De același autor
Valul de declarații contradictorii, ba chiar șocante, făcute de oficialii bulgari pe tema cooperării militare în Marea Neagră a celor trei state riverane membre ale Alianței Nord-Atlantice a revelat o ruptură profundă între viziunea politică a României și viziunea politică a Bulgariei asupra Europei de Sud-Est și regiunii Mării Negre în contextul amenințării create de agresiunea Rusiei în Ucraina. Deși suprinzătoare prin însuși tempoul și lipsa de eleganță a declarațiilor făcute de înalții oficiali ai statului aliat de la sud de Dunăre (ministrul bulgar al apărării calificând inițiativei României de a crea un grup naval NATO în Marea Neagră drept un „război de propagandă cu elemente de tactică și de război hibrid”!?), desolidarizarea Bulgariei în raport cu preocupările de securitate ale României nu are la bază doar rațiuni circumstanțiale, ci este alimentată de o relație istorică, deopotrivă politică și culturală, distinctă a acestui stat est-european cu Rusia și, prin urmare, ea ar fi trebuit anticipată și luată în considerare de oficialii români.
În acțiunile politice și propagandistice pe care Rusia putinistă le desfășoară pentru a diviza și anihila opoziția țărilor Uniunii Europene și a Statelor Unite față de politica sa agresivă din regiunea Marii Negre și chiar de mai de mai departe, Bulgaria a devenit în momentul de față calul troian al Kremlinului în sud-estul Europei. O mitologie națională axată pe sprijinul „fratelui slav mai mare” în crearea statului național bugar, cât și relația privilegiată pe care Bulgaria aliată de la bun început cu Germania nazistă a întreținut-o cu Rusia stalinistă în cel de-Al Doilea Război Mondial (la sfârșitul căruia a fost chiar singurul aliat german ce și-a menținut granițele extinse în timpul conflictului, întâmplător pe seama României), predispun statul vecin din sud - în ciuda statutului actual de membru UE și NATO - la o puternică influență rusească, care este de altfel facilitată și de relațiile economice și turistice mai strânse comparativ cu alte state est-europene pe care Sofia le întreține cu Moscova.
Încurcătura în care s-a regăsit președintele Iohannis, curând după conferința de presă cu președintele bulgar Rosen Plevneliev, când atât acesta din urmă, cât și premierul bulgar Boiko Borisov și-au retras sprijinul pentru inițiativa românească de a crea un grup naval NATO în Marea Neagră, calificând-o inacceptabilă, și încercările sale de a „drege busuiocul” diplomatic, afirmând că nu era vorba de crearea efectivă a unei flote NATO la Marea Neagră, ci doar de exerciții comune între marinele militare ale României, Bulgariei și Turciei, nu poate ascunde faptul că aveam de-a face cu un eșec, cel puțin de etapă, al politicii externe românești.
În contextul geopolitic încordat și tulbure din prezent și din viitorul previzibil, oficialii români au obligația de a analiza în detaliu acest eșec diplomatic deosebit de important și chiar răsunător prin virtualele sale consecințe și de a gândi, în cooperare cu alți aliați europeni și nord-americani, o serie de contramăsuri compensatorii în materie de securitate. Mai mult, pe termen mediu și lung, Guvernul României trebuie să conceapă o strategie multistratificată (politică, economică și culturală), care să dezvolte relațiile de solidaritate, de viziune și acțiune comună dintre Bulgaria și România (dar și dintre România și Serbia!), pentru a prevenit astfel influența nefastă și neavenită, deopotrivă formală și informală, pe care o poate exercita Rusia în regiune.
