România și criza din Ucraina, o poveste de Ilf și Petrov

Poziția Bucureștiului față de criza de la Kiev a derutat nu doar pe aliații României, nedumeriți de lipsa de reacție a guvernului condus de Victor Ponta, ci și pe comentatorii ruși. Într-o analiză a influentului Consiliu Rus pentru Afaceri Internaționale de la Moscova, condus de ambasadorul Anatoli Adamișin, fost viceministru de Externe, și în board-ul căruia intră oligarhi precum Vaghit Alekperov, șeful Lukoil, sau Piotr Aven, proprietarul grupului Alfa Bank, se atrage atenția asupra poziției Bucureștiului. Analiza se intitulează: „Criza ucraineană. Reacția țărilor vecine”. Observațiile despre vecinii din Balcani aparțin lui Pavel Kandeli, șeful sectorului conflicte etno-politice de la Institutul Europa al Academiei Ruse de Științe. Referindu-se de membrii UE din Balcani, expertul moscovit trage concluzia că poziția lor a fost cu totul previzibilă, ele orientându-se după Bruxelles. „Singurul lucru care poate fi subliniat este că în România, oricât ar părea de ciudat, evenimentele au fost întâmpinate cu destul calm. Președintele Băsescu chiar a afirmat că nimic nu amenință România”, afirmă Pavel Kandeli, plăcut surprins.

Radicalizarea protestului de la Kiev a prins pe picior greșit autoritățile de la București. Probabil că erau pregătite pentru cu totul alte scenarii. Ele reacționează târziu și diferit de vecinii din UE sau partenerii stategici.

Apelul președintelui Traian Băsescu, de la 20 februarie, se adresează atât puterii cât și opoziției: Viktor Ianukovici să nu folosească Armata în reprimarea protestelor de stradă iar liderii opoziției democratice, Vitali Kliciko, Arseni Iațeniuk și Oleg Tiagnibok „să se delimiteze de elementele radicale violente și să nu asocieze unor acte provocatoare la adresa forțelor de ordine”.

Victoria Euro-Maidanului n-a stârnit cel mai mic entuziasm la București. Cu o zi înainte de a semna în cartea de condoleanțe deschise de Ambasada Ucrainei la București, de la Budapesta, unde participa la reuniunea Grupului Vișegrad + Grecia, Bulgaria, România, ministrul Titus Corlățean, potrivit comunicatului MAE, „a exprimat preocuparea față de abrogarea de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politice de stat în domeniul lingvistic”. Luni, 24 februarie, MAE revine cu un nou comunicat, parcă inspirat de declarația de trei pagini a ministerului rus de Externe, din aceeași zi. Comunicatul Bucureștiului anunță că MAE „urmărește cu maximă atenție” evoluția din Ucraina în contextul abrogării în cursul zilei de 23 februarie, de către Parlamentul Ucrainei a Legii limbilor regionale. Comunicatul MAE se încheie pe același ton: „vom continua să urmărim cu cea mai mare atenție situația etnicilor români din Ucraina, precum și modul în care drepturile acestora sunt respectate și promovate”.

În aceeași dimineață, luni 24 februarie, și comisarul OSCE pentru minoritățile naționale, Astrid Thors, a difuzat la Haga, un comunicat, dar pe un alt ton. După ce salută noua putere din Ucraina și-și declară îngrijorarea față de ultimele evoluții din Crimeea, context în care asigură susținerea pentru integritatea teritorială a Ucrainei, comisarul OSCE afirmă că abrogarea legii limbilor regionale „ar putea duce la îngrijorări suplimentare”. Doamna Astrid Thors a vizitat în acele zile România, vizită planificată mai înainte, fără nici o legătură cu evenimentele de la Kiev. Ocazie bună pentru ministrul Corlățean să revină asupra subiectului: „în contextul recentei abrogări de către parlamentul ucrainean a Legii privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic” este important ca Ucraina să protejeze minoritatea română. Oricum, asigură comunicatul, „MAE va continua să monitorizeze activ situația etnicilor români” (26.02). A doua zi, joi 27 februarie, este chemat la MAE ambasadorul Ucrainei la București. Comunicatul este redactat în termeni duri, similari cu cei din comunitatele de la Moscova: „trebuie descurajate accentele naționaliste sau extremiste”; MAE „a subliniat părții ucrainene necesitatea evitării unor acțiuni abuzive, excesiv vindicative” și „și-a exprimat ferm…. așteptarea că nu vor exista acțiuni îndreptate împotriva comunității românești sau a reprezentanților acesteia”. Și continuă comunicatul: „În contextul abrogării Legii privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic, MAE a transmis părții ucrainene că este preocupat cu privire la posibila deteriorare a sistemului de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale”. Bucureștiul speră ca viitoarea lege să țină cont de convențiile internaționale și să mențină drepturile lingvistice la nivelul legii din 2012, revocate la 23 februarie 2014.

