Serbia în fața falimentului

Lovită de a doua recesiune, declanșată în mai puțin de trei ani, Serbia nu-și mai poate permite să facă pași greșiți, pentru că altfel spectrul colapsului poate deveni realitate, cu consecințe greu previzibile.

Nu este un secret pentru nimeni că re­ce­siu­nea globală a afectat grav economia statelor din Europa de Est. State precum Slovenia, cu o imagine de invidiat după conflictul din spa­țiul fost iugoslav, anunța la începutul anului un deficit financiar greu de controlat. Alte țări din regiune trec prin momente dificile - nu­mai dacă ne gândim la Grecia - și asta pentru că, după 2008, regulile jocului economic scot la iveală o serie de necunoscute care au dus în impas atât Uniunea Europeană, cât și ce­le­lalte țări nemembre.

Serbia, după traumele războaielor din 1992-1995 și confruntări mult mai dureroase din Kosovo în 1999, este lovită astăzi de o criză eco­no­mică care poate duce țara în colaps. Care sunt cauzele?

Agenția de evaluare financiară Standard and Poor’s avertiza de mai multă vremă că „de­pen­dența de finanțarea străină limitează ca­pa­citatea statului ex-iugoslav să lupte cu re­cesiunea care se agravează constant“. Con­centrarea pentru depășirea crizei și con­ti­nua­rea reformelor economice s-a diminuat, lă­sând loc preocupărilor politice de satisfacere imediată a alegătorilor, cu prețul îndatorării țării. Practic, Serbia a intrat în recesiune la în­ceputul anului 2009, când economia a în­re­gistrat o contracție anuală de 3,5%, iar scă­derea produsului intern brut s-a apropiat de 6% (potrivit datelor Băncii Centrale a Serbiei). A crescut nivelul de îndatorare și a scăzut con­trolul asupra modului cum sunt cheltuite împrumuturile, care, în loc să fie dirijate spre investiții, s-au îndreptat spre consum.

Încă din 2010, guvernatorul Băncii Centrale apr­ecia că dificultățile în relațiile cu Fondul Mo­netar Internațional constau în „eșecul men­ținerii nivelului cheltuielilor publice stabilit îm­preună cu Fondul“. O „meteahnă“ care avea să se mențină și în anii următori, astfel că, în mai 2013, Fondul refuza să continue discuțiile, pe motiv că guvernul sârb nu-și respectă an­ga­jamentele. Guvernul de la Belgrad încearcă să negocieze acum cu Fondul un nou acord, în condițiile în care precedentul, de un miliard de euro, a fost blocat de FMI, deoarece au­toritățile sârbe nu au respectat unele anga­ja­mente ce vizau bugetul pe 2012.

După unii economiști sârbi, situația se da­to­rează incapacității guvernului, care „nu are un concept structural, nici o strategie sau mă­car o viziune politică“. De la sfârșitul tri­mestrului III, anul trecut, imaginea con­frun­tării țării cu insolvența a devenit o realitate, da­că nu se iau măsuri adecvate urgente. Da­toriile au crescut la peste 15 miliarde euro, 55% din PIB, depășind limita legală de 45% din PIB, iar dinarul a pierdut din valoarea sa în raport cu euro. Profesorul Lubomir Madzar, de la Facultatea de Economie din Belgrad, apr­ecia că guvernul „a moștenit o situație ori­bilă, atât în economie, cât și în sistemul fi­nanciar - insolvența generală, unde, practic, nimeni nu mai plătește nimic, nimănui la timp și obligații neplătite mari, toate acestea subminând și sufocând la propriu întreaga economie“. Evoluția economică s-a „con­cen­trat“, în declarația vicepremierului Aleksandar Vučić: „Suntem practic la marginea fa­li­men­tului. Măsurile de redresare a economiei vor fi dure, nu populiste, și vor afecta între 300.000 și 500.000 de angajați din sectorul public“.

În fața acestei situații, guvernul a hotărât adop­tarea unor măsuri de reducere a defic­i­tului bugetar și a datoriei publice. Problema esențială este cum? Formula veche, obli­ga­țiuni guvernamentale denominate în dolari, nu mai este de suces, în condițiile unei do­bânzi de 7,46%. Din același motiv, ideea vân­zării eurobondurilor în valoare de un miliard de euro este pe cale să fie oprită. În această situație, salvarea poate veni doar de la îm­prumuturi. Bani ce vor fi folosiți jumătate pen­tru a răscumpara o parte din datoriile cele mai scumpe ale țării, iar cealaltă pentru „a fi pompată în economie“ după vicepremierul Vučić, citat de Financial Times.

Măsurile de austeritate preconizate (ma­jo­ra­rea taxelor, reducerea salariile, creșterea vârs­tei de pensionare la femei și scăderea sub­vențiilor către companiile de stat) inten­țio­nează să aducă deficitul public și datoria sub control până în 2017. „Am decis să luăm aceste măsuri atât timp cât avem lichiditatea necesară pentru a pune lucrurile în ordine. Fără aceste măsuri am fi intrat în inca­pa­citate de plată“ - a declarat Lazar Krstić, mi­nistrul de Finanțe. Lovită de a doua recesiune, declanșată în mai puțin de trei ani, Serbia nu-și mai poate permite să facă pași greșiți, pentru că altfel spectrul colapsului poate de­veni realitate, cu consecințe greu previzibile. Timpul care vine poate fi hotărâtor pentru o economie care „gâfâie“, însă cu două condiții: „construirea“ unei voințe politice comune în interior și obținerea de împrumuturi externe sustenabile, unde un rol îl va putea avea tra­diționalul aliat Rusia. Și asta este o idee de co­mentat.