Pe aceeași temă
Cine este emigrantul roman si cum reprezinta el Romania de azi? Care sunt circumstantele, posibilitatile si aspiratiile lui? Cum poate fi desenat, in mare, portretul acestuia si cum s-ar reflecta el in oglinda Romaniei de azi? In cautarea unui raspuns, am calatorit spre regiunea Castilla La Mancha, tocmai acolo unde visatorul Don Quijote si-a inceput odinioara aventurile sale si unde, cu siguranta, astazi ar fi si mai naucit sa auda bass-ul manelelor romanesti in preajma morilor sale de vant. Aici, in centrul plat si arid al Spaniei, tesutul comunitatilor centenare de agricultori se schimba vazand cu ochii; tot mai multi romani vin, incercandu-si norocul, raspunzand unei inalte cerinte de mana de lucru si cladindu-si, astfel, un viitor mai bun "acasa" sau in tara-gazda.
"Sistemul de recomandare" - baza noilor comunitati
Villarrubia de los Ojos este o comuna linistita si cocheta, impodobita cu siraguri enorme de vita de vie. Desi se afla la numai 150 km de Madrid, viata din Villarrubia nu pare sa fie prea afectata de ritmul trepidant si stilul modern al capitalei. Aici, familiile sunt vechi, obiceiurile sfinte, iar anotimpurile si pamantul dicteaza activitatea generala. Locuitorii se cunosc intre ei cel putin din auzite, astfel incat relatiile interpersonale reprezinta un element cheie in viata cotidiana din Villarrubia. Biserica, poarta scolii si barul de cartier sunt epicentrele sociale, iar viile si afacerile sunt principale teme de discutie in jurul meselor familiale de duminica.
Baza economica a acestei comunitati este asigurata de agricultura, prin productia vinului, si de constructii, datorita proximitatii de Madrid. Ambele activitati au avut cresteri vertiginoase in ultimii 7 ani. Pe o parte, fondurile europene alocate pentru stimularea agriculturii au creat mari oportunitati pentru micii intreprinzatori. Acestia si-au unit viile modeste in cooperative eficiente, transformand astfel productia locala de vin intr-o afacere profitabila cu distributie pe plan national si international. Pe de alta parte, dezvoltarea si extinderea capitalei spaniole, aflata la o distanta usor de parcurs cu masina, a stimulat afaceri impresionante pentru companiile de constructii din Villarrubia. Astazi, peste 3.000 de muncitori parasec comuna in fiecare dimineata, in autobuze special amenajate pentru astfel de naveta.
Era firesc ca o astfel de crestere economica sa fie urmata de un flux migratoriu amplu. Pe langa populatia autohtona, de 10.000 de locuitori, in numai 7 ani s-au alaturat aproximativ 3.500 de romani. Aceasta schimbare radicala a profilului demografic din Villarrubia se accentueaza si mai mult in perioada recoltei de struguri, cand inca aproximativ 1.500 de romani vin la cules fie direct din Romania, fie din alte localitati din Spania.
Cresterea rapida a comunitatii romane din Villarrubia, desi stimulata de factorii economici mentionati, nu ar fi fost posibila fara contributia unei retele sociale bine intemeiate. De la grupul de 32 de aradeni care se aflau aici in anul 2000, comunitatea nu ar fi putut creste la proportiile impresionante de astazi fara ajutorul "sistemului de recomandare". Un sef spaniol, in alte cuvinte, angajeaza in mare parte numai oameni recomandati de catre cei care deja lucreaza pentru el si care si-au dovedit harnicia sau de catre romanii neangajati cu care se afla in relatii bune. Astfel, romanii si-au putut aduce membrii de familie, cunoscutii si cunoscutii cunoscutilor, asigurandu-le, cel putin temporar, un loc de munca si un acoperis (in timpul recoltei, primaria asigura cusete si servicii sanitare).
Acest sistem isi are, evident, avantajele. Insa patronii insisi imi semnaleaza si alte aspecte. Romanii, de pilda, niciodata nu recomanda romani de etnie roma, iar in putinele cazuri in care s-au nimerit sa lucreze impreuna, romanilor le-a fost greu sa accepte situatia. Totodata, acest sistem incurajeaza exploatarea muncitorilor de catre compatriotii lor aflati in pozitia privilegiata de intermediar. Asadar, in fazele incipiente ale valului migratoriu spre Villarrubia, unii romani si-au intemeiat afaceri profitabile (si averi veritabile) numai prin plasarea altora la locuri de munca. Acest serviciu de plasament se oferea, in mod normal, contra unui "modest" comision de 40-50% din plata zilnica a fiecarui muncitor. Acesta este unul dintre motivele pentru care inca exista un vag sentiment de neincredere intre romanii din aceasta diaspora.
