Dosarul FLOTA a fost CLASAT. DNA: Faptele NU EXISTA

T.d. | 22.01.2015

SHARE 4

Pe aceeași temă

Procurorii anticoruptie au clasat dosarul “Flota”, in care fostul presedinte Traian Basescu era acuzat de abuz in serviciu, fals intelectual si delapidare. Potrivit unui raspuns al DNA, decizia a fost luata “intrucat faptele nu exista”, transmite Mediafax.

Astfel, infracţiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Basescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) - acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.

"Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA", arată DNA.

 

In noiembrie 2014, procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, declara, ca o posibila redeschidere a dosarului "Flota" "va fi avuta in vedere", precizand ca vor fi numeroase persoane care vor face "fel si fel de solicitari". Seful Ministerului Public adauga ca aceste analize vor fi facute in baza probelor si pe baza dispozitiilor Codului de procedura penala.

Dosarul "Flota" a avut ca obiect stabilirea modului in care flota romaneasca a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infractiuni savarsite de cei care ar fi initiat si derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanta cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, in perioada aprilie 1991 - august 2000.

Traian Basescu a fost implicat in dosar ca ministru al Transporturilor. O expertiza publicata in timpul primului mandat de presedinte al lui Basescu a aratat ca nu s-a inregistrat niciun prejudiciu pentru partea romana, fapt folosit de seful statului in declaratii publice pentru a-i sanctiona pe cei care l-au invinovatit, de-a lungul timpului, de vanzarea Flotei.

Presedintele Traian Basescu spunea, in iunie 2012, ca, din cate stie, nu are niciun dosar penal, dosarele "Casa din Mihaileanu" si "Flota" fiind inchise, el apreciind ca atacurile pe aceasta tema reprezinta minciuni ale "puscariabililor", potrivit Hotnews.
 

68 de dosare penale in zece ani

Un numar de 68 de dosare penale l-au vizat pe fostul presedinte Traian Basescu, transmitea cu o zi in urma Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), sapte dintre acestea fiind in curs de solutionare.

"La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 - aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală", arată PICCJ in 21 ianuarie 2015.

Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

"Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află în curs de soluţionare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală", se arata in raspunsul PICCJ.

În prezent, în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se mai află un singur dosar penal.

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 - 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Basescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.

"Un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar în care  procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală", mai arata sursa citata.

În alte două dosare penale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea.

Comentarii 4

Gladiatorul - 01-23-2015

@ ion ion: Domnule, pardon, tovarase, amestecati cuvintele ( Creator, secaturi, CANALII, lepre) si le rostogoliti cu o nonsalanta evidenta ce pare sincera. Dar nu e. Sa fim bine intelesi, chiar nu sesizati cum canaliile de care vorbiti sunt raspandite prin toate partidele si partiduletele si fug acum ca necuratul de tamaie. N-or sa scape. Cat despre cifra asta fatidica 7,4 pe care va bagat-o tov. Ghise impreuna cu tov. Voiculescu si cu alti tovarasi, eu zic s-o uitati odata. Si uitati sa-i mai faceti "dusmani" din afara pe cine nu trebuie caci va autodemascati. N-or fi ei yankeii prieteni, dar sa-i faci dusmani comiti o impietate. Nu v-au ajuns, tovarase, 45 de ani de comunism atroce adus de "prietenii" dumneavoastra de la rasarit?

Răspunde

ion ion - 01-22-2015

IMI ESTE RUSINE CA SUNT ROMAN. Percep natia din care fac parte ca un rebut al Creatorului. Sentimentul de ura fata de intamplarea ca m-am nascut roman imi da tarcoale. Dar, sigur, ii urasc pe semenii mei care se comporta ca salbaticiunile in jungla. Rup canibalic din fiinta nationala halci insangerate, ca sa isi umple matzele nesatule. Politicieni, magistrati, procurori etc. Toti, cum bine ii caracteriza Octavian Goga, niste secaturi, care au ajuns, in secolul XXI, veritabile CANALII. Am mai avut asemenea sentimente cand alaturi de 7,4 milioane de romani am votat pentru suspendarea din functie a lui Bsescu si m-am trezit ca leprele astea, de mana cu dusmanii din afara, umilindu-ne cumplit, au facut ceva pe votul nostru.

Răspunde

Io din popor - 01-22-2015

dar ce noi am avut flota? erau niste vapoare de hartie, se jucau copiii pe Dambovita cu ele si s-au topit! cum sa fie vinovat domnul Basescu de asa ceva? domnul Basescu a fost moralitatea intruchipata, a iesit saracit din functia de ministru, din aia de primar, ca sa nu mai spun din aia de presedinte! si-a sacrificat bunastarea lui si a familiei sale pentru tara si poporul ei!

Răspunde

revista22fil - 01-22-2015

In 2012, Grebla a adunat, cu dintii ei (lui) de otel, pe un petic de hartie, cateva motive, clocite de Felix, pentru suspendatrea presedintelui Basescu. Ce coincidenta!! : azi a fost inchis dosarul 'Flota' - un dosar 'distrugator' pentru Basescu (cum contau vechii si actualii USListi) si, tot azi,Grebla a intrat in morisca DNA. Bietii politicieni! I-au ajuns, din urma, pacatele. Se prabuseste castelul lor, de care erau siguri ca va dura o vesnicie. A inceput sa ia apa corabia. Sobolanii fug care incotro, asa cum le prezicea Victor Viorel inainte de alegeri : 'daca nu castigam' o s-o apuce fiecare incotro va vedea cu ochii!'. Probabil ca politicienii isi vor reveni din soc, isi vor adapta, la noua situatie, tratatele de hotie din averea statului, se vor reorganiza, astfel incat sa asigure copilasilor lor cozonacul si viata de huzur cu care i-au obisnuit Au o rezerva imensa de cadre 'de nadejde', e plina tara de corupti cu expertiza. Tara are inca un drum lung de parcurs, ca sa scape de coruptie. Si stim ca : 'boala lunga, moarte sigura'.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22