Starea economiei - marea problemă a lui Obama

Dezbaterile publice între candidaţii la pre­şedinţia Americii, organizate începând cu o lună înaintea alegerilor, se bucură peste Ocean de o largă audienţă (în urmă cu pa­tru ani, nu mai puţin de 52,4 milioane de alegători vi­zio­na­seră confruntările dintre Barack Obama şi John Mc Cain). Tradiţia acestor dez­bateri este, totuşi, una re­la­tiv nouă. Prima astfel de con­fruntare publică a avut loc la 26 septembrie 1960, când vi­cepreşedintele Richard Ni­xon s-a întâlnit faţă în faţă cu senatorul de Massa­chu­setts, John F. Kennedy. Contrastul dintre un vicepreşedinte agitat, transpirat şi aflat într-un vizibil disconfort fizic şi un se­nator calm şi sigur pe sine a convins o bu­nă parte a electoratului să voteze cu cel ca­re avea să devină primul preşedinte ca­tolic al Americii. Şaisprezece ani mai târ­ziu, preşedintele Gerald Ford a pierdut fo­toliul de la Casa Albă în urma unei afir­maţii imprudente şi inexacte făcute în con­fruntarea cu Jimmy Carter: „Nu există as­tăzi nicio dominaţe sovietică asupra Eu­ropei de Est şi nu va exista niciodată în timpul administraţiei Ford“. În 1984, Ro­nald Reagan, aflat la capătul unui mandat nepopular marcat de recesiune şi drastice reduceri bugetare, a câştigat simpatia au­dienţei proclamând solemn, în cea de-a do­­ua dezbatere televizată (după ce o pier­du­se pe prima), că nu intenţiona să facă din vârstă – devenise preşedinte la 69 ani şi avea atunci nu mai puţin de 73 ani! – un subiect central al campaniei sale, fiind de­cis să nu „exploateze“ în scop politic lipsa de experienţă şi tinereţea adversarului său, Walter Mondale. Acesta din urmă nu s-a putut reţine să nu zâmbească şi el îm­pre­ună cu audienţa la auzul glumei lui Rea­gan, pe seama căruia circulau încă la vre­mea aceea zvonuri despre o presupusă se­nilitate (a fost în cele din urmă diag­nos­ticat cu boala Alzheimer abia 10 ani mai târ­ziu). Rezultatul a fost o victorie zdro­bi­toare a lui Reagan, care a câştigat în­cre­derea a nu mai puţin de 58,8% din totalul alegătorilor. Opt ani mai târziu, în 1992, George H. Bush şi-a manifestat inelegant nerăbdarea şi iritarea faţă de con­tra­can­di­daţii săi, Bill Clinton şi Ross Perot, scu­lân­du-se de pe scaun şi uitându-se agitat la ceas în timpul dezbaterilor. În sfârşit, în 2000, Al Gore a oftat arogant (şi apăsat) de mai multe ori în timpul dialogului cu George W. Bush, pierzând în cele din ur­mă preşedinţia, după ce condusese cu cel puţin 5% în sondajele de opinie dinaintea dezbaterilor.

