Ucraina amenință flota rusă din portul Novorossisk, considerat nu de mult foarte sigur

L. G. | 22.11.2022

Operațiunile flotei Rusei din Marea Neagră sunt subminate de exploziile care au avut loc pe 18 noiembrie, în apropierea bazelor sale, se arată în raportul serviciilor secrete britanice.

Pe aceeași temă

Flota Mării Negre și-a mutat multe dintre operațiunile sale submarine la Novorossisk, un port militar strategic de pe teritoriul Rusiei, aflat la 335 de kilometri est de Sevastopol, Crimeea.

Mișcarea a fost hotărâtă după ce Ucraina i-a lovit baza de la Sevastopol, în Crimeea ocupată, în timpul verii. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, comandamentul rus, cel mai probabil, este îngrijorat de amenințările la adresa flotilei de nave amfibie cu sediul în Novorossisk.

„Aceste nave sunt relativ vulnerabile fără însoțire și joacă un rol important în aprovizionarea forțelor ruse în Ucraina după avarierea podului Kerci în octombrie”, spun analiștii serviciilor secrete britanice.

„Încă nu se știu toate detaliile despre incident. Cu toate acestea, orice demonstrație a capacității ucrainene de a amenința Novorossiiskul ar reprezenta foarte probabil o altă provocare strategică pentru Flota Rusă la Marea Neagră”, subliniază Ministerul britanic al Apărării.

„De asemenea, ar submina și mai mult influența maritimă deja redusă a Rusiei în Marea Neagră”, conchide sursa citată.

Ucrainenii par să fi desfășurat un nou atac cu o dronă maritimă, pe 18 noiembrie, de data aceasta la terminalul petrolier al marelui port rusesc Novorossisk.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu o explozie care a avut loc în port, în timp ce informațiile și știrile pe această temă sunt șterse de pe site-urile de știri rusești.

 „Dronele maritime ucrainene pot ajunge acum la o bază a marinei rusești considerată până acum ca fiind sigură. Atunci când dronele au fost folosite pentru a ataca Sevastopolul la 29 octombrie, ele au dus la o schimbare majoră în operațiunile Marinei ruse.

Amenințarea este considerată atât de gravă încât au fost adăugate noi mijloace de apărare în Sevastopol. Iar Marina rusă, care la începutul războiului domina Marea Neagră, abia dacă mai iese din port. Acum, această amenințare a ajuns la o altă bază importantă a Marinei ruse, la Novorossisk”, subliniază analistul naval HI Sutton de la Naval News.

Atacarea infrastructurii petroliere are sens din punct de vedere strategic pentru Ucraina. Rusia a vizat în mai multe rânduri industria și infrastructura civilă ucraineană, făcând chiar din aceasta o strategie. Chiar și fără a deteriora infrastructura, acest atac ar putea afecta capacitatea Rusiei de a exporta țiței”, subliniază sursa citată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22