Trump ameninţă UE cu represalii pentru tratamentul «foarte nedrept» aplicat SUA

E.b. | 29.01.2018

Preşedintele Donald Trump a atenţionat Uniunea Europeană să se aştepte la represalii pentru tratamentul foarte nedrept, în opinia sa, aplicat Statelor Unite în relaţiile comerciale.

Pe aceeași temă

 

 

Declaraţia a fost făcută într-un interviu televizat, difuzat duminică seară, citat de AFP şi dpa, preluate de Agerpres.


"Uniunea Europeană a tratat SUA într-un mod foarte nedrept în materie de comerţ", a declarat Trump, pre;edintel SUA, într-un interviu pentru postul britanic de televiziune ITV.


Preşedintele american a subliniat dificultatea Statelor Unite de a-şi exporta produsele în UE, în timp ce "ei îşi trimit produsele la noi fără taxe sau cu taxe foarte mici". Trump a atenţionat că este o situaţie "foarte nedreaptă".


"Am avut multe probleme cu Uniunea Europeană, iar aceasta s-ar putea transforma în ceva foarte mare (...) din punct de vedere comercial", a insistat el în acest interviu realizat joi în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.


"Cred că acest lucru se va finaliza clar în detrimentul" Uniunii Europene, a atras el atenţia.


Întrebat despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Trump a spus că ar fi fost "mai ferm" decât premierul britanic Theresa May în negocierile cu Bruxellesul privind acordul de retragere.

 

"Nu, nu aş fi negociat aşa cum s-a negociat", a răspuns Trump la întrebarea dacă Theresa May s-a ''poziţionat bine'' în negocierile privind Brexit-ul.


"Aş fi avut o atitudine diferită. Cred că aş fi spus că Uniunea Europeană nu o duce atât de bine pe cât ar fi trebuit să o facă. Şi aş fi adoptat o poziţie mai fermă asupra retragerii", a afirmat preşedintele american.


În ianuarie 2017, miliardarul republican a spus că Marea Britanie "a avut dreptate" să părăsească o Uniune Europeană dominată, în opinia sa, de Germania, prezicând că Brexit-ul va fi "un succes" şi că blocul comunitar va continua să se fragmenteze.


Declaraţiile sale privind Brexit-ul survin în contextul în care eurosceptici din Partidul Conservator din Marea Britanie au pus la îndoială voinţa Theresei May de a tăia cu adevărat legăturile cu UE după ieşirea prevăzută pentru sfârşitul lunii martie 2019.


În timpul unei întâlniri bilaterale avute joi la Davos, Trump şi May au încercat să-şi relanseze "relaţia specială", afectată de o serie de probleme de la venirea la putere a preşedintelui american.


În interviul pentru  ITV Trump a dat asigurări că SUA vor deveni "marele partener comercial" al Marii Britanii la capătul perioadei de tranziţie de circa doi ani după Brexit.


Potrivit lui Trump, Theresa May l-a invitat să vină de două ori în Marea Britanie în acest an: pentru o vizită de lucru şi o vizită de stat, care implică numeroase onoruri, printre care şi cel de a fi primit de Regina Elisabeta a II-a.


El a spus că îşi doreşte în continuare să efectueze o vizită în Marea Britanie, după ce şi-a anulat deplasarea programată pentru sfârşitul lunii ianuarie, în contextul unei opoziţii puternice şi a unor proteste anunţate. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22