Pe aceeași temă
La conferința de presă de la Kremlin, ținută împreună cu Olaf Scholz, întrebat de Deutsche Welle dacă va face război, Vladimir Putin a răspuns că Rusia nu vrea război. „Tocmai de aceea am avansat propunerile privind procesul de negociere al cărui rezultat ar trebui să fie o înțelegere privind asigurarea unei securități egale pentru toți, inclusiv pentru țara noastră”.
De fapt, amenințarea Ucrainei, strânsă ca într-un clește de armata și marina militare ale Rusiei, urmărește două obiective, care însă sunt strâns legate în gândirea strategică a Kremlinului. Pentru cei nefamiliarizați cu spațiul estic, fost sovietic, poate fi un exercițiu dificil; ce legătură are Ucraina cu recalibrarea rolului Rusiei pe arena internațională? Pentru Putin, Ucraina este un instrument. Dacă Washingtonul n-ar fi reacționat la acumulările de trupe rusești la granița Ucrainei și nu i-ar fi păsat de soarta acestei țări, Biden nu ar fi nevoit să negocieze cu Moscova, iar Putin n-ar fi putut spera la ceva. Însă pentru administrația Biden, Ucraina e prețioasă. Asta a fost revelația anului 2021 pentru Putin.
Noua politică externă și de securitate a Rusiei care avea obiectivul strategic de recunoaștere a unui rol major pentru Rusia pe arena internațională a fost anunțată de Putin la Conferința pentru securitate de la München, la 10 februarie 2007, deci acum 15 ani. Iar politica față de Ucraina s-a clarificat, în toate detaliile, în iulie 2021, prin publicarea articolului lui Putin „Unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”. Potrivit acestuia, Ucraina de astăzi nu mai există ca stat suveran, este o colonie a Vestului, iar Putin pretinde că luptă pentru eliberarea ei de ocupanții occidentali. Acestea sunt documentele importante care fixează și explică obiectivele lui Putin, și ele vor rămâne să fie studiate de istoricii de mâine și publicate în diverse crestomații pentru uzul studenților. Ele nu ne dezvăluie pașii tactici ai lui Putin, pe care nici el nu-i știe. A declarat-o de mai multe ori, cel mai recent cu ocazia conferinței de presă comune cu cancelarul Scholz, când a spus că va reacționa în funcție de realitatea de pe teren, iar aceasta depinde de mai mulți factori, nu doar de Rusia.
Să ne întoarcem la contextul în care au fost formulate propunerile privind garanțiile de securitate. Poate că vizita șefului CIA la Moscova, William Burns, a fost decisivă pentru Putin în înțelegerea importanței Ucrainei pentru administrația Biden. Cert este că la mijlocul lunii noiembrie, la ședința Colegiului Ministerului Afacerilor Externe, Putin a cerut diplomaților ruși să pregătească un set de propuneri pentru negocierea unor garanții de securitate. La discuția video dintre Biden și Putin, de la începutul lunii decembrie, liderul de la Kremlin anunța că textele sunt aproape gata. Zece zile mai târziu, la 17 decembrie 2021, ele sunt publicate pe site-ul Ministerului rus al Afacerilor Externe. Sunt două documente, draftul unui tratat între Rusia și SUA și proiectul unui acord între NATO și Rusia. Primul document stabilește ca Rusia și SUA să-și menajeze securitatea una alteia, să nu folosească teritoriul altor țări pentru a declanșa un atac, să nu amplaseze rachete cu rază scurtă și medie, cu baza la sol, care să poată lovi teritoriul celeilalte țări semnatare. Părțile semnatare se angajează să nu desfășoare arme nucleare în afara țării și să le retragă pe cele dislocate deja.
Mai multe articole se referă la situația din Ucraina și din regiunea Mării Negre. Prin articolul al IV-lea, SUA se angajează să nu extindă NATO spre est și să respingă candidatura fostelor republici sovietice, dacă vor solicita aderarea la Alianță. SUA nu vor desfășura infrastructură militară pe teritoriul fostelor republici sovietice care nu sunt membre NATO și nu va colabora militar cu acestea. De asemenea, Rusia și SUA nu vor desfășura trupe și nici disloca armament, dacă acest lucru va fi perceput ca o amenințare la adresa securității celeilalte țări.
Acordul NATO-Rusia, în viziunea diplomației ruse, precizează că părțile vor desfășura manevrele militare cât mai departe de frontieră, tocmai pentru a evita incidentele de zbor în Marea Neagră. Se menționează clar suspendarea oricărei extinderi a NATO, în particular interzicerea aderării Ucrainei. Proiectul acordului mai prevede că statele Alianței sistează orice activitate militară în Ucraina sau alte foste republici sovietice. De asemenea, forțele militare, armamentul și infrastructura NATO trebuie să revină la aliniamentul din mai 1997, dinaintea primului val de extindere spre est.
