Semnarea acordului CETA, o misiune dificila care depinde de acordul a 42 de parlamente

Dora Vulcan | 28.10.2016

Semnarea de catre UE a acordului cu Canada (CETA) nu depinde doar de intelegerea dintre autoritatile federale si regionale din Belgia si se arata a fi o misiune mult mai dificila decat lasa sa se vada declaratiile optimiste facute de la varful statului roman sau de la conducerea CE si a Belgiei.

Pe aceeași temă

 

 

Acordul trebuie aprobat de 42 de parlamente regionale, naţionale, federale şi de Legislativul UE, riscând să fie blocat în Bundesrat, Camera Superioară a Parlamentului Germaniei, formată din reprezentanţii landurilor, informeaza Die Welt.

 

 

 

Dacă va fi aprobat de parlamentele regionale din Belgia, Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) va trebui supus aprobării tuturor celor 28 de state membre UE şi în Canada, în unele ţări fiind necesară şi validarea de către parlamente regionale.

 

 

 

Chiar dacă în majoritatea camerelor parlamentare procedura de aprobare va fi una de rutină, probleme serioase ar putea apărea în Bundesrat, Camera superioară a Parlamentului Germaniei, formată din reprezentanţii landurilor. Activiştii care se opun CETA vor să propună organizarea unui referendum pe tema Tratatului UE-Canada în landul Bavaria, iar votul va influenţa decizia în Bundesrat, avertizeaza publicatia canadiana   The Globe and Mail.

 

 

 

Reprezentanţii landurilor germane în care se află la putere formaţiuni extremiste ar putea face front comun împotriva CETA, periclitând aprobarea acordului. Formaţiunie Die Linke (extremă-stânga) şi Partidul Verzilor au semnalat deja că se opun aprobării CETA, transmite  Reuters.

 

 

 

***

 

 

 Autoritatile federale si cele regionale belgiene par sa fi ajuns la o intelegere privind continutul textului pe care ar trebuie sa-l prezinte UE pentru ca acordul economic UE- Canada sa poata fi semnat. Negocierile par sa fi iesit din impas, a anuntat joi prim-ministrul belgian. Daca va fi asa, la summitul de saptamana viitoare al UE acordul CETA ar putea fi semnat, dupa cum anticipase in urma cu o zi plin de optimism presedintele  CE, Donald Tusk. Odiseea CETA ar putea, astfel, lua sfarsit. Unul dintre beneficiile acestui acord vizeaza direct Romania care a negociat separat cu Canada eliminarea vizelor pentru romani incepand cu decembrie 2017. Cu conditia semnarii CETA de toate tarile membre UE.

 

 

Premierul Charles Michel a declarat că liderii comunităţilor regionale şi lingvistice din Belgia au ajuns la un acord privind un text comun care ar trebui să elimine incertitudinile privind importurile agricole şi sistemul de soluţionare a disputelor, informeaza BBC.

 

 

Acordul din Belgia va trebui să fie aprobat şi de către celelalte 27 state europene înainte ca tratatul CETA să fie semnat.

 

 

***

 

 

Donald Tusk, presedintele Consiliului European, nu si-a pierdut, inca, speranta ca acordul comercial UE - Canada (CETA), ar mai putea fi semnat la la summitul de joi, cu conditia la liderii belgieni sa ajunga la un compromis care să permită semnarea acordului, informeaza Reuters. 

 

 

 

  

"Încă sper că Belgia va dovedi că este o campioană a compromisului şi vom putea finaliza în curând acest acord," a spus presedintele CE, referindu-se la negocierile de data recenta dintre autorităţile federale şi regionale din Belgia.

 

"În acest moment, summitul de mâine (joi, n.red) este încă posibil," a completat Tusk în cadrul unei sesiuni a Parlamentului european.

 

Donald Tusk a adăugat că vor exista consecinţe în ceea ce priveşte poziţia la nivel global a Europei în cazul eşecului de a semna un acord de liber schimb cu Canada "cea mai europeană ţară din afara Europei şi un stat prieten şi aliat."

 

 

***

 

 

Negocierile dintre premierul belgian Charles Michel si autoritatile valone au esuat luni, la intalnirea la care premierul belgian si-a propus sa obtina acordul autoritatilor regionale pentru acordul CETA (UE-Canada), de care depinde si eliminarea vizelor canadiene pentru turistii romani.  