Astazi, insa, rolul "sistemului de recomandare" este mai mult de a asigura satisfactia patronilor si de a consolida relatiile sociale. Capacitatea pietei de munca de a-i absorbi pe nou-veniti ramane inca un motiv pentru care comunitatea romana din Villarrubia continua sa creasca. Romanii raspund acestei cerinte demarcandu-si, totodata, rolurile lor in societatea comunei: barbatii lucreaza in agricultura si constructii, iar femeile in serviciile domestice si de turism.
Portretul imigrantului roman
In Villarrubia, romanii lucreaza mai tot timpul, fie de luni pana duminica, fie de dimineata devreme pana seara tarziu. "Cand muncesti pe camp depinzi tot timpul de vreme", imi explica Costel intr-o sambata seara, tocmai intors de la munca. "Saptamana asta a plouat doua zile, iar acuma trebuie sa muncim sambata si duminica, sa putem recupera banii." Se refera la el si la cumatrul lui, Stan, cu care imparte, grabit, o bere.
Cei doi barbati sunt din Tuzla si, respectiv, Slatina, dar s-au cunoscut in Villarrubia. Costel are 32 de ani si se afla in Spania de 5 ani, impreuna cu sotia. Inceputul i-a fost greu, marturiseste el, deoarece nu cunostea pe nimeni, iar munca pe care a gasit-o cu greutate in Castellon, destinatia sa initiala in Spania, era platita foarte prost. A ajuns in Villarrubia in 2004, cand, ma asigura el, aici se gaseau numai 1.000 de romani. Prin intermediul unuia dintre ei a obtinut un loc de munca la actualul patron, caruia i-a devenit, in timp, mana dreapta pe camp. Sotia lucreaza si ea, ca menajera. "Acuma sunt bine", spune el zambind. "Imi permit sa inchiriez o casa aici, sa traiesc bine si sa trimit si bani in Romania. Imi fac casa acolo; mare, frumoasa, cu gradina. Daca as fi ramas in Romania, ce as fi facut cu un salariu de 500 de lei? Din banii astia n-as fi putut sa-mi intretin si familia, si pe mama, care e pensionara."
Stan este sfios la vorba, dar in cele din urma aflu ca are 24 de ani si ca este aici de 3. Anul trecut s-a intors in Romania sa-si gaseasca teren de casa si mireasa, iar dupa o luna s-a intors si proprietar, si insurat. Sotia a ramas in Romania, unde i-a nascut un baiat. Acesta a fost botezat de Costel si sotia lui. "Suntem cumetri", spune Stan zambind, luandu-l pe Costel frateste dupa gat.
Stan si Costel fac parte dintr-un numar mare de romani din Villarrubia care lucreaza in agricultura. In acest domeniu, diferenta intre salariile celor cu drept de munca (45-50 euro/zi) si celor fara (25-30 euro/zi) este cea mai mare comparativ cu alte domenii. Desi acest drept se poate procura prin obtinerea unui contract de munca, patronii ma asigura ca aceasta este o tema problematica. Intemeierea si legalizarea contractului, la fel si demersurile birocratice pe care un patron trebuie sa le faca pentru a-si angaja legal muncitorii, iau timp, alergatura si bani. Iar in multe cazuri, dupa obtinerea dreptului de munca, angajatii pleaca imediat sau la scurt timp in cautarea unei munci mai banoase.
In constructii, de pilda, se plateste mai bine si se lucreaza toata saptamana. Asta o aflu de la Vasile, un tanar de 30 de ani din Arad, care, dupa ce isi termina programul la patron, lucreaza serile si sfarsiturile de saptamana pe cont propriu, renovand case. Este in Villarrubia de 3 ani, impreuna cu sotia, Ana Maria, si cu baietelul lor de 4 ani. Pentru Vasile, aceasta este a doua oara cand traieste in Villarrubia. In 2000, el a fost printre primii romani ajunsi aici. A muncit in constructii doi ani, in ideea de a strange bani pentru o casa in Romania. Odata ajuns acasa insa, si-a dat repede seama ca economiile lui nu i-ar fi ajuns nici pentru casa, nici pentru orice alt proiect serios de viitor. Asa ca s-a hotarat sa se intoarca in Villarrubia, de data asta impreuna cu sotia si cu noul copil. De atunci, Vasile lucreaza aproape continuu, cu cate o pauza duminica. Este un om tacut, modest si unul dintre cei mai apreciati si respectati romani din comunitate. Spaniolii ii lauda harnicia si corectitudinea, precum si chibzuirea cu care si-a investit roadele muncii in proprietati atat in Villarrubia, cat si in Romania. Toate au insa si un pret.
