Resetarea Romaniei cu Rusia se amana

Octavian Manea | 20.06.2012

Pe aceeași temă

Analizate intr-un context regional mai larg, recentele declaratii ale Ambasadorului Rusiei in Romania semnaleaza ca obstacolele resetarii sunt mai degraba la Moscova.

Intr-un interviu acordat canalului B1Tv la sfarsitul saptamanii trecute, Oleg Malginov, Ambasadorul Rusiei la Bucuresti explica motivele pentru care intre cele doua state exista o relatie mai degraba „racoroasa”: "poporul roman si autoritatile din Romania au facut alegerea in favoarea drumului integrarii europene si euroatlantice, miscare ce a presupus anumite eforturi interne pentru a parcurge acest drum destul de complicat, precum si cateva sacrificii de ordin intern, dar si crearea si implementarea unor legi noi care au devenit norme. In cadrul acestui proces, Romania s-a sprijinit in mare parte de tarile occidentale, de SUA si a ramas in afara prioritatilor politicii externe ale Federatiei Ruse”. Se reproseaza implicit sursa clivajului. Romania este de vina pentru ca a preferat modernitatea Occidentului, Rusiei. In cele din urma pare sa ne desparta un set de optiuni strategice fundamental diferite. Noi am preferat optiunile lui Havel („ideea care a stat la baza nasterii NATO este aceea ca libertatea si democratia trebuie aparate. NATO este o organizatie in slujba cetatenilor, nicidecum a generalilor”) si ale lui Michnik („apartenenţa la NATO pentru mine este un fel de ancoră şi garanţie a democraţiei din ţara mea).

 

Si totusi, sa constituie aceasta alegere fondatoare, un obstacol de netrecut? 

De obicei, atunci cand ni se recomanda un model de bune practici, o paradigma a resetarii, ni se arata spre Polonia. Altfel un succes omologat la Paris si Berlin. Este o tara respectata, cu greutate regionala si care nu mai este suspectata de o atitudine conflictuala gratuita fata de gigantul de la Est.

 

Destindere cu dinti

Insa, la o privire mai atenta pasii facuti de polonezi sunt mult mai „asertivi” decat cei facuti pana astazi de Romania. Pe parcursul ultimilor ani, mai ales dupa 2009 odata cu venirea lui Obama, cand Washingtonul a dat semnalul transformarii relatiei cu Moscova, si Varsovia a dat tonul propriei sale resetari. Dar una foarte aparte, o resetare cu dinti. A propus deopotriva un traseu al dialogului, al medierii, al destinderii si al reconcilierii diplomatice, dar a cautat, in acelasi timp, sa obtina reasigurari suplimentare tangibile de la statele europene relevante. Asa se face ca NATO a dezvoltat pentru prima data planuri de aparare teritoriala pentru Polonia si statele baltice. Iar SUA a decis desfasurarea pe teritoriul polonez a unei baterii de rachete Patriot si a unei escadrile de F-16. Toata aceasta coregrafie poloneza simbolizeaza o incercare de destindere a relatiei diplomatice cu Rusia, cautand in acelasi timp sa investeasca in polite de asigurare suplimentare. „Nu se ştie niciodata când vremea geopolitică se poate înrăutăţi. În cele din urmă, ne putem trezi nu în faţa unui început proaspăt şi autentic, ci a unei primăveri false”, spun observatorii resetarii.

S-ar putea crede ca prin toate aceste gesturi simbolice, Polonia ar fi motivata sa se simta mai in siguranta si mai la adapost. Nelinistea sa insa persista. Mai ales in legatura cu tonusul si vitalitatea unei Aliante care pare sa fi devenit un organism oarecum atrofiat in special din perspectiva instinctelor sale de aparare teritoriala. O arata discursurile sustinute de ministrul de externe al Poloniei cu cateva saptamani in urma, inaintea summitului NATO de la Chicago. Din perspectiva Varsoviei, „principala sarcina a NATO este sa asigure capacitati defensive aliate la un nivel care garanteaza o securitate egala tuturor statelor membre”. Persista inca ideea ca intre Vechea si Noua Europa exista un dezechilibru de securitate care plaseaza periferia estica intr-o pozitie de slabiciune si o face vulnerabila. De aici propunerea de a organiza ample exercitii militare terestre multinationale, ceea ar conferi credibilitate articolului 5, facand totodata „o dovada tangibila a solidaritatii Aliantei”. Credibilitatea articolului 5 ramane  o preocupare constanta in discursul polonez. Se observa aici influenta intelectuala a lui Ron Asmus care observa in 2010 ca in esenta nelinistile poloneze developeaza o problema de solidaritate la nivelul Vestului: „Dimpotrivă, cu cât crezi mai mult în Vest şi în solidaritatea occidentală, cu atât mai puţin ai nevoie de infrastructură. Dacă nu crezi în Vest, atunci ai nevoie de semnale clare că forţele sale sunt pregătite să vină în apărarea ta. În ultimă instanţă, ingredientele cheie care asigură credibilitatea articolului 5 sunt voinţa politică şi solidaritatea”. Este exact ceea a transmis Polonia la summitul de la Chicago.

 

Problema scutului

Desigur, reprezentantii Moscovei nu pierd nicio o ocazie de a aduce reprosuri asupra scutului antiracheta si, cunoscand tabuurile Aliantei, de a propune solutii nerezonabile (precum „apararea sectoriala”). Intrebat daca plasarea scutului antibalistic este o piedica in calea incalzirii relatiilor bilaterale, Ambasadorul Rusiei la Bucuresti a spus ca „in mare parte, da”. In cele din urma, Rusia are o problema de principiu cu prezenta americana, oricat de firava ar fi, in Europa Centrala si de Est. De fapt, Moscova intelege foarte bine ca preocuparea de fond a elitelor est-europene tine mai putin de amenintarea balistica iraniana. Insa spre deosebire de Romania, Polonia nu se sfieste sa o afirme direct. Intr-un timp in care, Statele Unite isi reorienteaza azimutul euroatlantic spre Pacific, pentru central si est europeni miza devine ancorarea ferma a prezentei americane in regiune. Si ce alt vehicul mai oportun decat scutul antiracheta exista? Sikorski o afirma cu subiect si predicat: ”Cu siguranta ca nu suntem bucurosi sa vedem retragerea americana. Ne forteaza sa cautam alte cai prin care sa ne asiguram ca legaturile dintre interesele de securitate ale SUA si ale Europei nu sunt separate. (...) Pentru noi proiectul scutului american are o semnificatie cheie in mentinerea prezentei americane in Europa”.

Romania nu mai are discursul anului 2005 privind internationalizarea Marii Negre, nu a cerut public NATO planuri de aparare teritoriala si nu pune la indoiala credibilitatea articolului 5. Cel putin nu la scena deschisa. Romania de acum nu face valuri, nu deranjeaza, mentinandu-si in general un „low profile”. Pe de alta parte, Polonia spune lucrurilor pe nume. Oare solutia reincalzirii relatiilor bilaterale nu cumva se afla in terenul Moscovei constand in resetarea prejudecatilor sale fata de Bucuresti? In cele din urma reprosurile care ni se aduc tin de optiunea noastra occidentala si de gazduirea scutului.  Asa cum pare sa fi fost formulat, pretul „reincalzirii” este inacceptabil.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22