Tabara care doreste ca Marea Britanie sa paraseasca UE conduce cu 51,9%

Vlad Toma | 23.06.2016

Numararea voturilor arata, la primele ore ale diminetii de vineri, ca tabara Brexit conduce cu peste 51% din voturi. Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord pare sa fi ales sa paraseasca Uniunea Europeana.

Pe aceeași temă

 

UPDATE Ora 7.30 Scotia a votat masiv in favoarea raminerii in UE, cu 62% la 38%  in toate cele 32 de centre de vot.

 

UPDATE Ora 7.15. Londra a votat pentru raminerea in UE, dar Luton, oras din apropierea Londrei, unde sunt multi  imigranti, a votat Brexit in proportie de 57%. O mare surpriza o reprezinta Birmingham, unul dintre cele mai mari orase din GB, care a votat in favoarea iesirii din UE.

 

UPDATE Ora 6.45 Sky News anunta victoria Brexitului. Rezultatele dupa numararea voturilor din aproape 300 de centre din 382 arata ca tabara Brrexit conduce cu 51,6% (12.760.140 voturi).

Si BBC anunta victoria Brexit, predictia  fiind de 52% Leave si 48% Remain. Cifrele arata 13.904.805 voturi pro Brexit si 12.969.569 impotriva Brexit.

CNN comenteaza aceste prime rezultate, constatind ca Regatul Unit este ”complet divizat”.

Prezenta la vot este estimata la 72,7%,  considerabil mai mare decit decit cea de la alegerile  generale de anul trrecut- 66%.

 

UPDATE Ora 6.00. Lira sterlina se prabuseste la niveluri pe care nu le-a  mai atins din 2009, transmite BBC. Potrivit AFP, care citeaza cife oficiale, 51,7% din voturi sunt pentru Brexit, după numărarea în 200 din cele 382 de centre de vot din Marea Britanie.

 

Nigel Farage face declarații și revendică victoria pentru tabăra Brexit:Va fi o victorie pentru oamenii adevărați! Să scăpăm de tot ceea ce a mers rău!”

 

UPDATE Ora 05:30 Tabara Brexit conduce cu 51.2% dupa numararea a 12 milioane de voturi. Lira sterlina se prabuseste si televiziunea ITV proiecteaza 75% sanse ca Marea Britanie sa paraseasca UE.Astfel, pentru Brexit au votat 7.987.537 de britanici, după numărarea voturilor în 194 din totalul de 382 de circumscripții. Tabăra favorabilă rămânerii în UE este cotată cu 48,5% din voturi (7.511.196 de alegători).

Prezența la vot a fost de 71,3%, conform datelor oficiale citate de Sky News.

 

UPDATE Ora 05:00 Tabara Brexit si tabara pro-UE sunt practic la egalitate dupa numararea a 8 milioane de voturi. Avansul este foarte mic de partea Brexitului cu 50.3% din voturile numarate.

UPDATE Ora 04:00 Rasturnare de situatie fata de inceputul noptii: tabara Brexit conduce cu 53% dupa numararea a 2 milioane de voturi. Participarea la vot este de 70%. Lira a scazut puternic.


UPDATE Ora 02:30 Tabara Brexit castiga in Sunderland cu 61.3%, mai mult decat erau estimarile. Sunderland este considerata una dintre regiunile-indicator pentru rezultatul final.  Newcastle anunta rezultatele: un avans usor al taberei pro-UE (65404 voturi) fata de tabara Brexit (63598), cu o participare de 68%. Rezultatul pro-UE este mai scazut decat era prognoza.

 

 

UPDATE Ora 01:10 Sky News: Proiectii indica un avans important al miscarii favorabile ramanerii Marii Britanii in UE,, potrivit Mediafax. Miscarea favorabila mentinerii Marii Britanii in Uniunea Europeana are un avans semnificativ, conform proiectiilor realizate de postul Sky News, situatie confirmata de liderul ultranationalist Nigel Farage, favorabil parasirii Blocului comunitar.

 

UPDATE 23.45, ora Londrei (1.45, a Romaniei), într-o apariţie transmisa de postul de televiziune BBC News, Nigel Farage (adept al Brexit, ostil acceptarii Romaniei in UE) a admis infrangerea si si-a exprimat opinia ca votul este unul favorabil remainerilor. 

 

 

 

 

 

UPDATE - ora 22.00 (ora Londrei) - La câteva secunde dupa ce ceasul Big Bang bate ora 22.00, sondajul YouGov, comandat de presa britanică, anunţă oficial un avans de patru procente al celor care vor să rămână în Uniunea Europeană, numiţi şi "remaineri". Astfel, 52% s-au pronunţat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, în timp ce 48% au optat pentru părăsirea ei. Sondajul Ipsos MORI vine imediat şi dă o diferenţă şi mai mare: 54% pro UE, 46% pro Brexit, informeaza BBC.

