Pe aceeași temă
Evenimentul s-a petrecut o zi după dezbaterea lor aprinsă de la Las Vegas, relatează BBC News, preluat de News.ro.
La intrarea în sală, cei doi nu s-au uitat unul la altul, însă, atunci când Trump s-a ridicat în picioare pentru a ţine un toast, a bătut-o de două ori pe umăr, prieteneşte, pe Clinton.
Clinton a râs când Trump a glumit despre discursurile ei bine-plătite şi despre ancheta FBI vizând serverul ei privat de e-mail.
Republicanul a fost huiduit, însă, atunci când a spus că fostul secretar de stat urăşte catolicii.
El a spus în glumă că participanţii la dineu – circa 1.500 de oameni – sunt cea mai mare audienţă pentru fostul secretar de stat. Ironizând legăturile lui Clinton cu Wall Street-ul, republicanul a spus că este ciudat pentru ea să fie înconjurată de atât de mulţi lideri de corporaţii şi să nu fie plătită.
Dar atunci când a declarat că este atât de coruptă încât a fost dată afară şi din Comisia Watergate, a fost huiduit.
Trump a fost huiduit şi când a spus că Hillary Clinton a încercat “să pretindă că nu urăşte catolicii”, într-o referire la e-mailurile publicate de WikiLeaks. Acesta a fost una dintre puţinere ocazii în care zâmbetul a pierit de pe faţa lui Clinton.
Toastul lui Trump a fost urmat de cel al lui Clinton. Rivala a glumit că, dacă omul de afaceri new-yokez va câştiga alegerile, va deveni “primul preşedinte care începe un război pe Twitter cu Cher”.
În loc să privească Statuia Libertăţii ca pe un symbol al speranţei, Trump îi evaluează aspectul fizic la “patru”, poate cinci, dacă renunţă la făclie şi tabletă şi îşi schimbă cofura, a mai spus Clinton, referindu-se la declaraţiile vulgare făcute de rivalul său la adresa femeilor.
"A trebuit să îl ascult pe Donald Trump timp de trei dezbateri încheiate (…). Până în acest moment am stat lângă Donald Trump mai mult decât oricare dintre managerii săi de campanie”, a declarat Clinton.
“După ce ţi-am ascultat discursul, îmi va face plăcere să îl aud pe (candidatul la vicepreşedinţie – n.r.) Mike Pence negând că l-ai rostit”, a adăugat ea.
Dineul anual Alfred E Smith Memorial Foundation, organizat la New York, este un eveniment caritabil la care sunt strânşi milioane de dolari pentru copiii săraci. Din patru în patru ani, la gală participă candidaţii la preşedinţie.
Cei doi rivali au reuşit, însă, să lase la o parte certurile pentru o seară şi au stat chiar foarte aproape unul de altul, cu un singur loc între ei.
Este o tradiţie ca rivalii să ţină discursuri în care să se ironizeze reciproc, dar anul acesta campania a fost una dintre cele mai dure şi presărate cu atacuri personale din istorie.
Miercuri seară, la Las Vegas, în ultima lor dezbatere, Trump i-a spus rivalei sale democrate “femeie rea” şi ambii s-au întrerupt reciproc. Ei au refuzat să dea mâna la începutul sau finalul întâlnirii.