Din cauza programului sau de munca, copilul cel mic nici nu apuca sa-si vada tatal. "Inca doarme atunci cand Vasile pleaca la serviciu, iar seara el deja este in pat cand taica-sau ajunge", imi spune Ana Maria. Cat timp copilul este la scoala lucreaza si ea, trei zile pe saptamana, la o pizzerie, iar restul in menaj.
Contributia Anei Maria la venitul familiei este mai mica decat cea a sotului, dar asta nu este atipic. Femeile, in general, castiga mult mai putin decat barbatii. Ele isi gasesc de munca in serviciile de menaj, unde castiga 6-7 euro/ora, sau in turism, unde pot castiga intre 500-700 euro/ luna intr-un restaurant sau bar. Dintre cele 53 de baruri din Villarrubia, de altfel, mi se spune ca in aproximativ 50 chelneritele sunt romance.
Mediul social in care lucreaza femeile le faciliteaza un contact mai direct si constant cu populatia autohtona. Ca urmare, ele au tendinta de a se adapta mai usor culturii spaniole si de a invata mai repede limba. Dovada acestui fapt o reprezinta Carmen, o valceanca venita in Villarrubia din 2003. Contrar modelului tipic de emigrare familiala, potrivit caruia barbatul emigreaza primul, urmand ca dupa o vreme femeia si copiii sa i se alature, Carmen a venit prima in Spania, iar dupa un an si jumatate a urmat sotul, apoi au venit copiii. Intr-o "romaniola" greu de inteles pentru cei fara cunostintele limbii autohtone, Carmen imi povesteste despre inceputurile ei pe aceste meleaguri, "nu stiam idioma [limba], dar m-am angajat camarera [chelnerita], asa ca in 4 luni am invatat-o. Sa castig mai multi bani, am facut ce fac multi pe-aici. Mi-am luat un sin pago [concediu fara plata] de la bar si m-am dus la vindimie [recolta de struguri]". La 60-70 euro/zi timp de 20-25 zile, cat dureaza recolta, acest obicei anual de a-si lua liber de la serviciu pentru a culege struguri este de inteles. Restul anului, insa, Carmen lucra cate 12-13 ore pe zi pentru 600 euro/luna. Timp de 3 ani in acest loc de munca, ea a fost nevoita de a-si complementa venitul cu un al doilea serviciu, sambata si duminica.
Intre timp, copiii (actualmente de 14 si, respectiv, 6 ani) ramaneau mai mult singuri. Cea mare, infruntandu-se cu probleme de integrare in Spania, s-a intors o perioada la bunici, in tara. Iar celui mic, pe care Carmen nu avea de ales decat sa-l lase singur acasa cat ea si sotul lucrau, i s-a agatat un celular de gat "pentru urgente" de la varsta de 4 ani si jumatate.
Carmen, insa, este mandra de a fi razbatut aceasta grea perioada de inceput, ea considerandu-se implinita cu ceea ce a realizat in acesti 4 ani si jumatate de cand a venit in Spania. Si-a cumparat doua apartamente in Villarrubia, pe unul dintre ele il inchiriaza. Acum un an si-a permis sa-si cumpere si o masina "la mana a doua, dar e Audi, masina buna". Tot anul trecut si-a permis, pentru prima oara, o saptamana de vacanta la plaja, in Valencia, impreuna cu familia. Aceste succese Carmen mi le impartaseste cu un aer de mandrie, bucuroasa sa-mi dea orice detaliu despre ascensiunea ei in societatea din Villarrubia. Ea insista totodata de a sublinia, de repetate ori, importanta intemeierii unei carti de vizita in aceasta comunitate, "prin multa munca si ambitie".
Copiii - marele sacrificiu
In afara de Carmen, toti romanii cu care am stat de vorba in Villarrubia vor sa se intoarca in Romania. Munca grea de aici si sacrificiul pe care aceasta il implica sunt considerate preludiul unei reintoarceri triumfatoare in Romania. Acolo ei isi construiesc case in speranta de a-si cladi odata cu ele si un viitor mai bun, alaturi de familie si de prieteni.