*

Votul pe proiectul legii de abrogare a Legii limbilor regionale n-a avut consecințe. De ce? Pentru că președintele interimar, Aleksadr Turcinov, a blocat actul normativ cu veto, cum a și anunțat că va face, deci legea limbilor regionale a funcționat în tot acest timp, în ciuda comunicatelor Moscovei și Bucureștiului. Articolul 106, punctul 10 din Constituțiile Ucrainei (2004 și 2010) dă drept de veto președintelui, care poate întoarce în Rada Supremă orice lege votată pentru a fi re-analizată. Din seara zilei de duminică 23 februarie, în mediile diplomatice de la Kiev s-a știut că proiectul va fi blocat de președinte. Mai mult, o ambasadă străină a și comunicat MAE la București că legea limbilor regionale nu va fi abrogată pentru că președintele interimar va bloca prin veto decizia Radei, drept conferit de Constituție. Cu toate acestea, România s-a comportat precum Rusia de parcă legea ar fi fost abrogată.

În lipsa unei anchete seriose e greu de explicat cum MAE a fost convins timp de 9 zile, de duminică 23 februarie și până marți, 4 martie, că legea limbilor regionale a fost abrogată și a emis mai multe comunitate de presă în care acuză noile autorități de la Kiev că pun în pericol  minoritățile, în special comunitatea românilor din Ucraina.

Chiar și cu ocazia discuției telefonice dintre miniștrii român și ucrainean de Externe, de marți, 4 martie, Titus Corlățean a exprimat „preocuparea” față de situația creată prin abrogarea legii limbilor regionale și, două rânduri mai jos - supriză! - „a luat notă de decizia președintelui interimar de a nu promulga decretul de abrogare”. Dacă într-un paragraf al comunicatului legea este abrogată, în următorul ministrul află că nu este. Din analiza documentelor publice, rezultă că abia acum ministrul Corlățean a aflat că legea nu fusese abrogată. Informație importantă pentru ministrul Corlățean chemat la Parlament de comisiile reunite de politică externă, în aceeași zi, 4 martie. De astă dată comunicatul MAE anunță că ministrul „a luat notă de decizia președintelui interimar al Ucrainei de a nu promulga decretul de abrogare și a exprimat speranța că o nouă legislație cuprinzătoare, conformă cu normele europene și cu tratatele internaționale în materie, la care Ucraina este parte, va fi elaborată și adoptată cât mai curând”, cu asistența Comisiei de la Veneția (04.03).

A durat ceva timp, din 23 februarie și până la 4 martie, dar a meritat! Cu această ocazie avem  confirmarea faptului că cei care scriu și citesc comunicatele MAE nu știu ce se întâmplă în Ucraina, iar cei care știu ce se întâmplă acolo, nu scriu și nici nu citesc comunicatele MAE.

*

Vestea că legea n-a fost abrogată a ajuns și la președintele Băsescu. La Bruxelles, la 6 martie, după Consiliul European extraordinar pe tema Ucraina, la care a fost invitat și premierul de la Kiev, Arseni Iațeniuk, președintele Băsescu a declarat: „I-am cerut în mod expres premierului ucrainean nu numai să știm că legea privind limbile minorităților nu se promulgă, ci anularea legii”. Ce să înțelegem din afirmația președintelui? Poate că se referă la proiectul legii de abrogare a legii limbilor minorităților, căruia președintele interimar Turcinov i-a opus veto. Sau poate că cere anularea legii limbilor regionale, a cărei abrogare Bucureștiul o critică deși ea n-a avut loc. Sau poate anularea proiectului legii de abrogare. Deci, nici Președinția nu stă mai bine ca MAE la capitolul Ucraina. Ceață și la Cotroceni și în Modrogan.

