Pe aceeași temă
Barack Obama a promis in campania sa electorala ca va închide centrul militar de detenție de la Guantanamo, situat în Cuba, unde se află în continuare 112 prizonieri. Acest plan ar implica transferarea a 50 de prizonieri în SUA, in timp ce restul, considerați mai puțin periculoși, ar fi transferați în străinătate, transmite Agerpres.
Congresul a înscris însa in lege, inca din 2011, interdicția pentru Pentagon de a utiliza fonduri pentru a aduce deținuți în SUA.
Pentagonul ar urma să publice "foarte curând", după cum a afirmat luni purtătorul de cuvânt Jeff Davis, un plan evaluând siturile posibile din Statele Unite. "Avem un plan care ne permite să îndeplinim obiectivul președintelui de a închide Guantanamo și vom trimite acest plan Congresului foarte curând", a spus purtătorul de cuvânt.
Cel puțin patru situri sunt avute în vedere: baza militară Fort Leavenworth din Kansas, în centrul Statelor Unite; o închisoare federală la Florence și un penitenciar de stat în Canon City în statul vecin Colorado; și o închisoare militară la Charleston în Carolina de Sud, pe Coasta de Est. Aceste instalații ar avea nevoie să fie modificate pentru a atinge un nivel maxim de securitate.
Aleșii republicani din statele respective susțin că aducerea "celor mai răi teroriști din lume" ar reprezenta o amenințare pentru locuitorii din împrejurimi și promit o înfruntare în Congres.
CITITI SI: SUA continua lichidarea lagarului de la Guantanamo
Senatorul Tim Scott din Carolina de Sud l-a acuzat pe Barack Obama că "pariază pe securitatea națională pentru a-și îndeplini o promisiune de campanie". El a atras atenția că închisoarea Charleston se află la două-trei minute de mai multe școli și biserici.
În Colorado, senatorul Cory Gardner a subliniat că situl avut în vedere este situat la aproximativ o oră de mai multe instalații militare, printre care sediul comandamentului american pentru regiunea militară Nord (NORTHCOM).
"Nimeni nu va ataca Guantanamo", a spus senatorul de Kansas Pat Roberts. "Dacă trimitem însă deținuții în Carolina de Sud, în Kansas sau Colorado, aceste orașe ar deveni ținte imediat", a continuat el.
În opinia sa, grupări ca organizația Statul Islamic ar putea face din aceste transferări un mijloc de propagandă pentru a recruta militanți."Ei nu ar trebui să se afle în Statele Unite, trebuie să îi lăsam la Guantanamo", a insistat senatorul Pat Roberts.