Nicio astfel de gafă de proporţii nu s-a produs în timpul primei dezbateri televizate de mier­cu­rea trecută în Denver dintre preşedintele Barack Obama şi candidatul republican Mitt Romney, ur­mărită de 67 de milioane de telespectatori. Miza confruntării a fost indiscutabil mai mare pentru Romney, aflat cu 6-10% în ur­ma preşedintelui în sondajele de opinie din state-cheie precum Ohio şi Florida (Ame­rica votează după sistemul colegiului electoral ce face ca soarta alegerilor să fie decisă de obicei în câteva state). Misiunea lui Mitt Romney era una extrem de com­plexă şi dificilă, din cauza poziţiei sale în sondaje, a imaginii sale de moderat în anu­mite cercuri conservatoare şi de plutocrat insensibil faţă de problemele electoratului şi, mai ales, din cauza gafelor sale trecute. Cea mai celebră fusese afir­maţia făcută în luna mai, la o reuniune cu uşile în­chise în Florida, referitoare la lipsa sa de interes faţă de 47% dintre alegători, ca­re sunt săraci şi de­pen­denţi de asistenţa gu­ver­nului federal, ei urmând să voteze oricum cu pre­şedintele Obama (Romney s-a dezis de această de­claraţie abia în urmă cu câteva zile, re­cu­noscând că a fost incorectă şi inoportună). Întârzierea cu care Romney a făcut pu­blice declaraţiile sale de taxe în ultimii ani nu a făcut decât să alimenteze speculaţiile referitoare la averea sa fabuloasă şi con­troversatele strategii folosite de fostul di­rector al companiei Bain Capital. În aces­te condiţii, pentru a avea o şansă reală de a reveni în sondaje, era imperativ ca Mitt Romney să dovedească că este pre­zi­den­ţiabil şi apropiat de electorat. Pe de-o par­te, el trebuia să convingă alegătorii în­că indecişi că posedă o agendă economică su­perioară celei propuse de preşedintele Oba­ma şi că deţine soluţii concrete pentru re­lansarea creşterii economice şi re­du­ce­rea deficitului bugetar federal (ce riscă să de­vi­nă necontrolabil în viitorul apropriat). Pe de altă parte, el trebuia să-şi convingă propriii alegători, după ce fusese atacat în alegerile primare pentru moderaţia sa şi schimbările sale de opinie, că are o ade­vărată agendă republicană ce urmăreşte re­­ducerea intervenţiei statului în ec­on­o­mie şi refacerea prestigiului Americii în lu­me.

Ziua de 3 octombrie a fost, cu o sin­gură excepţie – a se vedea re­marca legată de eliminarea sub­venţiilor pentru televiziunea pu­blică şi Big Bird, unul dintre per­sonajele celebrului serial pentru copii Se­same Street – una fastă pentru fostul gu­vernator al statului Massachusetts. Rom­ney s-a achitat bine de dificila sa sarcină, câştigând (în opinia majorităţii co­men­ta­torilor) dezbaterea de la Denver. Aceasta din urmă a avut ca punct de referinţă agenda economică, în principal sistemul de taxe, reforma sistemului de asigurări so­ciale şi reducerea deficitului bugetar (politica externă, politica de imigrare şi apărarea vor fi abordate pe larg în ur­mă­toarele dezbateri). Au fost vehiculate mul­te cifre şi statistici, mai ales în privinţa creării de noi slujbe sau a reducerii ta­xelor, unele dintre ele dovedindu-se ul­te­rior a fi incorecte. Sigur pe sine şi pregătit să abordeze fără rezerve orice chestiune, Romney a prezentat o agendă simplă în cinci puncte, care a urmărit să dovedească că bilanţul primului mandat al pre­şe­din­telui Obama a fost unul negativ. Romney s-a exprimat clar (mai ales în privinţa ne­cesităţii reducerii taxelor pe toată linia), a controlat formatul dezbaterii şi a fost agr­e­siv în punctele esenţiale, precum creşterea astronomică a deficitului bugetar sau ane­mica creştere economică. Apariţia lui re­laxată şi confortabilă i-a permis să facă pro­misiuni ambiţioase, precum crearea a 12 milioane de noi locuri de muncă în primul mandat (o cifră depăşită în trecut doar de Ronald Reagan şi Bill Clinton), şi i-a permis, de asemenea, să lanseze câteva atacuri retorice (şi neîntemeiate) la adresa Administraţiei Obama, precum faptul că planul economic al preşedintelui ar duce la reducerea programului Medicare cu 716 miliarde dolari sau la micşorarea drastică a bugetului apărării. Nu au lipsit din ar­senalul lui Romney nici faimoasa acuzaţie potrivit căreia noul plan de reformă a asi­gurărilor medicale (Obamacare) ar trans­fera puterea de decizie în mâinile unor co­misii de specialişti iresponsabili şi rupţi de realitate.

