Pe aceeași temă
Andrea Leadsom este oficialul cu rangul cel mai înalt, care propune amânarea termenului limită pentru părăsirea Uniunii Europene. Premierul Theresa May a negociat un acord cu Uniunea Europeană, însă respingerea acestuia în Parlament a lăsat ușa deschisă pentru un Brexit dur, fără a exista vreo înțelegere cu Bruxelles-ul, transmite Reuters.
Parlamentarii vor vota, marți, o serie de amendamente, în momentul în care Marea Britanie se află în cea mai gravă criză din ultimii 50 de ani, încercând să stabilească cum sau chiar dacă va mai părăsi proiectul european la care a aderat în 1973.
„Putem să adoptăm legislaţia şi cred că, în ciuda tuturor dificultăţilor, avem o relaţie foarte puternică cu prietenii şi vecinii noştri din UE şi sunt absolut sigură că, dacă vom avea nevoie de câteva săptămâni în plus, atunci acest lucru este posibil”, a declarat Andrea Leadsom pentru BBC.
În replică la ideea că aceasta ar însemna o extindere a perioadei de doi ani prevăzută de Articolul 50 din Tratatul de aderare, Leadsom a spus: „Nu înseamnă în mod necesar asta. Cred că trebuie să ne gândim cu atenţie. Însă, aşa cum stau lucrurile, simt că noi putem, cu sprijinul celor două Camere – Camera Comunelor şi Camera Lorzilor – cu bunăvoinţă şi determinare, să adoptăm legislaţia în timp util”.
O purtătoare de cuvânt a cabinetului premierului May a declarat că poziţia guvernului nu s-a schimbat. „Nu avem în vedere o prelungire a articolului 50 şi suntem angajaţi să facem tot ce este necesar pentru a avea totul gata pentru momentul în care părăsim UE pe 29 martie”, a spus oficialul britanic.
Incertitudinea a determinat mai multe companii să avertizeze cu privire la pierderea locurilor de muncă și a investițiilor în cazul în care Marea Britanie ar urma iasă din UE, cu influențe nefaste asupra aprovizionării cu alimente și medicamente, industria prelucrătoare și transportul.