Pe aceeași temă
UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe a confirmat sâmbătă faptul că România se numără printre statele europene care au blocat planurile de adoptare a unei declarații comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. MAE susține că textul propus era ”lispit de echilibru”.
Comunicatul MAE
”Ținând cont de contextul regional deosebit de complicat și în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acțiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanțelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menționăm, de asemenea, că poziții similare au fost adoptate și de alte state membre UE, Ungaria și Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”.
Diplomați europeni și oficiali israelieni au afirmat că declarația comună, elaborată la inițiativa Franței, ar fi urmat să prezinte un front unit european împotriva acțiunii Washingtonului.
Potrivit televiziunii, declarația comună ar fi subliniat că Ierusalim ar trebui să fie capitala a două state - Israel și Palestina, statutul orașului ar trebui rezolvat doar în urma negocierilor de pace, iar țările UE nu vor urma exemplul SUA privind mutarea ambasadei la Ierusalim.
Președintele ceh Miloš Zeman și-a exprimat sprijinul pentru mutarea ambasadei țării sale la Ierusalim, însă prim-ministrul de la Praga, Andrej Babiš, se opune. Totodată, premierul român Viorica Dăncilă s-a pronunțat în favoarea mutării, însă președintele Klaus Iohannis se opune, menționează publicația israeliană.
Poziția României îl pune din nou pe Klaus Iohannis într-o situație cel puțin delicată, deoarece președintele a dat mereu asigurări că poziția oficială a Bucureștiului în această chestiune nu este atributul guvernului.
Postul Hadashot TV a relatat miercuri că mai mulți diplomați europeni, inclusiv din Marea Britanie, Franța și Germania, vor boicota ceremonia programată să aibă loc lunea viitoare cu ocazia inaugurării ambasadei americane la Ierusalim.
Guvernul Benjamin Netanyahu a invitat întreg corpul diplomatic din Israel la ceremonie.
"Este un pic ciudat să ne invite la un eveniment față de care ne opunem și pe care îl condamnăm. Americanii au fost mai abili și au știut dinainte să nu ne invite ca să nu se facă de rușine", a declarat o sursă diplomatică europeană, citată de Hadashot TV.
Ministerul de Externe israelian a transmis că "30 din 86 de ambasadori" au răspuns afirmativ la invitație.
Anunțul făcut de Liviu Dragnea, liderul PSD, în numele guvernului României, privind dorința de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim a provocat o gravă criză politică între Președinție și premierul Viorica Dăncilă, căreia i s-a solicitat demisia.
Totul a plecat de la decizia administrației Trump de a recunoaște Ierusalimul ca fiind Capitala statului Israel. „Recunoscând Ierusalimul, capitala Israelului și sediul guvernului său, recunoaștem realitatea", a declarat noul secretar de stat Mike Pompeo într-o întâlnire din luna mai cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
"Trebuie să vă spun că decizia îndrăzneață a președintelui Trump a determinat alte țări - destul de puține care intenționează să-și mute ambasada și la Ierusalim", a spus Netanyahu. Este cazul Paraguay.
Când Trump a declarat anul trecut că ambasada SUA va fi relocată - "începutul unei noi abordări a conflictului dintre Israel și palestinieni" - a declanșat atât euforie, cât și contestații.
În cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite s-a votat 128 pentru și 9 împotrivă pentru a respinge decizia administrației Trump de a recunoaște Ierusalimul capitala Israelului și a aprobat o rezoluție neobligatorie pentru ca restul țărilor să evite mutarea ambasadelor lor în orașul sfânt.
Imediat după anunț, în Fâșia Gaza, protestatarii au ieșit imediat pe străzi pentru a denunța mișcarea și pentru a arde steagurile israeliene și americane. "Aceasta este o zi neagră pentru pacea din Orientul Mijlociu", a declarat Husam Zomlot, ambasadorul palestinian în S.U.A.
Miercuri, Yahya Sinwar, liderul Hamas din Fâșia Gaza, a declarat că protestele de la granița israeliană vor fi "decisive" și că liderii Hamas "sunt gata să moară alături de zeci de mii de palestinieni", a declarat el pentru The Times of Israel.
Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarat pentru CNN că mișcarea ambasadei a fost o "greșeală uriașă" și că SUA "își pierde adevăratele prieteni chiar acum".
Departamentul de Stat a declarat că va actualiza hărțile guvernamentale pentru a desemna Ierusalimul cu o stea, în conformitate cu desemnarea celorlalte capitale din lume.
Ambasada Statelor Unite la Ierusalim va fi ianugurată luni, dar ambasadorul american în Israel nu va lucra doar în noul său birou, au declarat vineri oficialii administrației, ci își va împărți timpul între Ierusalim și Tel Aviv.
Această soluție ar putea fi practică, având în vedere că în clădirea fostului consulat american din Ierusalim există puțin spațiu liber, iar majoritatea personalului ambasadei va rămâne în filiala din Tel Aviv a ambasadei. Dar ar putea ajuta, de asemenea, să înlăture probleme diplomatice, permițând ambasadorului, David M. Friedman, să continue să găzduiască recepții ale oficialităților altor țări care se opun mutării ambasadei americane.
Președintele Trump, care a împlinit o promisiune de campanie recunoscând Ierusalimul capitala Israelului anul trecut, nu va participa la deschidere, dar va transmite un mesal video.
Mutarea ambasadei este contrară unui consens internațional care precizează că trebuie să fie rezultatul negocierilor israeliano-palestiniene cu privire la statutul viitor al orașului aflat în dispută.
Ianugurarea ambsadei din Ierusalim vine într-un moment în care Israelul și Iranul au lansat atacuri reciproce cu rachete, vizate fiind bazele din Siria, respectiv obiectivele militare ale Israelui din Înălțimile Golan.
Criticii au declarat că mutarea ambasadei americane va izola Israelul în regiune. Dar administrația Trump contestă acest fapt, subliniind poziția de joi a ministrului de Externe al Bahrainului, Sheikh Khalid bin Ahmed al-Khalifa, care a scris pe Twitter în sprijinul Israelului și a declarat că are dreptul să se apere împotriva agresiunii iraniene.
Ambasada SUA care se va deschide luni, în ceea ce a fost până în prezent secția de servicii consulare a Consulatului General al Statelor Unite, va fi temporară, Statele Unite cautând un sit permanent, proces care este de așteptat să dureze ani.
Amplasamentul ambasadei este parțial situat într-o zonă No Men’s Land din Ierusalim. Zona constă în terenuri împărțite printr-un acord de armistițiu între Iordania și Israel, la sfârșitul războiului arabo-israelian din 1948, când granițele au fost trasate cu creionul pe hartă. Majoritatea lumii îl consideră însă drept teritoriu ocupat de Israel.