 

 

 

Cutii cu voturi in Manchester (sursa The Guardian)

 

 

 

 

 

ora 21.00 - The Guardian, care citeaza un studiu universitar, spune ca 61, 6 la suta dintre tinerii care voteaza ar opta pentru ramanerea in UE

 
 

***

 

 Astazi, 23 iunie 2016, are loc in Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord referendumul decisiv pentru soarta tarii, dar si pentru soarta UE: britanicii voteaza daca raman sau nu in UE. Pe buletinele de vot, cetatenii britanici trebuie sa raspunda la intrebarea: "Ar trebui ca Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana sau sa paraseasca UE?". Primul raspuns pentru care pot opta britanicii este "sa ramana in UE", iar cel de al doilea "sa paraseasca UE". Ultimul sondaj arata un avans de doua puncte (51% fata de 49%) al taberei IN. Aproape 46,5 de milioane de cetateni ai Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord  voteaza in acest referendum de o importanta capitala. La mijlocul zilei, sondajele aratau o detasare cu aproape 10% a celor care vor ramanea in UE in defavoarea celor care vor Brexit.

 

 

LIVE TEXT - cele mai importante momente ale zilei, potrivit Hotnews:

 

 

ora 18:52 Bursa din Londra a inchis pe o crestere puternica, joi. Indicele FTSE-100 a castigat 76,91 puncte, sau 1,23%, in raport cu inchiderea precedenta, pana la 6.338,1 puncte.

 

 

Ora 18.20: Angela Merkel spera ca britanicii sa voteze pentru ramanerea in UE si spune ca "cred ca discutiile (in Uniunea Europeana - n.red) trebuie sa continue in 28 de tari, daca va fi posibil, sau cu 27, dar speranta mea este ca vom ramane 28". (Reuters)

 

 

Ora 17.16: Biblioteca din Birstall, in apropierea careia deputata Jo Cox a fost impuscata mortal saptamana trecuta, este astazi sediul unei sectii de votare. Pe trotuarul din fata bibliotecii sunt in continuare sute de buchete de flori si un portret al lui Jo Cox.

 

 

Ora 16.12: Boris Johnson, fost primar al Londrei si liderul campaniei pro-Brexit, nu a votat inca, el participand la ceremonia de absolvire a fiicei sale, la Universitatea St. Andrews. Va ajunge el la timp la Londra pentru a vota? se intreaba cotidianul Guardian.

 

 

Ora 15.10: Estul si sud-estul Marii Britanii, zone de unde se asteapta un vot predominant "OUT",  sunt lovite joi de furtuni puternice si inundatii, scrie The Telegraph.

 

 

Si Londra este afectata de furtuni. Sud-estul Londrei si Essex sunt sub avertizare imediat cod rosu de inundatii, iar specialistii se asteapta ca mai multe parti ale capitalei britanice sa ploua in cateva ore cat intr-o luna. Mai multe zone din Anglia au fost inundate, departamentele de pompieri iregistrand peste 550 apeluri de urgenta. Pana la ora locala 10:00, acestia intervenisera in peste 400 de incidente, inclusiv case inundate si proprietati lovite de fulgere. Sunt asteptate ploi si in Scotia.

 

 

Ora 14.51: Lira sterlina a crescut brusc, joi, fata de dolar si fata de euro, in timp ce britanicii voteaza in cadrul referendumului si se fac pariuri pe o victorie a teberei pro-mentinerea in UE. (AFP)

 

 

Ora 14.37: Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a sugerat joi ca tara sa, care nu este membru al Uniunii Europene, ar putea proceda dupa modelul Marii Britanii si si-ar putea intreba cetatenii daca doresc sau nu ca negocierile de aderare sa continue. (Guardian)

 

 

Ora 14:20: Sondajul Popullus, realizat online marti si miercuri pana la miezul nopti, indica o sustinere de 55% pentru ramanea in UE, fata de 45% pentru iesirea din UE.

 

 

Ora 13.43: Sondaj Ipsos MORI, inchieat miercuri, la ora 21:00 : Tabara pro-UE conduce cu 4 puncte in fata taberei Brexit

 

 

Ora 13.39: Corespondenta de la Vlad Mixich, din Londra: semn bun pentru campania IN - pezenta mare la vot in 3 sectii din centrul Londrei, unde sunt concentrati multi votanti pro-UE. Daca londonezii si scotienii ies in numar mare la vot, tabara pro-UE are mari sanse sa castige

 

 

Ora 12.55: Politia britanica se asteapta la o zi linistita si fara incidente pe parcursul votului la referendum, in ciuda unei campanii tensionate.

 

 

Ora 12.23: David Cameron si sotia sa, Samantha, au votat la o sectie din centrul Londrei. (Guardian).

