SOS Georgia? SOS Europa!

AndrÉ Glucksmann Si Bernard-henri LÉvy | 19.08.2008

Pe aceeași temă

Sa nu va inchipuiti ca avem de a face doar cu o pro­ble­ma locala - este, probabil, vorba de cotitura cea mai ho­taratoare a istoriei europene de la caderea Zidului Ber­linului incoace. Ascultati vocea acuzatoare a Mos­co­vei: "Genocid!" striga Putin, care n-a binevoit sa pro­nun­te acelasi cuvant la comemorarea a 50 de ani de la eli­be­ra­rea Auschwitz-lui; "München!" adauga delicatul Medve­dev, insinuand ca Georgia, cu cei 4,5 milioane de lo­cui­tori, este reincarnarea celui de al III-lea Reich. Ne vom feri sa subestimam capacitatile mentale ale acestor con­du­ca­tori. Ghicim ca, mimand indignarea, ei isi manifesta voin­ta de a da marea lovitura. Acesti spin doctors ai Krem­li­nu­lui i-au recitit pe clasicii propagandei totalitare - cu cat minciuna e mai gogonata, cu atat izbitura e mai efi­cace.

Cine a tras primul? Intrebarea e depasita. Georgienii s-au retras din Osetia de Sud, teritoriu pe care legea in­ter­nationala il pune, sa ne amintim totusi, sub jurisdictia lor. S-au retras si din orasele din preajma provinciei. Ar trebui oare sa se retraga si din propria capitala? Ade­va­rul este ca interventia armatei ruse in afara frontierelor sale, impotriva unei tari independente, membre a ONU, este o premiera de la invazia Afganistanului de catre URSS. In 1989 Gorbaciov refuzase sa trimita tancurile so­vietice contra Poloniei sindicatului Solidaritatea. Eltin s-a ferit, cinci ani mai tarziu, sa ingaduie diviziilor rusesti sa intre in Iugoslavia pentru a-l sustine pe Milosevič. Putin insusi nu a luat riscul de a-si arunca trupele contra "re­volutiei trandafirilor" (, 2002), apoi contra "re­vo­lutiei portocalii" (Ucraina, 2004). Astazi, insa, totul se schimba. O lume noua, cu noi reguli, risca sa-si faca apa­ritia sub ochii nostri.

Ce asteapta Uniunea Europeana si Statele Unite pen­tru a bloca invadarea Georgiei, o tara prietena? Il vom vedea oare pe Mihail Saakasvili, lider prooccidental, de­mocratic ales, in situatia de a fi inlaturat, exilat, inlo­cuit cu o marioneta sau poate chiar atarnand in streang? Va domni oare ordinea la Tbilisi, asa cum a domnit la Budapesta in 1956 si la Praga in 1968? La aceste in­­trebari simple, un raspuns, unul singur, se impune. Tre­bu­ie salvata, aici, o democratie in pericol de moarte. Pen­tru ca nu este vorba numai de Georgia. Este vorba si de Ucraina, de Azerbaidjan, de Asia Centrala, de Eu­ro­pa de Est, deci de Europa. Daca lasam tancurile si bom­bardierele sa distruga Georgia, demonstram tuturor vecinilor, mai apropiati sau mai indepartati, ai Marii Rusii ca nu-i vom apara niciodata, ca promisiunile noastre sunt petice de hartie, bunele noastre sentimente - vorbe in vant - si ca de la noi nu au nimic de asteptat.

