Pe aceeași temă
Prezent marți în Comisia pentru Securitate și Apărare a Parlamentului European, Stoltenberg a vorbit despre importanța relației dintre cele două blocuri. Numind Uniunea “un partener esențial pentru NATO”, Secretarul General al Alianței a salutat cooperarea strânsă dintre cele două părți.
90% dintre cetățenii UE sunt și cetățeni ai Aliaților NATO, a punctat el, fapt ce evidențiază importanța relației. Dialogul este important pentru Aliații de pe albele părți ale Oceanului Atlantic, iar NATO lucrează pentru asigurarea unui răspuns la amenințările hibride cu care se confruntă spațiul euro-atlantic.
2016 e un an mare pentru relația UE-NATO, a adăugat Stoltenberg în fața europarlamentarilor, punctând că următorul Consiliu European și Summit NATO din Iulie reprezintă oportunități cheie pentru întărirea securității euro-atlantice.
Alianța față în față cu provocările momentului
Alianța Nord-Atlantică a decis să se implice activ în rezolvarea crizei migranților și în combaterea grupării teroriste Statul Islamic.
Potrivit unui anunț făcut la începutul acestei luni de Secretarul General al NATO, miniștrii Apărării din statele membre au căzut de acord să acorde asistență în criza refugiaților. “Scopul este de a participa la eforturile internaționale pentru a bloca traficul și migrația ilegale în marea Egee”, a spus Jens Stoltenberg.
Alianța se bazează în această misiune pe Grupul 2 de nave “Standing Maritime Group 2” pe care le are desfășurate în regiune. Gruparea navală va avea misiuni de recunoaștere, monitorizare și supraveghere asupra traficului ilegal în Egee. Va stabili, de asemenea, o legătură directă cu agenția Uniunii Europene pentru managementul frontierelor, Frontex.
Potrivit Secretarului General, misiunea “nu e despre stoparea sau trimiterea înapoi a bărcilor cu refugiați”, ci despre contribuția cu “informații critice și supraveghere pentru combaterea traficului uman și a rețelelor criminale”. NATO urmează a coopera strâns cu gărzile de coastă naționale implicate în proces și cu Uniunea Europeană. Autoritățile militare fixează la acest moment detaliile misiunii, a precizat Stoltenberg într-o declarație de presă.
În altă ordine de idei, miniștrii Apărării din statele Alianței au decis să crească sprijinul pe care NATO îl va da coaliției internaționale conduse de SUA în Siria și Irak împotriva Statului Islamic. E vorba despre avioane de supraveghere AWACS, a punctat Stoltenberg, subliniind că decizia va crește abilitatea coaliției de a “degrada și distruge gruparea teroristă Daesh, care e inamicul nostru comun”.