 

 

Ora 11.07: Boris Johnson, principalul sustinator al Brexit, isi joaca astazi cariera politica. Intr-un ultim efort de a castiga voturi pentru iesirea din UE, ex-primarul Londrei spune intr-un interviu pentru The Telegraph ca votul e un "turning point" in istoria UK

 

 

Ora 10.30: Prima pagina antologica in Bild: Daca ramaneti in UE, va recunoastem golul controversat din finala CM Fotbal 1966 :)

 

 

Ora 9.20: David Cameron pledeaza pentru mentinerea Marii Britanii in UE. El s-a alaturat fostilor premieri Gordon Brown si John Major in campania pentru ramanerea tarii in UE si i-a indemnat pe britanici sa respinga "neadevarurile" sustinute de eurosceptici in campanie si sa puna "locurile de munca si economia pe primul plan". (Guardian)

 

 

Ora 9.00: S-au deschis sectiile de vot.  

 

 

Ora 9.00: Sec. gen. NATO: Ramanerea Marii Britanii in UE e esentiala pentru combaterea terorismului (Guardian)

 

 

***

 

*** Conform presei britanice, unii cetateni vin la referendum cu propriile lor pixuri, neavand incredere in cele furnizate de autoritati din cauza unor zvonuri legate de faptul ca buletinele de vot insemnate cu acestea ar putea fi sterse. (conform The Guardian)

 

*** David Cameron, premierul britanic, a votat dis-de-dimineata, transmitandu-le britanicilor sa voteze pentru ramanerea tarii lor in UE, "pentru a asigura astfel un viitor mai bun copiilor si nepotilor lor."

 

*** Presa britanica a fost extrem de divizata pe aceasta tema, reflectand astfel pozitia cetatenilor britanici. In timp ce tabloidul The Sun vedea ziua referendumului ca "Ziua Independentei," Daily Mirror ii avertiza pe britanici sa nu "faca acest pas intr-un spatiu necunoscut." (conform Reuters)

 

*** Politicienii britanici din ambele tabere si-au exprimat astazi increderea ca propria lor pozitie in raport cu Brexit-ul va invinge. Nigel Farage, liderul partidului euro-sceptic UKIP, s-a declarat convins ca se va vota pentru iesirea Marii Britanii din UE, in timp ce Jeremy Corbin, liderul laburistilor, a afirmat ca vor castiga cei care au luptat pentru ramanerea Regatului Unit in UE.

 

*** Europarlamentarul roman Renate Weber a afirmat astazi, intr-un interviu pentru RFI, ca presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ar trebui sa demisioneze daca britanicii vor vota pentru iesirea din UE : "Eu sunt foarte decepţionată de performanţele Comisiei conduse de domnul Juncker şi aşa cum un Brexit ar însemna automat demisia Guvernului de la Londra, aşa ar trebui să însemne şi la nivelul Uniunii Europene, cu toate consecinţele, pentru că asta ar însemna o perioadă de oarecare instabilitate, până se numeşte o altă Comisie nu mai poţi să ai continuitate în activitate, într-un moment în care Uniunea Europeană e într-o situaţie destul de critică, nu sunt rezolvate nici criza refugiaţilor, nici alte crize care ţin de domeniul economic şi social în UE, dar cred că o responsabilitate politică ar trebui să existe şi la nivelul UE…"

 

***

 

In lunile trecute, principalele probleme aflate in centrul discutiilor dintre cele doua tabere create in jurul Brexitului au fost migratia si efectele economice ale unei eventuale iesiri a Marii Britanii din UE.

 

Astazi, cetatenii britanici care se prezinta la referendum vor trebui sa raspunda la urmatoarea intrebare: "Trebuie sa ramana Marea Britanie un stat membru al Uniunii Europene sau trebuie sa renunte la acest statut ?"

 

                              Buletin de vot la referendum (Sursa: telegraph.co.uk)

 

Referendumul se incheie la ora 22, ora Marii Britanii, un rezultat final urmand sa fie dat vineri dupa-masa.

 

Sondajele ultimelor zile arata ca tabara celor care vor ca Marea Britanie sa ramana in UE are cateva procente in plus fata de cei care vor vota pentru Brexit.

 

Premierul David Cameron a declarat recent pentru BBC ca daca britanicii vor vota pentru iesirea Marii Britanii din UE vor lua o decizie ireversibila. Cameron considera ca iesirea din UE va reprezenta o mare problema pentru Marea Britanie care va avea efecte nefaste asupra cresterii economice, a slujbelor si a afacerilor cetatenilor britanici, afectand viata generatiilor viitoare.

 

Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, le-a transmis ieri britanicilor ca nu va exista nicio schimbare in privinta pachetului de masuri negociat de UE cu Marea Britanie in februarie, deoarece s-a atins deja maximul a ceea ce putea fi negociat de UE.

 

Christine Lagarde, sefa FMI, i-a avertizat zilele trecute pe cetatenii Marii Britanii ca eventuala iesire a tarii lor din UE va avea consecinte serioase asupra tarii, impactul economic al acestei masuri urmand sa fie de la "destul de rau" la "foarte, foarte rau".

 

Banca Angliei a anuntat de asemenea, acum cateva saptamani, ca economia Marii Britanii isi va incetini in mod serios ritmul de crestere si ar putea intra chiar in recesiune daca se va vota pentru iesirea din UE.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22