Skandenberg cu Putin

Ce-a urmarit Rusia lui Putin prin recunoasterea re­giu­ni­lor separatiste, abhaza si oseta, din Georgia? Si ce are Apusul de facut?

Evident, recunoasterea de catre Moscova a inde­pen­den­tei secesionistilor din Georgia s-a aflat pe ordinea de zi din clipa in care Occidentul, trecand peste obiectiile Kremlinului, a validat despartirea de Serbia a provinciei Kosovo. In februarie, Moscova pusese in vedere Occi­den­tului sa nu procedeze la recunoasterea suveranitatii kosovare, intrucat, in caz contrar, va inlatura toate ob­sta­co­lele din calea unui demers similar al Rusiei in ches­tiu­nea provinciilor separatiste de pe teritoriul gruzin.
Din unghiul Rusiei, separatismul kosovar si cel de pe teri­toriul georgian ar fi deopotriva produse ale dez­mem­bra­rii unor state socialiste, a URSS si Iugoslaviei. Situa­tia in ambele cazuri ar fi, pasamite, identica. Exista, intr-ade­var o serie de similitudini. Dar ceea ce la Moscova si in mass-media de stanga din Apus se trece frecvent sub tacere ori ramane fara lamuriri este diferenta funda­men­ta­la dintre situatia kosovarilor si aceea a abhazilor si ose­ti­nilor. Primii si-au ales in mod democratic conducerea si au optat pentru suveranitate dupa un indelungat si se­rios proces de mediere internationala si de negocieri la­bo­rioase, menite sa aplaneze conflictul iscat de ani de per­secutii si de epurari etnice sarbesti. Niciun fel de me­die­re n-a avut loc, in schimb, in regiunile secesioniste diri­jate de Moscova prin intermediul unor regimuri mario­neta.

In plus, spre deosebire de abhazi si osetini, care as­pi­ra la unirea cu mama Rusia, kosovarii isi iau in serios in­dependenta.

Ceea ce n-a impiedicat Moscova sa se manifeste ca si cum ar copia actiunile, chipurile, unilaterale ale Apu­su­lui. In plus, Kremlinul a pus in miscare o uriasa masi­na­rie propagandistica. Lentoarea demontarii, in Vest, a fu­mi­genelor rusesti e la fel de putin uimitoare ca si incapa­ci­tatea stangii occidentale de a distinge intre America si imperialism, intre rasism si datoria intransigentei fata de intoleranta islamo-fascista. Erorile involuntare sau deli­be­rate se tin lant si in privinta intentiilor Kremlinului. In Vest s-a considerat ca Rusia lui Putin va evita sa dea frau liber secesionismului din sudul Caucazului, spre a nu incuraja miscarile separatiste de pe propriul teritoriu. Dar masiva interventie rusa din Cecenia a slabit net re­be­liunea din nordul Caucazului. Iar invazia din Georgia si ulterioarele masuri politice adoptate de Moscova de­mon­streaza ca, in scopul recladirii sferelor ei de in­fluen­­ta, Rusia lui Putin se simte suficient de puternica eco­nomic, financiar si politic ca sa mimeze dispo­ni­bi­li­ta­tea de a renunta la cooperare, ba chiar de a risca o foar­te improbabila confruntare militara directa cu Vestul. Atat complexitatea si amploarea operatiunii militare din Georgia, cat si preavizul rusesc din februarie adresat Vestului pe marginea conflictului kosovar demonstreaza clar ca Moscova si-a planuit cu grija demersul, avand drept scop franarea expansiunii occidentale si propul­sa­rea ei indarat.

In fapt, Rusia doreste sa se reinventeze ca super­pu­tere si sa puna capat lumii unipolare. Cum isi va articula Occidentul contrastrategia? Rezolvarea acestei ecuatii depinde de mai multe necunoscute. Stiut e ca Apusul e dezbinat si ca depinde de livrarile energetice rusesti si de ajutorul Kremlinului in eforturile internationale de inla­tu­rare a amenintarii islamisto-teroriste si a celei nucleare iraniene. Pe de alta parte, e la fel de clar ca Moscova in­­sasi a creat buna parte din problemele la a carei solu­tio­nare s-a sperat in van ca va contribui. Pericolul iranian, de pilda, n-ar fi fost ce este, daca Rusia s-ar fi abtinut sa livreze Teheranului arme sofisticate si reactoare nu­clea­re. Situatia din Darfur s-ar fi rezolvat de mult daca, la ONU, Moscova n-ar fi tinut isonul Chinei, impiedicand tin­tuirea regimului de la Kartum la stalpul infamiei. Orien­tul Mijlociu ar fi avut sanse reale de pacificare, daca rachetele rusesti livrate Siriei n-ar fi aterizat in arsenalele unor organizatii teroriste precum Hezbolah. Iar depen­den­ta energetica a Germaniei n-ar fi fost atat de crunta, daca Moscova nu i-ar fi recrutat o parte din elita, trans­for­mand un ex-cancelar in agent de influenta, in masura sa vanda unei credule opinii publice himera potrivit ca­re­ia Rusia si-ar fi schimbat pe veci si parul, si naravul.