Cu toate astea, insa, repatrierea nu este luata in calcul pentru viitorul apropiat. Toti considera ca nu este inca momentul de a face acest pas, atat timp cat in Romania nu pot obtine oportunitatile economice oferite in Spania, indiferent de cat ar munci. Dar sunt optimisti. Sunt de parere ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana ii va ridica, treptat, nivelul de trai, astfel incat vor putea, intr-o buna zi, sa se intoarca definitiv acasa si sa se bucure linistiti de roadele muncii lor.
Intre timp, ei raman in strainatate si prefera sa trimita bani acasa. Sumele fluctueaza dupa posibilitati. Un studiu al Bancii Mondiale pe anul trecut estima ca emigrantii romani au trimis in tara aproximativ 6,8 miliarde de dolari, reprezentand 5% din Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei. Aceste remitente sunt de o importanta vitala mai ales pentru familiile sarace din Romania. Ele complementeaza pensii sau salarii minime asigurandu-le astfel un trai mai decent multora ramasi in Romania. Din acesti bani munciti in strainatate, ei isi pot permite servicii sanitare adecvate, scolarizarea copiilor sau alte servicii de baza, care altfel nu ar fi usor accesibile.
Este important insa de mentionat ca ambitia emigrantilor de a-si asigura o viata mai buna in viitor are si consecinte negative in prezent. Sacrificiul de timp, distanta si efort pe care emigrantul roman si-l impune, fie el doar temporar, este probabil cel mai acut simtit de copil. Fie ca este lasat in tara, in grija rudelor si a televizorului, fie ca se afla cu parintii in tara-gazda, singur acasa si cu celularul de gat, el face involuntar parte din sacrificiul parintelui. Studii pe aceasta tema ne confirma ceea ce in ultima vreme au devenit fapte evidente: copiii ai caror parinti lucreaza in strainatate au tendinte depresive, rezultate mai proaste la scoala si sunt mai predispusi sa aiba probleme sociale. Sinuciderea catorva dintre ei in Romania, anul trecut, desi reprezinta cazuri deocamdata izolate, ar trebui totusi sa prezinte un semnal de alarma.
Structura socio-politica din Romania are oportunitatea de a aplana acest fenomen ingrijorator, la fel cum are si oportunitatea de a crea mai multe facilitati in sprijinul fenomenului migratoriu. La urma urmei, Romania poate invata din experientele Spaniei, Portugaliei, Italiei sau Greciei. Aceste experiente pot fi valorificate prin intemeierea si finantarea unor proiecte solide si eficiente, al caror obiectiv principal sa il reprezinte sustinerea emigrantului roman si incurajarea lui de a se intoarce in tara. Luand in considerare eminenta criza demografica cu care se poate infrunta, Romania n-ar trebui sa-si permita, pur si simplu, sa-i neglijeze pe acesti oameni, care sunt, de altfel, doritori de a se reintoarce in tara.
Costel de Babel
Revelatia editiei 2008 a concursului muzical spaniol Los Hijos de Babel este romanul Costel Busuioc, de 33 de ani, tata a 4 copii, care munceste in Spania de 2 ani pe un santier de constructii. Los Hijos de Babel (Fiii lui Babel) este un concurs al Televiziunii Spaniole, care lanseaza cantareti straini rezidenti in Spania, in ideea de a le sprijini integrarea si a face vizibila diversitatea culturala, muzicala si etnica existenta in Spania de azi. La selectia din acest an au fost audiati 4.000 de candidati provenind din America Latina, Asia, Africa si Europa, in concurs ramanand sa se infrunte 8 solisti si 2 cupluri, pe parcursul a 8 gale eliminatorii.
Costel Busuioc este originar dintr-o familie cu 9 copii din Moldova. La 14 ani a plecat de-acasa in cautarea unui loc de munca si s-a stabilit intr-o localitate de langa Hateg, unde a fost cioban. Apoi s-a stabilit la Ghilad, unde a lucrat la CFR, la mesagerie, dar si la spalatul vagoanelor de tren din Gara de Nord Timisoara sau ca maseur la azilul de batrani de la Ciacova. Timp de 3 ani, Costel a studiat canto la Scoala Populara de Arta din Timisoara. A fost ascultat chiar de Ioan Hollender, directorul Operei de Stat din Viena, care i-a propus sa mearga la studii in Austria. In tara, Costel si-a putut pune
in valoare talentul la bisericile din Ghilad, Ciacova si Obad, unde era cantor.
