timp cat reinvie practici ale trecutului recent, si incearca santajarea tarilor vecine. Orice derapaj antidemocratic rus trebuie semnalat si sanctionat de UE si SUA. Rusiei nu ii trebuie lasata nici impresia ca poate reinstitui un imperiu cvasi-democratic la frontierele Uniunii Europene, dar nici nu trebuie pierdut din vedere ca destinul Rusiei nu este in Asia, ci aproape de Europa, de care o leaga istoria, cultura si relatiile economice, mai mult decat o China, pe care o percepe ca un rival in Extremul Orient. Nu in ultimul rand, relatiile interpersonale pot ancora Rusia mai puternic de Europa, profitand de forta de atractie si proximitatea geografica si culturala de UE. Noua elita politica, culturala si economica a Rusiei ar trebui educata in universitatile europene, de ce nu si la Bucuresti, Iasi, Timisoara si Constanta.
Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor exclusiv in calitate personala.
