Pe aceeași temă
La alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au confruntat trei tabere: cea proeuropeană, cea prorusă şi una nouă, a lui Renato Usatîi, care a declarat că o să decidă pe parcurs cu cine se va alia.
30 noiembrie 2014, Chișinău, Republica Moldova. Afară frigul îţi intră sub geacă, iar în secția de votare amenajată în clădirea Academiei de Studii Economice căldura te lovește la intrare ca buzduganul unui haiduc. Întreb o femeie trecută de vârsta a doua pentru cine a votat. Are fața albă și pudrată, ochii ei mici accentuați cu un creion și pierduți printre riduri mă analizează, iar gura o ține strânsă nod. Buzele-i de un roz neon totuși dezleagă repulsia ei în câteva cuvinte în limba rusă. „Am votat pentru ordine”, îmi spune. O întreb ce crede că s-ar putea întâmpla în cazul în care câștigă cei care nu-i sunt pe plac. Îndepărtându-se, femeia întoarce capul spre mine și îmi scuipă un răspuns veninos: „Ce-o să fie... Bandiții la guvernare în continuare!”.
Răutatea și dezgustul de pe fața ei mi-au amintit de o ceată de astfel de femei pe care am avut nenorocul să le întâlnesc des într-o țară atât de mică. Ele toate arată la fel. Fețele sunt săpate-n riduri, buzele și ochii vopsiți în culori stridente, sprâncenele desenate cu creionul. Poartă bonete, căciulițe și pălării cu personalitate și toate vorbesc o rusă în care consoanele sunt apăsate și ascuțite, iar vocalele pe care se pune accentul sunt lungite exagerat.
Ele, alături de soții lor, sunt acea parte a electoratului din Republica Moldova care detestă guvernarea și noile generații. Amenință cu poliția când, din greșeală, încurci mersul rândului la bancă și te înjură în troleibuze că le înghesui sau că asculţi muzică la căști. Am fost convinsă că ei sunt cei care ne țin în loc, fiind motivați de nostalgiile după vremurile lor de glorie și comoditate creată de iluziile sistemului sovietic.
Credeam că noi, tinerii, suntem diferiți de ei. Însă nepoții lor, ca niște bureți, se îmbibă de credințele și practicile bunicilor, de parcă ar fi niște relicve de familie. Un exemplu bun e un tip mândru că a votat împotriva tuturor. E blond, cu fața întinsă, vorbește rusă și nu are mai mult de 25 de ani. Să-i zicem Leoșa. Mi-a spus că buletinul lui de vot e un semn de protest pentru nedreptatea făcută partidului lui Renato. Renato Usatîi, un tânăr moldovean și businessman în Rusia, este un personaj-fenomen apărut primăvara trecută. Lansarea lui în lumea politică a fost completată cu o nouă tabără, a fanilor lui Renato, pe lângă celelalte două existente: cea proeuropeană și cea prorusă. Usatîi a cucerit o bună parte dintre tinerii dezamăgiți de guvernarea actuală pro-europeană organizând concerte cu vedete din Rusia și făcând donații pentru bolnavi și nevoiași. A înființat partidul PaRuS (Partidul lui Renato Usatîi), care nu a reușit să fie înregistrat până pe 15 septembrie 2014 – data limită pentru partidele care intenționau să intre în cursa electorală. Renato nu s-a pierdut și a aderat la partidul Patria, care joi, cu câteva zile înainte de alegeri, a fost scos din cursa electorală. Decizia a fost atacată la Curtea Supremă de Justiție, însă fără succes. A fost o mișcare a justiției catalogată de societate drept una la limita legii.
Leoșa e supărat. Îl simpatiza pe Renato pentru că a promis ordine în țară și dictatura legii. A declarat că o să decidă pe parcurs cu cine se va alia, cu rușii sau cu europenii. Leoșa îmi zice că nu este adevărat zvonul că Usatîi e marioneta lui Putin și crede că e singurul politician de încredere. „Dacă înving europenii o să fie război în țară”, îmi spune tânărul trăgând lacom dintr-o țigară. „O să atace grupările extremiste, ele sunt pregătite”, încearcă să mă convingă, ducându-și iarăși țigara la gură. Îl întreb dacă i se pare legitimă și acceptabilă activitatea grupărilor extremiste, la care el rostește un „evident” în jumătate de voce și scoate țigara din dinți, lăsându-și buza cărnoasă de jos să tremure în frig.
Din tabăra proeuropenilor vine Leonid, un bărbat proaspăt încărunțit, îngrijit și deschis la discuții. În 1980 a venit în Chișinăul rusificat dintr-un sat de pe malul Prutului. Un sat care a rămas rupt în două după ce rușii au ocupat din nou Basarabia. Cu două facultăți în spate, Leonid îmi spune, privindu-mă în ochi, că a votat pentru Europa și că „trebuie să ieșim odată din impasul ăsta, țara noastră e ca o jucărie din copilăria mea care se numea tiani-tolkai (n.r.: trage-împinge), avea un lemn la mijloc și câte un cap la fiecare capăt”. E sigur că, dacă nu câștigă proeuropenii, în țară o să persiste un haos: „Ăștia care se trag la ruși sunt în stare de orice, până și să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Problema e că moldovenilor noștri le e frică de ordine, ei nu vor ordine ca în Europa, vor să stea în mocirlă și să primească plăcere din asta, la fel ca rușii. Nu avem un spirit de națiune, nu ne propunem să realizăm lucruri, așteptăm să vină cineva și să facă lucrul nostru pentru noi. E educația sovietică – statul face totul, iar moldovenii au uitat că sunt un neam de gospodari care nu așteaptă să trăiască din mila cuiva, ne-au zăpăcit rușii decenii la rând”.