Siria, un caz particular al Primăverii arabe

Fenomenul „Primăverii arabe“, ca de altfel numeroase alte observaţii privitoare la „lumea arabă“, nu poate fi discutat sub semnul generalizărilor periculoase.

Consiliul Naţional Sirian, organismul care încearcă să coalizeze în jurul său forţele oponente regimului Asad, are de puţină vre­me un nou preşedinte, kurdul Abdul Bā­sit Sīda. Consiliul, con­dus până acum de uni­ver­sitarul Burhan Ghalioun, nu a reuşit să ofere ima­ginea unei structuri unite de opoziţie, dimpotrivă, a lăsat impresia existenţei în rândurile sale a unor con­flicte mocnite care au îm­piedicat articularea unei ac­ţiuni coerente. Nici nu se putea altfel, cred analişti precum libanezul Georges Corm, care remarcă lipsa de unitate a opoziţiei siriene, explicată, îna­inte de toate, prin diferenţele de opinie între opoziţia internă, aflată pe teritoriu sirian, şi cea care trăieşte şi activează în exil. Oponenţii din interior sunt cei care au avut de suferit cel mai mult din pricina regimului, în timp ce opoziţia de exil este acuzată că nu reprezintă cu adevărat, în mod legitim, revendicările poporului si­rian. Mai mult, se consideră că acest con­siliu al opoziţiei siriene, activând în afara ţării, nu reuşeşte decât o proastă coor­do­nare cu Armata Siriană Liberă (al-jaysh as-sūrī al-hurr), care desfăşoară acţiuni pe cont propriu şi, uneori, şi în nume pro­priu. Poate aduce Abdul Bāsit Sīda acel plus de coordonare de care are nevoie Con­siliul Naţional Sirian pentru a func­ţio­na ca un organism eficient al opoziţiei? Unii comentatori sunt de părere că nu­mirea unui kurd la cârma opoziţiei siriene este doar o strategie de imagine, alţii spun răspicat că se doreşte păstrarea unei apa­renţe democratice, în care minorităţile si­riene să se regăsească în formula propusă de opoziţie. O a treia categorie de analişti arabi vorbesc despre Abdul Bāsit Sīda ca despre o marionetă în mâinile Fraţilor Mu­sulmani sirieni, care au nevoie, la rândul lor, de o imagine ame­lio­rată. Comentariile lăsate de cititorii diverselor site-uri arabe de ştiri sunt mult mai sugestive, Abdul Bāsit Sīda fiind perceput, în cele mai multe dintre ele, ca khā’in (trădător), o dată pen­tru că face parte dintre sirienii stabiliţi de ani buni în exil, deci dintre aceia care nu au simţit duritatea regimului, iar, pe de altă parte, pentru că s-ar fi pus în slujba forţelor externe, cele occidentale, dar şi cele regionale, cu menţionarea aproa­pe injurioasă a Turciei şi statelor arabe din Golf.

Observatorii situaţiei siriene discută, de asemenea, despre pertinenţa folosirii ter­menului thawra (revoluţie) pentru a de­fini evenimentele în desfăşurare în această ţară. Nu trebuie să insistăm prea mult asu­pra diferenţelor, de altfel evidente, care particularizează Siria în ansamblul „Pri­mă­verii arabe“. Cele mai vizibile ar fi durata conflictului, duritatea cu care regimul a răspuns manifestaţiilor iniţiale, dar şi ri­posta armată a forţelor care se opun re­gimului Asad şi presupusa implicare a unor forţe regionale în furnizarea de ar­mament către opoziţia siriană. Nici com­paraţia cu Libia, vehiculată o vreme, nu stă în picioare, fie şi numai din pers­pec­tiva abordării internaţionale a conflictului. Să nu mai vorbim de comparaţiile cu re­voluţiile tunisiană şi egipteană, al căror scenariu nu se regăseşte decât în forma de debut a conflictului sirian actual. Com­pa­raţia cea mai potrivită, dacă trebuie să facem una, este cu Libanul războiului ci­vil, consideră Fareed Zakaria. Şi pentru că situaţia siriană are o însemnată com­po­nen­tă militară, atât ca reacţie a regimului, cât şi, în egală măsură, a forţelor de opoziţie. Astfel, fenomenul „Primăverii arabe“, ca de altfel numeroase alte observaţii pri­vi­toare la „lumea arabă“, nu poate fi dis­cu­tat sub semnul generalizărilor periculoase.

Nu puţini sunt comentatorii arabi care vorbesc despre o regionalizare a con­flic­tului sirian, prin implicarea fără precedent a unor state arabe în susţinerea opoziţiei la regimul Asad. Arabia Saudită, a cărei in­tervenţie în Bahrein împotriva ma­ni­fes­tanţilor şiiţi a revoltat elita intelectuală ara­bă, nu şi autorităţile de la Manama, îşi arogă un rol regional tot mai evident, pro­fitând de situaţia pe care o traversează eternul său concurent, Egiptul. Mai mult, comentatorii remarcă importanţa tot mai mare pe care o are în jocurile de putere din regiune Qatarul şi datorită televiziunii Al-Jazeera din capitala sa, Doha. Nu este greu de presupus că Al-Jazeera a avut un rol, decisiv adesea, în şirul de evenimente denumit „Primăvara arabă“. Se afirmă chiar că a slujit punerii în practică a unor strategii elaborate la Doha şi Riad, în cooperare cu capitale occidentale im­por­tante. În cazul conflictului sirian, Al-Ja­zeera este frecvent acuzată de declanşarea unui război de imagine împotriva re­gi­mului Asad, în care sunt mediatizate ex­clusiv atrocităţile comise de forţele loiale preşedintelui. Dincolo de aspectele mai sus pomenite, rămâne întrebarea refe­ri­toare la evoluţia conflictului sirian, al că­rui capăt nu este întrezărit nici de către cei mai optimişti dintre comentatori. //