Theresa May: Scoţia nu va avea drept de veto în ceea ce priveşte Brexit-ul

E.b. | 01.10.2016

Premierul britanic Theresa May a declarat vineri noaptea că este pregătită să asculte îngrijorările scoţienilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, însă executivul scoţian nu va avea puterea să blocheze prin veto negocierile privind divorţul de blocul comunitar, transmite Reuters.

Pe aceeași temă

 
  

De asemenea, premierul scoţian a cerut la începutul săptămânii mai multă claritate din partea executivului britanic cu privire la procesul de ieşire din blocul comunitar şi a atras atenţia asupra consecinţelor negative pe care ar urma să le aibă un aşa-numit Brexit ”dur” asupra economiei Regatului Unit, conform News.ro.

 

După ce alegătorii britanici au decis că vor să părăsească blocul comunitar, executivul scoţian a avertizat că ia în considerare un al doilea referendum privind independenţa teritoriului, care ar putea să rupă în două a cincea cea mai puternică economie a lumii în încercarea de a finaliza Brexit-ul.

 

”Sunt extrem de clară asupra faptului că, după ce începem aceste negocieri, vom discuta cu executivul scoţian pentru a pregăti poziţia Marii Britanii”, a precizat premierul Theresa May.

 

De asemenea, prim-ministrul a dezminţit că scoţienii ar putea să blocheze prin veto procedura de ieşire din UE.

”Marea Britanie va avea o poziţie în aceste negocieri, iar noi vom negocia cu blocul comunitar din poziţia de executiv britanic”, a susţinut liderul britanic.

 

Theresa May a explicat că executivul britanic va asculta şi va lua în considerare îngrijorările prezentate de Scoţia, precum şi de celălalte părţi componente ale Regatului Unit, inclusiv Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

 

În schimb, legislativul britanic are puterea de a complica sau de a încetini ieşirea Marii Britanii din UE.

 

Scoţienii au respins referendumul pentru independenţă din urmă cu doi ani, însă alegătorii scoţieni au votat în majoritate pentru a rămâne în blocul comunitar. În acest sens, soarta Brexit-ului a fost decisă de către alegătorii din Anglia şi Ţara Galilor.

 

”Există două mari întrebări cu privire la organizarea unui al doilea referendum scoţian: poate să existe unul sau există o problemă legată de acest proces. Cred că întrebarea adevărată este: ar trebui să existe un al doilea referendum în Scoţia? Răspunsul meu este unul negativ. Nu ar trebui să existe un alt referendum în Scoţia”, a completat Theresa May.

 

Invocarea articolului 50 a fost amânată de executivul britanic până la începutul anului viitor, pentru că echipele de negociatori nu au fost pregătite în avans.

 

Londra mizează să obţină în cursul negocierilor acces nelimitat la piaţa unică europeană, deşi este reticentă în a accepta libertatea de mişcare a muncitorilor europeni. În schimb, liderii europeni au susţinut că principiul libertăţii de mişcare a muncitorilor pe piaţa unică este unul de la care blocul comunitar nu poate abdica şi nu vor fi acceptate compromisuri în acest caz.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22