La Hijos de Babel l-au indemnat sa se inscrie prietenii din Spania, fascinati de vocea romanului.
Comunitatea romaneasca din Spania a reactionat imediat la succesul lui Costel, postand pe Internet mii de mesaje de
incurajare, iar presa a mediatizat intens povestea lui "Pavarotti din Romania".
Daca Busuioc castiga concursul, va semna un contract cu casa de discuri Sony BMG. TVE a anuntat ca va initia proiecte similare in tarile din care provin cei trei concurenti care vor ramane in finala. In finala, romanul concureaza
impotriva a 9 tineri din Togo, Ecuador, Venezuela, Siria, Cuba. Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, i-a oferit o bursa pentru studii de canto si teoria muzicii la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti.
Socialistii castiga alegerile
Tema imigratiei
Victoria socialistilor spanioli in alegerile de duminca, 9 martie, reprezinta un indiciu convingator ca, cel putin deocamdata, tema imigratiei nu pare sa produca nivele semnificative de tensiune in randul spaniolilor. Acestia au hotarat sa ii acorde in continuare votul de incredere lui Jose Luis Rodriguez Zapatero, liderul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (Partido Socialista Obrero Español, PSOE), al carui guvern a urmat o politica de imigrare relativ deschisa in ultimii 4 ani.
Desi in aceasta perioada populatia straina din Spania s-a triplat, ajungand la 10%, totusi imigratia nu a fost considerata o tema principala in aceste alegeri. Asta poate fi de inteles intr-o tara in care terorismul miscarii secesioniste din Tara Bascilor (ETA), masurile de sfidare a Cataluniei ca regiune autonoma si o piata imobiliara extrem de ostila reprezinta preocuparile principale din realitatea cotidiana.
Imigratia, insa, a fost promovata in mod surprinzator ca tema prioritara de catre opozitie, Partidul Popular (Partido Popular, PP). Liderul opozitiei, Mariano Rajoy, a alocat o parte semnificativa a campaniei electorale criticand agresiv politica PSOE
in materie de imigratie si promovand o imagine aproape apocaliptica a acestui fenomen.
Propunerea inaintata de Rajoy pentru "reducerea consecintelor negative" ale imigrarii in Spania a fost incheierea unui "contract de integrare". Prin semnarea obligatorie a acestuia, fiecare imigrant si-ar fi asumat, printre altele, responsabilitatea de a invata spaniola si de a-si gasi un loc de munca intr-un timp determinat. Totodata, strainii cu antecedente penale si cei care comit infractiuni in Spania, la fel ca si cei care s-ar fi aflat in aceasta tara o perioada prea indelungata de timp fara loc de munca, ar fi fost expulzati.
In comunitatea romaneasca din Spania, o astfel de propunere a produs fiori. Ea seamana prea mult cu legea italiana aprobata anul trecut de catre guvernul Prodi, care permitea expulzarea oricarui strain comunitar ce poate prezenta un "pericol de securitate". Nu este un secret faptul ca guvernul italian a luat aceasta masura pentru a-i putea expulza, in particular, pe romanii de etnie rroma. In plus, dupa cum s-a observat in cazul italian, o astfel de masura de excludere a cetatenilor nedoriti poate produce discriminare in masa, ostilitate sociala, ajungand pana la incidente de violenta cu tenta rasiala sau culturala.
In comunitatea romaneasca din Spania exista o preocupare profunda fata de o posibila extindere a acestor mecanisme de excludere si, ca atare, de "anti-romanismul" pe care acestea il pot produce. Experientele romanilor din Spania si Italia sunt atat de similare, incat adoptarea contractului de integrare propus de Rajoy s-ar fi putut interpreta ca o extindere a romanofobiei, atat de vizibila in precedentul italian.
Pentru moment, insa, guvernul Zapatero promite controlul fluxului de imigranti prin integrare la nivel global, iar nu prin excludere locala. Ideea este de a forma parteneriate impreuna cu guvernele tarilor de provenienta, care sa ofere proiecte de dezvoltare si educatie, dar si programe speciale pentru imigrantii interesati in repatriere. Acestea din urma pot fi utile guvernului roman, pentru a putea imbunatati programele existente si pentru a initia altele cu profil special pentru potentialii repatriati romani din Spania.