Serghei Lavrov a insistat pentru un răspuns scris la cele două proiecte avansate de Rusia. Pe care l-a primit abia la 26 ianuarie. Documentele au fost publicate de cotidianul spaniol „El Pais”, la 2 februarie. SUA și NATO resping majoritatea cererilor Rusiei, dar sunt deschise să negocieze acorduri de dezarmare, de creștere a încrederii în cadrul mecanismelor internaționale existente, OSCE, Consiliul NATO-Rusia, însă cer mai întâi ca Rusia să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina și să dezescaladeze situația. Răspunsul NATO e mai ferm și dă mai puține speranțe de concesii din partea Occidentului. Rusia e acuzată că a tensionat situația nejustificat, neprovocat, că nu respectă integritatea teritorială a Ucrainei. NATO mai cere Rusiei să-și retragă forțele din Ucraina, Georgia, Moldova, să se angajeze în discuții constructive în diverse mecanisme de rezolvare a conflictelor. Răspunsul NATO are 12 articole. Cei care l-au redactat l-au scris pentru crestomațiile de istorie, nu pentru a negocia ceva cu Rusia, într-o situație tensionată precum cea de azi. Al doilea răspuns, „Confidential/ Ref Russia”, din partea Washingtonului, este business-oriented, mult mai complex și oarecum sofisticat, și ar putea fi punctul de plecare pentru negocieri strategice. A doua propoziție din răspunsul american spune că SUA sunt gata să discute acorduri privind îngrijorările reciproce și să le fixeze în documente bilaterale semnate. Câteva rânduri mai jos, SUA anunță că vor continua să sprijine ferm politica ușilor deschise a NATO. Apoi reproșează Rusiei că a ocupat Crimeea, alimentează războiul din Donbas și amenință Ucraina cu peste 100.000 de militari desfășurați la frontieră. Fiecare punct din răspunsul american are și un paragraf special intitulat „Concerns” (Îngrijorări), unde se critică încălcarea Memorandumului de la Budapesta, crearea fortăreței Crimeea, cu dislocarea de sisteme de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, manevrele rusești desfășurate fără nicio transparență, în apropierea vaselor comerciale și militare, în apele internaționale, a avioanelor militare și civile. SUA atenționează Rusia că orice agresiune împotriva Ucrainei va duce la consolidarea prezenței americane și aliate în scopuri defensive în Europa. Ultimul punct, înainte de Concluzii, oferă perspectiva negocierii unui nou START.
Dar poate cel mai interesant pentru Kremlin este disponibilitatea părții americane de a discuta despre „indivizibilitatea securității”. La începutul lunii ianuarie, Lavrov a reproșat Vestului că încalcă declarațiile OSCE de la Istanbul și Astana, care afirmă că securitatea fiecărui stat membru e legată de a celorlalți și că fiecare stat are un drept egal la securitate. Principiul este greu de contrazis, dar o negociere pe această temă e dificil de purtat. Însă americanii și rușii au experiența lungilor și obositoarelor negocieri din timpul Războiului Rece. Iar insistența Moscovei asupra acestui punct poate fi păguboasă. Cam tot ce a făcut Rusia în ultimii 15 ani contrazice principiul invocat: atacurile cibernetice împotriva Estoniei (2007), intervenția militară din Georgia (2008), anexarea Crimeii (2014), intervenția militară din Donbas (începută în 2014, continuă și astăzi), asasinatele executate de agenții serviciilor secrete rusești de la Londra, Salisbury, Berlin.
Pe fondul creșterii tensiunilor la granița ruso-ucraineană, răspunsul rusesc la răspunsul Occidentului s-a lăsat așteptat. Nu era deloc sigur că va mai urma. Abia după vizitele președintelui Macron și cancelarului Scholz, și după ce Putin s-a întâlnit cu miniștrii de externe și apărării, Lavrov și Șoigu, Ministerul rus de Externe a înmânat răspunsul ambasadorului american John Sullivan și l-a publicat pe site-ul său, la 17 februarie. Textul este intitulat „Despre transmiterea unei reacții scrise la răspunsul SUA privind garanțiile de securitate”. Moscova este obsedată să rescrie istoria, tot ce știam că s-a petrecut din februarie 2014 încoace e citit printr-o altă lentilă, e răstălmăcit, totul e o mare conspirație împotriva Rusiei, cu dirijori americani.
Și totuși, chiar dacă criza ucraineană se va sfârși – ceea ce e puțin probabil – odată cu recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk de către Rusia, după scenariul georgian din august 2008, un nou aranjament de securitate după modelul Actului Final de la Helsinki ar putea fi o soluție de luat în calcul.
Anii ‘70 erau favorabili URSS, regimurile comuniste se extindeau în Asia, Africa, chiar și în America de Sud. Retragerea din Vietnam indica faptul că puterea Americii e în regres. Helsinki a însemnat recunoașterea URSS ca superputere, dar l-a și obligat pe Leonid Brejnev la concesii. În schimbul recunoașterii granițelor postbelice de către Vest, sovieticii acceptau principiul respectării drepturilor omului. Astăzi, ca și atunci, pozițiile părților sunt foarte diferite. Succesul Helsinki a fost potențat de venirea lui Gorbaciov la putere și de consolidarea Vestului. Între 1985 și 1990, s-au semnat principalele documente privind securitatea europeană. Epoca post-Război Rece s-a bazat pe aceste reglementări. Însă, după 2007, Rusia a suspendat implementarea unora și a ieșit unilateral din altele (Tratatul Forțelor Convenționale, Tratatul Cer Deschis și Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare). Situația pe continentul european nu se va putea detensiona dacă arhitectura de securitate nu va fi reparată și reînnoită prin noi tratate și acorduri. Sarcina administrației Biden este să înceapă aceste negocieri dificile care se vor prelungi mulți ani. //