 

 

 

 

Liderii regiunii de limba franceza din sudul Belgiei au refuzat sa renunte la opozitia fata de pactul comercial, a declarat Geert Bourgeois, citat de Reuters.

 

 

 

Daca negocierile ar fi reusit, acordul CETA, al UE cu Canada, ar fi trebuit sa fie semnat joi. 

 

 

Premierul belgian a spus, dupa esecul negocierilor de luni, ca ramane deschis unui viitor dialog cu Valonia si ca l-a informat pe presedintele Consiliului European, Donald Tusk, de situatie.

 

 

 

“I-am spus oficial lui Tusk ca nu avem o intelegere”, a spus Michel dupa intalnirea cu liderii regiunilor.

 

 

Valonia a respins, duminica seara, ultimatumul impus de Uniunea Europeana pentru semnarea acordului de liber schimb cu Canada (CETA), declarandu-se "dezamagita" de cea mai noua propunere a Comisiei Europene, a afirmat un reprezentant al premierului Paul Magnette.

 

 

 

UE a dat duminica guvernului federal belgian un termen limita pana la care sa sprijine acordul de schimb comercial UE - Canada. Astfel, Belgia ar trebui sa convinga pana luni seara regiunea Valonia sa accepte acordul, in caz contrar summitul programat pentru semnarea CETA urmand sa fie anulat.

 

 

 

Regiunea belgiana de limba franceza Valonia nu se va supune ultimatumului UE privind decizia in privinta acordului de liber-schimb cu Canada declarase luni dimineata si presedintele parlamentului valon.

 

 

***

 

 

 

 

Negocierile UE - Canada pentru acordul de liber schimb CETA au esuat dupa ce la Consiliul European de la Bruxelles nu s-a ajuns la o intelegere cu reprezentantii regiunii belgiene Valonia, anunta Reuters, citand televiziunea belgiana RTBF.

 

 

 

Ottawa conditiona ridicarea vizelor pentru cetatenii romani si bulgari de semnarea acordului economic CETA.

 

 

Presedintele Klaus Iohannis anuntase, vineri dimineata, la Bruxelles, ca a semnat un acord cu Canada pentru ridicarea vizelor: eliminare totala a vizelor din 1 decembrie 2017 daca UE va semna acordul comercial CETA.

 

 

Ministrul canadian al Comertului si un negociator al Uniunii Europene au purtat vineri discutii de urgenta cu premierul regiunii belgiene Valonia. incercand sa indeparteze blocajul care impiedica tarile UE sa semneze acordeul de liber schimb intre UE si Canada.

 

 

Premierul valon Paul Magnette a declarat vineri ca nu s-a facut niciun progres in negocierile cu UE si Canada.

 

 

Toate cele 28 de guverne din UE sprijina acordul de liber schimb intre Uniunea Europeana si Canada (CETA), insa Belgia nu poate da un aviz clar fara sprijinul tuturor administratiilor sale sub-federale, iar regiunea vorbitoare de limba franceza Valonia s-a opus cu fermitate.

 

 

Esecul de a incheia un acord cu o tara precum Canada ar pune sub semnul intrebarii abilitatea UE de a negocia alte acorduri cu tari precum Statele Unite sau Japonia, si ar putea submina blocul comunitar, deja afectat de votul Marii Britanii de a parasi Uniunea si disputele provocate de criza imigrantilor.

 

 

Comisia Europeana a dat marti un ultimatum Belgiei pentru a aviza pana vineri, in cadrul summitului european, tratatul, a carui semnare e prevazuta pe 27 octombrie la Bruxelles, in prezenta premierului canadian Justin Trudeau.

 

 

Valonia, o regiune cu 3,6 milioane de locuitori, este singura din Europa care se opune tratatului

 

 

Paul Magnette reproseaza Comisiei ca nu a tinut suficient seama de "dificultatile majore" ale populatiei valone pana la inceputul lunii octombrie.

 

 

"Vorbim aici de tratate care privesc viata a 500 de milioane de europeni, a 35 de milioane de canadieni, timp de ani si ani. Deci, nu e o urgenta", a argumentat el.

 

 

Acesta a recunoscut insa ca discutiile intense din ultimele zile au permis obtinerea unor "adevarate avansuri", insuficiente insa, in opinia sa.

 

 

In randul aspectelor pozitive acesta a notat faptul ca statele membre ale UE pot, potrivit ultimei variante a textului, sa continue sa "legifereze" in domenii precum cel social si de mediu fara sa riste sa plateasca despagubiri pentru multinationalele care s-ar putea simti lezate de aceste reguli.

