Tactica Rusiei în Ucraina. De la teorie la practică

Războaiele din Cecenia și campania de cinci zile împotriva Georgiei au arătat o armată rusă uzată, prost echipată, modest înarmată, cu un moral scăzut și condusă de ofițeri pregătiți în academiile militare sovietice în tactica și strategia celui de-al doilea război mondial. Cum se explică succesele de astăzi de pe teren ale unităților militare ruse? Când s-a produs modernizarea acestor trupe, cine a reformat știința militară rusă?

Procesul de modernizare a armatei ruse a intrat într-o etapă decisivă odată cu nu­mi­rea generalului de armată Valeri Va­si­lie­vici Gherasimov în funcția de prim-vi­ce­ministru al Apărării și co­mandant al Statului Major General. Gherasimov a pre­zentat la sfârșitul lui ia­nua­rie 2013, la Academia de Științe Militare din Mos­co­va, referatul intitulat Ten­dințele principale în dez­voltarea formelor și mij­loacelor utilizării forțelor militare, sarcinile actuale ale științei militare... . Un re­zumat al ideilor expuse acolo a fost pu­bli­cat în săptămânalul armatei VPK, 8 (476), 27 februarie - 5 martie 2013. Cine a ur­mă­rit situația de pe teren, în Crimeea, iar acum în estul Ucrainei, este frapat de pre­cizia cu care sunt operaționalizate ideile pu­blicate de generalul Gherasimov.

Întrebarea fundamentală la care generalul rus încearcă să răspundă este cum se poar­tă războiul în sec. XXI. Gherasimov ob­ser­vă tendința ștergerii diferenței între starea de pace și cea de război, între civili și mi­litari, între acțiunile strategice, operative și tactice, între acțiunile ofensive și de­fen­sive. „Războaiele nu se mai declară, ele în­cep și se desfășoară în afara șa­bloa­nelor.“ Un stat prosper, „în câteva luni sau chiar câteva zile“, poate fi aruncat în haos, război civil și confruntat cu o ca­tas­trofă umanitară. În noul tip de război creș­te rolul „metodelor civile“ în atingerea unor obiective politice și strategice. Dis­tincția dintre oamenii în uniformă și cei sub acoperire se estompează, iar în pri­me­le etape ale conflictului crește rolul „ci­vililor“ în atingerea obiectivelor. În noul tip de conflict măsurile po­litice, economice, de in­tel­li­gence, umanitare pre­va­lea­ză asupra celor clasice mi­litare. Noile tehnologii ale informațiilor permit pa­ra­li­zarea în scurt timp a or­ga­nelor administrației locale. Unul dintre scopurile ur­mărite este izolarea ina­mi­cului, care trebuie să ră­mâ­nă fără comunicații. Abia în etapa finală se trece la utilizarea des­chisă a trupelor, însă sub acoperirea ac­tivității de menținere a păcii și de re­gle­mentare a crizei. Crește rolul grupurilor mo­bile, constituite din diferite arme, care îndeplinesc și misiuni de spionaj-cer­ce­tare. Acțiunile militare devin tot mai di­namice. Dispar pauzele tactice și operative de care s-ar putea folosi adversarul. Cioc­nirile frontale între mari grupări de ar­mate, altădată decisive strategic și ope­ra­țional, sunt de domeniul trecutului.

La acțiunile asimetrice ce asigură nivelarea superiorității inamicului participă forțele speciale și opoziția internă, care împreună creează un front activ în teritoriul statului inamic, asigurând și desfășurarea ac­țiu­nilor informative.

Generalul Gherasimov invocă experiența cam­paniilor americane din Irak (1991, 2003) și a Primăverii Arabe, mai cu seamă a epi­sodului libian. Invocă și experiența mi­li­tară rusească: partizanii din cel de-al doi­lea război mondial, Afganistan și Caucazul de Nord.

De altfel, mai puțin din încercările de teoretizare ale războiului contemporan efec­tuate de Gherasimov, cât mai ales din evoluția situației din Donețk și Lugansk se poate trage concluzia că experiența for­mativă a unităților de elită din punct de vedere tactic este războiul din Cecenia. Ge­neralul Gherasimov însuși a participat la cel de-al doilea război din Cecenia, iz­buc­nit în 1999, și a comandat armata 58 din districtul militar Caucazul de Nord. Ape­tența insurgenților pentru acțiuni care nu pot fi calificate altfel decât teroriste con­firmă acest lucru, ceea ce indică un trans­fer de tactici ale insurgenței dinspre re­be­lii ceceni către trupele rusești. Unele sunt cazuri bine documentate: răpirea, tor­tu­ra­rea și uciderea unui politician local, îm­pușcarea unui bătrân pensionar în fața fa­miliei sale pentru că a vândut legume sol­daților ucraineni de la un punct de con­trol, arestarea și torturarea unor tinere pentru că au vândut mâncare soldaților ucraineni, atacarea caselor unor oameni bănuiți că ar susține integritatea Ucrainei cu arme de foc și cocktailuri Molotov, ră­pirea a sute de civili ucraineni de către in­surgenți. Nu separatișilor proruși li se pot imputa aceste acțiuni, câtă vreme ope­ra­țiunile militare sunt conduse de un co­lo­nel rus, Igor Ghirkin (poreclit Strelkov), iar conducerea politică a Republicii Po­pu­lare Donețk este în mâinile lui Al. Bardai, cetățean rus. Ambii au domiciliul stabil în Moscova. Dacă Rusia și-ar retrage militarii sub acoperire de pe teatrele de operațiuni, dacă și-ar lua înapoi tancurile T-64 și echi­pamentele sofisticate an­tiae­ri­ene, dacă nu i-ar mai aproviziona pe in­sur­genți cu echi­pament militar, muniție, bani, conflictul s-ar încheia în 24 de ore. //