Theresa May a pierdut șansa unui Brexit fără acord, impunându-se aprobarea Parlamentului

Laurentiu Gheorghe | 09.01.2019

Premierul britanic, Theresa May, a pierdut marți, când parlamentarii care nu vor ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord au câștigat la vot și au condiționat Brexit-ul fără acord cu UE.

Pe aceeași temă

Această înfrângere (303 la 297 de voturi) înseamnă că guvernul are nevoie de aprobarea parlamentară explicită pentru ca ţara să părăsească UE fără un acord înainte de a putea utiliza anumite competenţe legate de regimul fiscal. Biroul lui May a minimalizat mai devreme impactul tehnic al înfrângerii, informează Reuters, transmite Agerpres.

Înfrângerea scoate în evidenţă poziţia slabă a lui May ca lider al unui guvern minoritar, un partid divizat şi un parlament critic, cu doar câteva zile înainte ca ea să primească un vot decisiv pentru aprobarea acordului privind Brexitul pe care l-a negociat cu UE.

„Acest vot este un pas important pentru a preveni un Brexit fără acord. El arată că nu există majoritate în Parlament, Cabinet sau în ţară pentru a ieşi din UE fără un acord“, a declarat liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn.

Vorbind înainte de vot, ministrul Trezoreriei, Robert Jenrick, a declarat că singurul impact ar fi să facă ţara „oarecum mai puţin pregătită“ pentru un rezultat fără un acord.

La mai puţin de trei luni până când Marea Britanie părăseşte UE, May se luptă să obţină aprobarea pentru acordul negociat cu Bruxelles-ul asupra Brexitului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22