Notoriu e si faptul ca actiunile Rusiei din ultimii ani - si mai cu seama aventura georgiana, comparata in mod firesc cu ocuparile succesive ale Cehoslovaciei, cu in­va­zia din Ungaria si cea din Afganistan - au readus lumea in pozitia Razboiului Rece.

Neclar este, in schimb, cum se va pozitiona Ger­ma­nia. Interesele ei economice in Rusia au sporit masiv. In criza irakiana, Germania a basculat in tabara ostila in­ter­ven­tiei. Va reusi noua conducere germana, un actor che­ie in sistemele de aliante occidentale, sa se elibereze de varii servituti, pentru a nu compromite recrearea unui front occidental unitar in masura sa tina piept expan­sio­nis­mului neostalinist promovat de Putin?

La fel de greu de determinat e si optiunea viitoarei ad­ministratii americane. Va izbuti oare John McCain sa fructifice nesperatul ajutor electoral primit din partea Rusiei prin intermediul unei aventuri georgiene, care a transformat candidatura prezidentiala a unui candidat de stanga, ca Obama, intr-o alternativa dezagreabila pen­tru buna parte dintre americani? De prioritatile viito­ru­lui presedinte american va depinde in buna masura modul in care Occidentul isi va fixa pozitiile, limitele si ac­tiunile in reactie la actualul "roll-back" rusesc.

Acest concept reaganian, repus pe tapet de J.R. Dunn, in American Thinker, promite sa fie cheia de bolta in trusa de instrumente occidentale. Un roll-back, o aruncare inapoi a intereselor occidentale, este ceea ce intreprind rusii pe moment. In reactie, atat americanii, cat si buna parte dintre europeni tind si ei sa recurga in­­tru orientare la experienta istorica si, ca atare, la arse­na­lul de notiuni ale Razboiului Rece, pentru a dibui replica adec­vata Rusiei.

In conditiile in care Germania si Franta au tot intere­sul sa evite implozia Aliantei Nord-Atlantice si crearea, din pricina pasivitatii NATO, a nucleului unui nou pact mi­litar, anglo-americano-est-european, s-au avansat diver­se sugestii gravitand in jurul notiunii de sanctiuni. Unele scoli de gandire inclinate spre internationalism si solutii agrea­bile stangii vor propune reeditarea celebrei politici de containment, propusa inca din 1946 de George Ken­nan. Or, in fata elitei kaghebiste a Rusiei, vechile tactici de zagazuire a expansionismului neosovietic risca sa esue­ze jalnic. Ele s-au dovedit partial zadarnice si in epo­ca Razboiului Rece, cand Rusia a incendiat Asia, Africa si America Latina, a promovat terorismul tiermon­dist si vest-european, americanii pierzand prin ineptie si impaciuitorism mai intai Vietnamul, iar apoi Iranul si Afganistanul. Desi grupul de la carma Rusiei gandeste in termenii fortei brute, caracteristice imperialismului clasic al celor doua veacuri trecute, e greu de crezut ca Oc­cidentul isi poate salvgarda interesele operand cu cate­gorii caduce. La fel de greu de imaginat este ca Rusia ar putea fi convinsa de utilitatea abandonarii agresivitatii ei externe, prin intermediul altei replici decat cea ofensiva, tehnologica, militara, politica si economica, in favoarea careia a optat administratia Reagan.

Dar si reeditarea strategiei de roll-back va trebui adaptata cat mai inteligent actualei conformatii rusesti. Spre deosebire de URSS, Rusia actuala prezinta o serie de avantaje si dezavantaje. Moscovei ii lipseste ideo­lo­gia universalista livrata de comunism. Nationalismul orto­do­xist nu poate inlocui fara hiat marxismul. In schimb, Rusia actuala nu e falimentara economic si nu mai e gre­vata de extinderea excesiva a liniilor ei de comunicatie, din epoca sovietica. Doar beligeranta, ura fata de de­mo­cratie si discreditarea ei de ieri si de azi raman aceleasi. E adevarat ca izolarea Rusiei intr-o lume globalizata - biciul necesar imblanzirii fiarei - e dificil de transpus si in­­­ca si mai greu de mentinut. Iar confruntarea militara directa cu o putere nucleara e exclusa. Dar renuntarea la impa­ciui­torism si alimentarea sistematica a tuturor cos­ma­rurilor si complexelor de inferioritate ale Moscovei i-ar putea veni de hac actualei elite politice rusesti mult mai rapid decat isi inchipuie muschii incordati ai lui Vladimir Putin.