Timpul ramas e scurt. Sa incepem prin a spune limpede cine este agresorul: Rusia lui Putin si a lui Medvedev - acest faimos si necunoscut "liberal" despre care se credea ca va pondera nationalismul celui dintai. Sa nu mai amanam rostirea adevarului, sa nu ne mai furam singuri caciula: cei 200.000 de oameni ucisi in Ce­cenia - niste "teroristi"; soarta Caucazului de Nord: o pro­blema interna ruseasca; Anna Politkovskaia: o sinu­ci­ga­sa; Litvinenko - un OZN... Si sa admitem, in sfarsit, ca autocratia putiniana, nascuta gratie atentatelor ob­scu­re care au insangerat Moscova in 1999, nu este un par­te­ner fiabil si inca si mai putin o putere prietena. Cu ce drept aceasta Rusie, agresiva si de rea-credinta, mai este inca membra a G8? Pentru ce mai ocupa inca un loc in Consiliul Europei, institutie destinata sa apere valorile continentului nostru? La ce bun sa continui investitiile masive, mai ales germane, in gazoductul de sub Baltica pentru singurul avantaj - cel al Rusiei - de a scurtcircuita conductele care trec prin Ucraina si Polonia? Si daca Kremlinul continua agresiunea sa cau­ca­ziana, nu ar fi mai bine ca UE sa reconsidere ansam­blul relatiilor sale cu marele vecin? Rusia are tot atata nevoie sa-si vanda petrolul pe cat avem noi nevoie sa il cumparam. Nu e imposibil sa o facem, la randul nostru, sa joace dupa cum ii cantam. Daca Europa va gasi curajul si luciditatea de a ridica manusa, atunci in­­seam­na ca e puternica. Altfel, inseamna ca e moarta.

Cei doi semnatari ai acestui articol au cerut public, in­­tr-o scrisoare din 29 martie (nota redactiei: vezi revista 22, nr. 15/944 din 8 aprilie 2008), Angelei Merkel si lui Ni­colas Sarkozy sa nu blocheze apropierea Georgiei si Ucrainei de NATO. O decizie pozitiva, scriam noi atunci, "ar sanctuariza cele doua teritorii, georgian si ucrai­nean. Gazul ar continua sa soseasca. Iar logica raz­bo­iului, care ii inspaimanta atata pe domnii de Nor­pois care ne guverneaza, s-ar bloca imediat. Dim­po­tri­va, suntem convinsi ca tocmai refuzul nostru va tri­mite un semnal dezastruos noilor tari ai Rusiei national-capitaliste. Le-ar arata ca suntem slabi si lasi, ca si Ucraina sunt pamanturi bune de cu­cerit si ca noi le sacrificam de bunavoie pe alta­rul renascutelor lor ambitii imperiale. A nu integra sau, mai exact, a nu lua in calcul integrarea acestor tari in spatiul de civilizatie european va destabiliza in­­treaga regiune. Cedand in fata lui Vladimir Putin, sa­crificandu-i principiile noastre, renuntand fara ma­car a incerca sa actionam, vom intari, la Moscova, nationalismul cel mai agresiv". Ne imaginam, atunci, ce poate fi mai rau, fara sa ne asteptam ca lucrurile sa se intample intocmai. Dar s-au intamplat intocmai. Pentru a nu irita Moscova, Franta si Germania au opus veto-ul lor acestei perspective de integrare. Putin a in­­teles atat de bine mesajul, incat si-a declansat ofensiva in semn de recunostinta.

Este timpul sa intoarcem foaia. Europenii au asistat neputinciosi, pentru ca sunt divizati, la asediul orasului Sarajevo. Au vazut, neputinciosi din cauza orbirii lor, cum a fost distrus Groznii. Ne va obliga, oare, lasitatea, sa privim, de data aceasta, pasivi si obositi, la capi­tu­la­rea democratiei la Tbilisi? Statul major al Kremlinului nu a crezut niciodata in existenta unei Uniuni Europene. El este convins ca, sub frazele frumoase rostite la Bru­xelles, misuna rivalitatile seculare dintre suveranitatile nationale, usor de manipulat si care se paralizeaza una pe cealalta. Testul georgian va dovedi daca existam sau nu. Europa, asa cum s-a construit ea, contra Cortinei de Fier, contra fascismelor de odinioara si a celor de astazi, contra propriilor sale razboaie coloniale, Europa care a sar­batorit caderea Zidului Berlinului si a salutat re­vo­lutiile de catifea, este aproape in coma. 1945-2008... Vom vedea oare sfarsitul scurtei noastre istorii comune pe­cetluit de olimpiadele ororii din Caucaz?

 

Traducere si adaptare de Florin Turcanu dupa Libération, 14 august 2008

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22