Trump i-a cerut lui Zelenski să verifice dacă Joe Biden a stopat ancheta referitoare la fiul său

Laurentiu Gheorghe | 26.09.2019

Conform transcriptul discuției telefonice dintre Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodomir Zelenski, președintele SUA cere să se verifice cum s-a închis penală care îl viza pe fiul lui Joe Biden.

Pe aceeași temă

Pasajul din convorbire care îl incriminează pe Trump se referă la modul în care a fost stopată o anchetă penală care îl implica pe fiul lui Joe Biden, angajat la o companie energetică din Ucraina de la care încasa un salariu fabulos:

„Sunt multe discuții despre fiul lui Biden, că Biden a stopat ancheta și mulți oameni vor să afle, așa că orice poți face cu procurorul general, ar fi minunat", afirmă Trump, potrivit transcriptului publicat de Casa Albă. Biden s-a lăudat că a stopat ancheta așa că dacă poți arunca o privire la asta ... sună îngrozitor pentru mine”.

Președintele Donald Trump a declarat că nu a pus „nici cea mai mică presiune” pe Ucraina, dovada fiind transcriptul convorbirii telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, pe care a dat-o publicității, relatează AFP, citată de News.ro.

„Nu a existat nici cea mai mică presiune”, a dat asigurări Donald Trump prezent la Adunarea Generală a ONU, la New York.

”Aceasta este probabil cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană (…). Este o ruşine”, a adăugat el.

Potrivit președintelui american, presa a prezentat această discuție telefonică drept una „venită direct din infern" în condițiile în care transcriptul arată că a fost vorba despre un „schimb inofensiv" de cuvinte.

„O parte a problemei este legată de fake news (…) Există mulți ziariști corupți", a mai spus el.

Însă reacții negative au venit chiar și din partea republicanilor, care consideră că președintele Trump a greșit cerându-i omologului său ucrainean să încerce să redeschidă ancheta penală în privința fiului lui Joe Biden.

Câțiva senatori republicani s-au arătat uimiți, cel puțin în particular și au pus sub semnul întrebării maturitatea și judecata președintelui, când i-a cerut șefului statului ucrainean, în iulie, să dispună deschiderea unei anchete care să-i vizeze pe fostul vice-președinte Biden și pe fiul acestuia, scrie Europa Liberă.

Un senator republican a spus că, știind ce conțineau transcrierile conversației, Casa Albă nu trebuia să le facă publice, pentru că acum suspiciunea s-a materializat. Pe de altă parte, republicani cred că democrații, care controlează Camera, exagerează atunci când au declanșat procedura de investigație dacă faptele comise se ridică la nivelul de gravitate care să justifice încercarea de a-l demite pe Trump. Voci din Partidul Republican ar fi preferat ca președintele să continue să saboteze relația cu democrații din Congres și sa nu le facă o concesie, creând un precedent periculos pentru viitori președinți.

Dar, din nu se știe ce motiv, Trump și sfătuitorii lui au crezut că, odată făcută publică, informația cu privire la conținutul convorbirii îl va absolvi pe Trump de vinovăție. Argumentul este cță președintele american nu i-a cerut nimic în schimb omologului ucrainean în timpul conversației, nu l-a șantajat, cu alte cuvinte. Administrația spune că a fost doar un sfat, compatibil cu campania împotriva corupției, sprijinită de Statele Unite. Dar ceea ce Trump le-a cerut ucrainienilor este să gaseasca informații compromițătoare cu privire la un rival politic din Statele Unite. Or, anchetatorii ucrainieni ar fi încercat din greu probabil să nu vină cu mâna goală la Donald Trump.

Pe de altă parte, în Partidul Republican încep să apară fisuri. Senatorul republican de Nebraska, Ben Sasse, a spus că partidul său nu trebuie să se comporte ca și nimic nu s-a întâmplat, dar nici democrații nu trebuie să vorbească despre demitere înainte de a vedea care sunt faptele concrete. Senatorul Mitt Romney s-a arătat îngrijorat de cele aflate cu privire la acțiunile președintelui. Pe ansamblu însă, republicanii fac încă front comun, în sprijinul președintelui și nu par alarmați.

Trump continuă să susțină că nu a greșit, dar îngrijorarea derivă nu doar din ceea ce i-a cerut președintelui Zelenski, dar mai ales din faptul că Trump a înghețat finanțare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, cu câteva zile înainte de convorbirea telefonică cu președintele Ucrainei. Senatorul republican Patrick Toomey a spus că ceea ce Trump i-a cerut lui Zelenski cu privire la Biden este nepotrivit, dar că nu justifică procesul de demitere. `

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22