Spre surprinderea tuturor, preşedintelui Oba­ma i-a lipsit o bună parte din aplom­bul pe care-l arătase în trecut, el mul­ţu­mindu-se doar să sugereze câteva inco­erenţe în agenda economică a con­tra­can­didatului său (precum faptul că eliminarea subvenţiilor la taxe va duce inevitabil la creş­terea ratei de impozitare pentru clasa mij­locie) şi să insiste că reducerea de­ficitului bugetar va trebui să implice creş­terea taxelor pentru cei al căror venit anu­al este mai mare de 250.000 dolari. Deşi a vorbit cu patru minute în plus faţă de Rom­ney, preşedintele Obama a apărut pe alocuri distras şi obosit, mesajului său lip­sindu-i incisivitatea pe care a arătat-o din plin oponentul său republican. În mod sur­prinzător, preşedintele Obama nu a men­ţionat deloc celebra afirmaţie a lui Mitt Romney referitoare la cei 47% dintre ale­gători care nu plătesc taxe şi sunt de­pen­denţi de asistenţa socială a guvernului fe­deral. El nu a atacat palmaresul în afaceri al contracandidatului său şi nu a exploatat eficient schimbările de poziţie ale lui Rom­ney în raport cu afirmaţiile făcute în cursul alegerilor primare.

Urmează acum dezbaterea de joia viitoare între candidaţii la funcţia de vice­pre­şe­dinte (Joe Biden şi Paul Ryan), după care vor mai fi organizate încă alte două con­fruntări directe (în formate diferite) între Barack Obama şi Mitt Romney, pe 16 şi 22 octombrie. Întrucât cursa electorală ră­mâne în continuare extrem de strânsă, ori­ce pronostic este prematur şi nejustificat, chiar dacă preşedintele Obama continuă să conducă în sondajele de opinie (e drept, avantajul lui a scăzut în ultimele zile de la 6 la 2 procente). Prestaţia bună a candidatului republican i-a adus în zi­lele ce au urmat dezbaterii din Denver un surplus de 12 miliarde dolari din partea sponsorilor şi un număr sporit de vo­luntari. Dincolo de retorica electorală, în­să, cifrele şi statisticile oficiale nu vor pu­tea fi ignorate de nici unul dintre cei doi candidaţi. Ameninţarea reprezentată de ce­ea ce specialiştii numesc prăpastia fis­cală (the fiscal cliff) este mai mult decât reală în clipa de faţă. În cazul în care Con­gresul american nu va ajunge la un com­promis până la sfârşitul anului, taxele ur­mează să crească automat de la 1 ianuarie cu aproape 536 miliarde dolari, odată cu reducerile bugetare automate, care se vor ridica la 600 miliarde dolari. Această com­binaţie letală va ameninţa să arunce Sta­tele Unite într-o nouă recesiune şi va pu­tea afecta 90% dintre familii, ale căror ta­xe vor creşte cu aproape 5% (aproximativ 3.500 dolari) şi ale căror venituri reale vor scădea cu 6,2% în 2013, dacă nu se va ajunge la un compromis în timp util între liderii celor două partide.

Pentru Mitt Romney, marea pro­vocare o reprezintă câştigarea alegătorilor independenţi. Două noi sondaje de opinie, făcute pu­blice săptămâna trecută de CNN şi NBC/Wall Street, arată că Romney nu este nici în clipa de faţă un candidat viabil în rândul a două categorii importante de alegători: cei de origine hispanică (unde Obama conduce 70-26%) şi populaţia fe­minină, extrem de importantă în state-che­ie precum Virginia (unde preşedintele se află de asemenea în faţa lui Romney cu 19 procente). Marea problemă a pre­şedin­telui Obama rămâne starea economiei. Peste 23 milioane de americani sunt în con­tinuare şomeri (deşi rata şomajului a scă­zut la 7,8% în septembrie, pentru pri­ma dată sub cifra de 8%, din ianuarie 2009) şi ritmul de creare de noi locuri de muncă rămâne în continuare unul extrem de re­dus. Chiar dacă e greu de crezut că dez­baterile televizate vor aduce mari schim­bări în sondajele de opinie, cursa ră­mâne deschisă şi merită a fi urmărită cu atenţie până la scrutinul din 6 noiembrie. //