Flota NATO la Marea Neagră nu e o „prostie“

Celebra provocare a lui Henry Kissinger - „dacă vreau să sun Europa, pe cine sun?“ - își poate găsi un echivalent la Ma­rea Neagră. Dacă, de exemplu, co­man­dantul forțelor NATO din Europa vrea să afle care este situația stra­tegică în regiunea Mării Ne­gre, nu are pe cine „să su­ne“. Nu există nicio struc­tură NATO care să strângă date despre escaladarea mi­litară rusă în Marea Neagră, să evalueze riscurile și să propună măsuri de con­tra­carare proporționate în do­cumente coerente care să ex­prime un punct de vedere unitar al ță­ri­lor riverane. Tot ce se face în acest sens se face la Bruxelles sau la cartierul general de la Mons, dar nu aici, unde contează cel mai mult. Nu există nici structură regio­nală, nici un responsabil militar regional, nici coordonare. Nu există nici măcar un birou cu un telefon.

Din această perspectivă, ideea unei flote NATO la Marea Neagră, lansată de ceva vre­me de la București, nu era deloc rea, cu atât mai puțin „o prostie“, cum a de­clarat președintele Iohannis. Important es­te ce anume se înțelege prin „flotă NATO“. În mod normal, ca să avem o flo­tă NATO, ar trebui ca România, Turcia și Bulgaria să își pună toate navele la un loc, acestea să fie staționate într-un singur port, cu toate facilitățile și dotările auxi­lia­re militare și logistice, cu un cartier gene­ral unic și comandament unic, care să ai­bă autoritate deplină în privința desfă­șu­rării navelor de luptă în diverse zone ale Mării Negre. O flotă propriu-zisă ar fi cea mai bună și mai serioasă măsură de des­cu­rajare față de flota Mării Negre de la Se­vas­topol, aflată în continuă expansiune, dar o flotă propriu-zisă este imposibil de rea­li­zat. Pe de o parte, niciuna dintre cele trei țări nu ar fi dispusă să își pună navele sub comandă străină, iar, pe de alta, niciuna nu are banii și nici disponibilitatea să chel­tuiască sume enorme pentru a pune ba­zele unei flote comune. De aceea, nimeni nu vorbește în mod oficial de o „flotă“ și, ce-i drept, niciun document oficial nu conține cuvântul „flotă“ ca atare. Termenul folosit este cel de „cadru naval con­solidat la Marea Neagră“, care presupune „creșterea interoperabilității“ și da, un număr mai mare de exer­ciții comune. Cum de o bază militară comună nici nu poate fi vorba, cel mai bun lucru la care pu­tem spera este un centru regional care să coordoneze exercițiile navale și să crească interoperabilitatea atât între statele ri­ve­rane, cât și între acestea și navele trimise în zonă pe bază rotațională de către aliați. Cam acesta este tot conceptul de „flotă NATO“ propus de România: un centru de coordonare și măsuri de interoperabilitate. Dacă din aceste măsuri va ieși vreodată și un comandament comun, ar fi o evoluție binevenită, dar în acest moment nu vorbim decât de primii pași.

Ei bine, unul dintre parteneri, Bulgaria, a arătat prin vocea prim-ministrului Boiko Borisov că nu este interesată să facă nici mă­car acești prim pași în privința in­te­gră­rii forțelor navale ale țărilor NATO rive­ra­ne la Marea Neagră. Borisov este un tip ru­dimentar, primitiv și destul de impulsiv, dar nu este atât de rudimentar și impulsiv încât să nu știe ce face și mai ales să facă asemenea anunțuri într-un moment în ca­re președintele român se afla în vizită în Bulgaria. Dacă oficialii și liderii politici nu o spun direct, noi nu avem nicio problemă să o spunem. Borisov nu ar fi făcut această mutare cu reverberații până la Bruxelles, dacă nu ar fi fost presat de ruși. Și aici tre­buie ridicată într-adevăr problema com­pe­tenței ministerelor de Externe și Apărării și a serviciilor secrete în pregătirea vizitei lui Iohannis la Sofia. Dacă au avut indicii că există cea mai mică șansă ca preșe­din­tele să fie pus într-o situație vulnerabilă, atunci vizita trebuia anulată. Bulgaria este o țară ținută captivă de o clasă politică pro­fund coruptă, aflată sub o influență grea din partea serviciilor secrete și ma­fiilor ruse, care în Bulgaria se numesc „in­vestitori ruși“. Imaginați-vă cum ar arăta o Românie fără DNA și cu o prezență ru­seas­că masivă și veți avea un tablou exact al guvernării din Bulgaria. Ceea înseamnă că, din principiu, nu se poate avea încre­de­re în guvernul de la Sofia, mai ales în privința unor chestiuni atât de sensibile cum este securitatea la Marea Neagră. După cum s-au desfășurat lucrurile, sce­na­riul cel mai plauzibil este că Iohannis a fost atras la Sofia cu garanții și promisiuni pentru a i se da o lovitură publică prin re­fuzul inițiativei românești de cooperare mi­litară. A fost o capcană politică de ma­nual scris la Moscova care dovedește că mi­za României pe buna-credință a veci­ni­lor de la sud a fost prost plasată.

În urma eșecului de la Sofia, ne aflăm în situația în care cel mai important obiectiv românesc la Summit-ul de la Varșovia es­te aruncat în aer de cooperarea ruso-bul­ga­ră. Știm deja că desfășurarea unei bri­găzi NATO pe teritoriul României nu se va realiza pentru că aliații abia au fost de acord să desfășoare cele patru batalioane din țările baltice și Polonia. România a pus la dispoziție facilitățile, pentru o bri­ga­dă multinațională, dar în prezent sol­dații nu există. Centrul de coordonare re­gio­nală este și el în dificultate, pentru că nu poți să coordonezi forțele terestre și aeriene și pe cele navale nu, iar inițiativa la Marea Neagră, fie că o numim „flotă“, fie „cadru naval consolidat“ este în acest moment în aer. Dintre obiectivele evocate de oficialii români pentru Summit-ul NATO de la Varșovia, suntem pe cale să nu atingem niciunul, ceea ce ar reprezenta o catastrofă, fie și dacă judecăm la stan­dar­de­le românești de incompetență.