 

 

El a citat insa mai multe pasaje care, potrivit acestuia, sunt in continuare inacceptabile, precum "un mecanism de arbitraj" care nu ofera suficiente garantii, "clauza de salvagardare" care protejeaza agricultorii canadieni dar nu si omologii lor europeni in caz de distorsiuni ale pietei sau posibilitatea pentru companiile americane care au activitati in Canada de a profita de tratat pentru a beneficia de avantajele prevazute in CETA.

 

 

"Este faimosul Cal Troian", a sustinut acesta, folosind terminologia utilizata de opozantii TTIP, tratatul comercial in curs de negociere cu Washingtonul.

 

 

In afara de Valonia, doar Romania si Bulgaria au mai conditionat semnarea acestui tratat, cerand eliminarea vizelor solicitate de Canada pentru cetatanii lor, insa cele doua tari ajunsesera la o intelegere cu Ottawa vineri dimineata.

 

 

 

***

 

 

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada continuă să fie blocat de Guvernul regiunii belgiene Wallonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Wallonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

 

 

 

După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. "Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii", a atras atenţia Juncker.

 

 

 

Regiunea Wallonia vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale.

 

 

 

Premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară nu sunt suficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

 

 

 

"Există îmbunătăţiri, dar textul este insuficient. Pentru canadieni, încă există spaţiu de manevră, spre deosebire de europeni... Ne vom întâlni cu ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland", a declarat Paul Magnette, citat de agenţia de ştiri Belga.

 

 

 

***

 

 

 

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a declarat vineri la Bruxelles ca Ottawa isi va retrage obligativitatea vizelor pentru Romania 

 

 

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a declarat astazi, la Bruxelles, ca autoritatile romane isi vor retrage rezerva declarata in privinta Acordului economic si comercial UE-Canada (CETA) deoarece au ajuns la un acord cu autoritatile canadiene in privinta ridicarii totale a vizelor de la 1 decembrie 2017.

 

 

"​Am ajuns la un acord cu Canada, un acord rezonabil. Suntem in situatia sa ne retragem rezerva declarata fata de CETA. Romania nu mai are obiectiuni fata de acordul comercial cu Canada", a spus presedintele Klaus Iohannis, citat de Hotnews.

 

Conform sursei citate, de la 1 mai 2017 Canada va elimina vizele pentru romanii care au mai avut viza, iar de la 1 decembrie 2017 Canada va elimina vizele pentru toti cetatenii romani. Timp de 3 ani autoritatile canadiene vor mai avea posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii daca vor ajunge la concluzia ca numarul imigrantilor ilegali e foarte mare.

 

 

 

Iohannis a declarat inainte de plecarea la Bruxelles ca Romania isi va retrage rezervele in privinta CETA doar daca va ajunge la o intelegere rezonabila cu autoritatile canadiene in privinta vizelor.

 

Daca se ajunge la o intelegere rezonabila, ne vom retrage rezervele... O intelegere rezonabila inseamna o intelegere pentru liberalizarea vizelor, intr-un termen rezonabil. O intelegere rezonabila inseamna pentru noi ridicarea vizelor pentru Canada in 2017, nu in 2018," a spus presedintele.

 

MAE a informat zilele trecute ca Romania se va opune semnarii de catre UE a acordului comercial cu Canada din cauza mentinerii de catre Canada a vizelor pentru romani.  

 

CETA a fost blocat pana in prezent de Romania si Bulgaria, din cauza vizelor, si de regiunea Valonia din Belgia. Daca autoritatile canadiene vor ajunge la o intelegere cu belgienii, acordul ar urma sa fie semnat in 27 octombrie, in cadrul unui summit UE-Canada.

 

Premierul Dacian Ciolos a efectuat o vizita de lucru in Canada, in vara acestui an, obiectivul principal al vizitei fiind discutarea ridicarii vizelor pentru români, atat pe linia dialogului româno-canadian, cat si pe cea a formatului tripartit România-Canada-Comisia Europeană, a anuntat atunci Guvernul intr-un comunicat.

 

Guvernul roman a respins insa oferta initiala a canadienilor, aceasta prevazand o eliminate etapizata a vizelor avand ca termen final luna mai 2018.

 

Romanii si bulgarii sunt in prezent singurii cetateni ai UE care nu pot intra liber in Canada.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22