*

Nu doar România s-a bâlbâit cu această ocazie. Bulgaria și Ungaria și-au exprimat și ele nemulțumirile față de abrogarea legii, dar au înțeles că s-au grăbit. Însă, România a perseverat. E adevărat că a avut un concurent serios în Rusia. Aici, premierul D. Medvedev a condamnat abrogarea, iar Konstantin Dolgov, comisarul MAE al Rusiei pentru drepturile omului n-a făcut economie de adjective: „atac la limba rusă”, „brutală violare a drepturilor minorităților etnice”. Partidul condus de liderul ultranaționalist Vladimir Jirinovski a intervenit și el în dezbaterea publică cerând acordarea de pașapoarte rusești în masă ucrainienilor. Ba chiar în singura conferință de presă pe tema Ucrainei, președintele Vladimir Putin a condamnat abrogarea, motiv pentru care Departamentul de Stat de la Washington, în celebrul comunicat „President Putin’s Fiction: 10 False Claims about Ukraine”, a precizat, la 5 martie, că „în afara presei ruse și a televiziunii ruse de stat, nu există rapoarte credibile care să confirme că etnicii ruși sunt amenințați. Noul guvern ucrainean a fixat ca o prioritatea pacea și reconcilierea. Președintele Aleksandr Turcinov a refuzat să semneze legislația care limitează utilizarea limbii ruse la nivel regional. Etnicii ruși și rusofonii confirmă că nu sunt amenințați la nivelul comunităților lor”. Mai mult, de la instalarea noului guvern, calmul a revenit la Kiev - încheie Departamentul de Stat. Când acuză nerespectarea drepturilor minorităților, abrogarea legii limbilor regionale, presiunile la care este supusă minoritatea etnică rusă și rusofonă, Kremlinul construiește un pretext pentru intervenția militară împotriva Ucrainei. Asta e tactica Moscovei. Dar Bucureștiul? El de ce face același lucru? Are și el nevoie de un pretext?

*

Cât despre legea limbilor regionale promulgată la 8 august 2012 (votată de Rada Supremă la 3 iulie 2012), ea a fost inițiată de Partidul Regiunilor la presiunile Moscovei. Potrivit legii, limba ucraineană este singura limbă de stat (art. 6), dar în regiunile unde minoritățile reprezintă 10% din populație, limba minorității devine limbă regională. În Ucraina sunt, potrivit acestei legi, mai multe limbi regionale: rusă, belarusă, bulgară, armeană, idiș, tătară, germană, polonă, română etc). Limbile minorităților sunt folosite împreună cu limba ucraineană în instituțiile locale, educație, cultură și chiar în tribunale. Teoretic, pentru că practic, singura limbă regională care utilizează la parametrii ei legea este rusa. De altfel, datorită acestei legi 13 din cele 27 de regiuni administrative din Ucraina au adoptat limba rusă ca limbă regională.

Duminică 23 februarie, când s-a votat în Radă abrogarea s-a invocat printre motive și acela că ea nu e conformă legislației europene. Într-adevăr, legea din 2012 nesocotea o recomandare a Comisiei de la Veneția, care menționa riscul întăririi pozițiilor limbii ruse în Ucraina prin adoptarea acestei legi, și sugera adoptarea unor măsuri pentru confirmarea rolului limbii ucrainene ca limbă de stat (European Commision for Democracy Through Law, Opinion nr. 651/ 2011 on the Draft Law on Principles of the State Language Policy - Dec. 19, 2011). Cu alte cuvinte, insistența MAE de a menționa în comunicate necesitatea ca viitoarea legislație în materie de protecția limbii minorităților să fie conformă cu normele europene și să treacă pe la Comisia de la Veneția înainte de adoptare, nu va aduce nici un avantaj României.

*

Problema Bucureștiului în relația cu Kievul este că, în afară de chestiunea minorității române din Ucraina, n-are altceva pe agenda bilaterală. Fiind prizoniera acestui unic punct de pe agendă, România în mod obiectiv devine aliata Rusiei, singura care are forța să promoveze problematica drepturilor minorităților din Ucraina și să obțină concesii din partea Kievului.