Petrolul rusesc continuă să fie exportat în întreaga lume. Dar chiar şi cei care urmăresc mişcările navelor peste oceane cu greu reuşesc să afle exact cine îl transportă, relatează CNN.
Operațiunile flotei Rusei din Marea Neagră sunt subminate de exploziile care au avut loc pe 18 noiembrie, în apropierea bazelor sale, se arată în raportul serviciilor secrete britanice.
După exploziile de pe aerodromul Saki din Crimeea, Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Flotei Mării Negre, Igor Osipov, a declarat Anton Gherașcenko, consilier al ministrului de Interne al Ucrainei.
Rusia a adus șase nave mari de desant din Flota de Nord și din Marea Baltică care se adaugă Flotei din Marea Neagră, scrie agenția TASS, citând „structuri de putere” din Crimeea.
Tensiunile cresc în Marea Neagră între Rusia și NATO după ce o navă de patrulare rusească e executat foc de avertisment înspre distrugătorul britanic HMS Defender, anunță RIA Novosti.
Pe 15 august, românii aflați pe litoral au admirat navele Forțelor Navale ancorate în larg pentru a sărbători Ziua Marinei. Puțini și-au dat seama cât de vechi și demodate sunt navele românești. Armamentul de la bordul majorității navelor marinei militare este de origine sovietică. O excepție notabilă fac fregatele achiziționate din Marea Britanie în 2002.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an