Trei culori în tricolor, trei direcţii în popor

La alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au confruntat trei tabere: cea proeuropeană, cea prorusă şi una nouă, a lui Renato Usatîi, care a declarat că o să decidă pe parcurs cu cine se va alia.

30 noiembrie 2014, Chișinău, Republica Mol­dova. Afară frigul îţi intră sub geacă, iar în sec­ția de votare amenajată în clădirea Aca­de­miei de Studii Economice căldura te lovește la intrare ca buzduganul unui haiduc. Întreb o femeie trecută de vârsta a doua pentru ci­ne a votat. Are fața albă și pudrată, ochii ei mici accentuați cu un creion și pierduți prin­tre riduri mă analizează, iar gura o ține strân­să nod. Buzele-i de un roz neon totuși dez­leagă repulsia ei în câteva cuvinte în limba ru­să. „Am votat pentru ordine”, îmi spune. O întreb ce crede că s-ar putea întâmpla în ca­zul în care câștigă cei care nu-i sunt pe plac. În­depărtându-se, femeia întoarce capul spre mine și îmi scuipă un răspuns veninos: „Ce-o să fie... Bandiții la guvernare în continuare!”.

Răutatea și dezgustul de pe fața ei mi-au amin­­­tit de o ceată de astfel de femei pe care am avut nenorocul să le întâlnesc des într-o ța­ră atât de mică. Ele toate arată la fel. Fețele sunt săpate-n riduri, buzele și ochii vopsiți în cu­lori stridente, sprâncenele desenate cu cre­io­nul. Poartă bonete, căciulițe și pălării cu per­sonalitate și toate vorbesc o rusă în care con­soanele sunt apăsate și ascuțite, iar vo­ca­lele pe care se pune accentul sunt lungite exagerat.

Ele, alături de soții lor, sunt acea parte a elec­toratului din Republica Moldova care detestă guvernarea și noile generații. Amenință cu po­li­ția când, din greșeală, încurci mersul rân­du­lui la bancă și te înjură în troleibuze că le în­ghesui sau că asculţi muzică la căști. Am fost convinsă că ei sunt cei care ne țin în loc, fiind motivați de nostalgiile după vre­mu­rile lor de glorie și comoditate creată de ilu­ziile sis­te­mu­lui sovietic.

Credeam că noi, ti­nerii, suntem diferiți de ei. Însă nepoții lor, ca niște bu­reți, se îmbibă de credințele și practicile bunicilor, de parcă ar fi niște relicve de familie. Un exemplu bun e un tip mândru că a votat împotriva tuturor. E blond, cu fața întinsă, vor­bește rusă și nu are mai mult de 25 de ani. Să-i zicem Leoșa. Mi-a spus că buletinul lui de vot e un semn de protest pentru ne­dreptatea făcută partidului lui Re­nato. Renato Usatîi, un tânăr moldovean și businessman în Rusia, este un personaj-fe­no­men apărut pri­măvara trecută. Lansarea lui în lumea politică a fost completată cu o nouă tabără, a fanilor lui Renato, pe lângă celelalte două existente: cea proeuropeană și cea pro­rusă. Usatîi a cu­cerit o bună parte dintre ti­nerii dezamăgiți de guvernarea actuală pro-europeană org­an­i­zând concerte cu vedete din Rusia și făcând donații pentru bol­navi și ne­vo­iași. A înființat partidul PaRuS (Partidul lui Re­nato Usa­tîi), care nu a reușit să fie înregistrat pâ­nă pe 15 septembrie 2014 – data limită pen­tru par­tidele care intenționau să intre în cur­sa elec­torală. Renato nu s-a pierdut și a ade­rat la partidul Patria, care joi, cu câteva zile îna­inte de alegeri, a fost scos din cursa elec­to­rală. Decizia a fost atacată la Curtea Supremă de Justiție, însă fără succes. A fost o mișcare a justiției catalogată de societate drept una la limita legii.

Leoșa e supărat. Îl simpatiza pe Renato pen­tru că a promis ordine în țară și dic­ta­tura le­gii. A declarat că o să decidă pe par­curs cu cine se va alia, cu rușii sau cu eu­ro­penii. Leo­șa îmi zice că nu este adevărat zvo­nul că Usa­tîi e marioneta lui Putin și crede că e singurul politician de încredere. „Dacă înving europenii o să fie război în ța­ră”, îmi spune tânărul tră­gând lacom dintr-o țigară. „O să atace gru­pările extremiste, ele sunt pregătite”, în­cear­că să mă convingă, du­cându-și iarăși țigara la gură. Îl întreb dacă i se pare legitimă și ac­ceptabilă activitatea gru­părilor extremiste, la care el rostește un „evi­dent” în jumătate de voce și scoate țigara din dinți, lăsându-și bu­za cărnoasă de jos să tre­mure în frig.

Din tabăra proeuropenilor vine Leonid, un băr­bat proaspăt încărunțit, îngrijit și deschis la discuții. În 1980 a venit în Chișinăul ru­si­ficat dintr-un sat de pe malul Prutului. Un sat care a rămas rupt în două după ce rușii au ocu­pat din nou Basarabia. Cu două facultăți în spate, Leonid îmi spune, privindu-mă în ochi, că a votat pentru Europa și că „trebuie să ie­șim odată din impasul ăsta, țara noastră e ca o jucărie din copilăria mea care se numea tiani-tolkai (n.r.: trage-împinge), avea un lemn la mijloc și câte un cap la fiecare ca­păt”. E si­gur că, dacă nu câștigă proeuropenii, în țară o să persiste un haos: „Ăștia care se trag la ruși sunt în stare de orice, până și să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Problema e că moldovenilor noștri le e frică de ordine, ei nu vor ordine ca în Europa, vor să stea în mocirlă și să primească plăcere din asta, la fel ca rușii. Nu avem un spirit de na­țiune, nu ne propunem să realizăm lucruri, aș­teptăm să vină cineva și să facă lucrul nos­tru pentru noi. E educația sovietică – statul fa­ce totul, iar moldovenii au uitat că sunt un neam de gospodari care nu așteaptă să tră­ias­că din mila cuiva, ne-au zăpăcit rușii de­cenii la rând”.