Renunță UE la europenizarea statelor Parteneriatului Estic?

Acţunile Rusiei, în special în Ucraina, au subminat complet arhitectura de securitate europeană, ancorată în norme de încredere reciprocă. Iar credința liderilor europeni că încrederea poate fi restaurată în timp ce Rusia continuă să se amestece în Ucraina, Moldova, Armenia și Georgia este, pe cât de greșită, pe atât de nesinceră.

Dacă a existat vreodată vreun moment în ca­re liderii UE trebuiau să arate curaj și să-și asu­me riscuri, acesta trebuia să fie Summit-ul Parteneriatului Estic organizat între 21-22 mai la Riga.

În capitala letonă, cei 28 de lideri ar fi avut șansa de a re­asigura Europa de Est că UE rămâne dedicată trans­for­mării regiunii într-un spațiu al stabilității și democrației. Dimpotrivă, UE și-a pierdut curajul în a împinge relația cu statele Parteneriatului Es­tic – Armenia, Azerbaidjan, Be­larus, Georgia, Moldova și Ucraina – la un nou nivel. Uniunea nu și-a dorit o nouă confruntare cu Rusia, de parcă asta ar descuraja Moscova să se amestece în Ucraina și Estul Europei.

De fapt, ei au mers cât de departe puteau în a reasigura Rusia că relația Uniunii cu Europa de Est nu va avea finalitatea logică. Mesajul pe care societățile civile din Europa de Est îl aș­teptau era acela că aderarea la UE, oricât de departe s-ar afla, rămâne totuși o pers­pec­tivă. În loc de asta, liderii europeni au anulat-o.

Declarația de la Riga anunță că „participanții la Summit reafirmă dreptul suveran al fiecărui partener de a-și ale­ge și defini gradul de ambiție și obiectivele la care aspiră în relația cu UE“. Totodată, do­cumentul mai adaugă: „De­pin­de de Uniunea Europeană și de partenerii săi suverani să decidă cum vor să continue în raporturile dintre ele“. Să ne imaginăm reacția care ar fi existat dacă liderii UE ar fi folosit un astfel de limbaj în anii ’90, când fostele state comuniste din Estul și Centrul Europei erau hotărâte să se integreze în structurile euroatlantice (UE și NATO).

Liderii UE au accentuat faptul că Parteneriatul Estic își propunea „construirea unui spațiu comun de democrație, prosperitate, sta­bi­litate și cooperare“. Dar, gândindu-se la Ru­sia, ei au adăugat faptul că Parteneriatul Es­tic nu era orientat împotriva nimănui, arătând că nu voiau să antagonizeze Moscova. „În acest context, participanții la Summit își ex­primă disponibilitatea de a ajuta la re­cons­trucția încrederii pe continentul nostru“, afir­mă declarația.

Aici se află eroarea de la Riga. Când s-au r­eferit la reconstrucția încrederii, ei aveau în minte Rusia – pe Putin –, nu Europa de Est. Și totuși, anexarea Crimeei de către Putin, în martie 2014, precum și invazia rusă în estul Ucrainei sunt motivele care au aruncat în aer încrederea Europei (de parcă asta nu era oricum deja vizibil după războiul din Georgia din 2008).

Pe scurt, acţiunile Rusiei, în special în Ucrai­na, au subminat complet arhitectura de se­curitate europeană, ancorată în norme de încredere reciprocă. Iar credința liderilor eu­ropeni că încrederea poate fi restaurată în timp ce Rusia continuă să se amestece în Ucraina, Moldova, Armenia și Georgia este, pe cât de greșită, pe atât de nesinceră.

Acesta este motivul pentru care, la Riga, liderii UE ar fi trebuit să renunțe la prudență. În schimb, ei ar fi trebui să ofere țărilor Par­teneriatului Estic unul dintre cele mai im­portante instrumente strategice ale UE pentru a-și transforma societățile: aderarea. În is­toria sa, UE a văzut extinderea ca pe un ins­trument special pentru a definitiva tranziția societăților de la autoritarism la democrație. Să ne amintim doar ce a însemnat procesul de aderare pentru Spania și Portugalia (în 1986), după perioade extinse de dictatură: aderarea la UE a consolidat democrațiile acestor țări.

Acest instrument extraordinar a ajutat la reu­nificarea și la stimularea stabilității în întreaga Europă. Cu toate acestea, în cazul Europei de Est, UE a refuzat această opțiune, respingând un instrument care, de fapt, a afirmat Europa. În absența unei schimbări de direcție în vi­i­torul apropiat, liderii UE i-au acordat efectiv Rusiei un drept de veto asupra orizontului politic și economic al Europei de Est.

Cu un astfel de mesaj care vine de la Riga, va fi extrem de dificil pentru reformatori și pen­tru susținătorii societății civile din Europa de Est să impună măsurile necesare pentru a definitiva transformarea acestor foste re­pu­blici sovietice. Aceste țări trebuie să știe că pot fi parte a Europei.

Adaptare de OCTAVIAN MANEA după The EU’s Blindness about Eastern Europe, în Strategic Europe, 28 mai.