Ucraina, un alt fel de război

Statul care duce un război hibrid se folosește de grupări paramilitare, de luptători individuali, populație locală din statul împotriva căruia duce războiul, însă neagă categoric că ar avea o înțelegere cu aceste organizații sau că le-ar coordona.

Duminică, o demonstrație a prorușilor în Piața Lenin, din centrul Donețkului, s-a în­cheiat cu un marș „spontan“ către se­diul radio-televiziunii regionale, de pe stra­da Kuibîșev, care - sub pri­vi­rile neputincioase ale mi­li­țienilor - a fost ocupat de se­paratiști. Steagul așa-zi­sei Republici Donețk a flu­turat pe clădire, iar câțiva ingineri care se aflau prin­tre manifestanți au în­tre­rupt canale ucrainene și au început să transmită Ros­siia 24. Cu 10 zile în urmă, la Kramatorsk, tot în re­gi­u­nea Donbassului, alți manifestanți au in­vadat sediul stației TV și au reluat retrans­miterea canalelor rusești, blocându-le pe cele ucrainene. Anterior, la Slaveansk, s-a întâmplat același lucru.

Preluarea controlului asupra stațiilor lo­cale de televiziune și retransmiterea pos­turilor rusești, presiunea asupra ope­ra­to­rilor de cablu pentru a reintroduce în gri­la de programe canalele rusești a fost gră­bită de perspectiva ca, la 29 aprilie, Tri­bunalul administrativ de la Kiev să re­con­firme decizia de oprire a retransmiterii ce­lor patru canale rusești, acuzate că încalcă legislația ucraineană (Rossiia 24, Pervîi kanal, RTR Planeta și NTV Mir).

La Lugansk situația rămâne tensionată, ac­tiviștii proruși baricadați în sediul Ser­vi­ciului Ucrainean de Securitate (SBU), pe care l-au ocupat la 6 aprilie, au dat un nou ultimatum Kievului, până la 29 apri­lie, ora 14.00. Deși nu e foarte clar ce re­vendică, se poate presupune că cererile din ultimatum se referă la amnistierea par­ticipanților la mișcarea separatistă, la re­cunoașterea limbii ruse ca limbă de stat și organizarea unui referendum pentru au­to­determinare. Se conturează o lună mai ex­trem de agitată, cu alegeri prezidențiale și referendumuri pentru autodeterminare în regiunile de sud-est ale Ucrainei.

Prima pagină a presei in­ter­na­țio­nale a ținut-o și peste week-end Slaveansk. La intrarea în oraș, au fost arestați vineri, 25 aprilie, observatorii militari OSCE. Gru­pul este format din opt persoane, patru ger­mani (dintre care unul este traducător oficial) și câte unul din Danemarca, Po­lo­nia, Cehia și Suedia. În ciuda imunității di­plomatice, ei au fost arestați și acuzați de spi­onaj în favoarea NATO. „Primarul po­porului“ din Slaveansk, Veaceslav Po­no­ma­riov, a propus un „schimb de prizonieri“, observatorii militari OSCE pentru se­pa­ra­tiști arestați de autoritățile ucrainene. Mai multe ministere de Externe au protestat, iar duminică, OSCE a purtat negocieri pen­tru eliberarea observatorilor. Fără niciun re­zultat. Sau, în fine, cu un rezultat mi­nor, ofițerul suedez, bolnav de diabet, a fost eliberat „din motive medicale“, după cum a confirmat pentru BBC purtătorul de cuvânt al „primarului poporului“. Du­mi­nică, liderul separatiștilor locali, Po­no­mariov, a organizat o conferință de presă, la care a apărut alături de „trofeele“ sale, în bună stare. De altfel, colonelul german Axel Schneider a declarat pentru presă că Ponomariov îi consideră pe observatorii mi­litari „oaspeții“ săi, că nu au fost bătuți și că sunt hrăniți corespunzător. Ob­ser­v­a­torii OSCE se află de peste o lună în Ucraina, unde au fost invitați de guvernul de la Kiev pentru a monitoriza mișcările de trupe din regiune.

Cu totul alta a fost soarta celor trei ofițeri SBU luați prizonieri de către activiștii proruși. Sâmbătă seara, 26 aprilie, trei ofițeri de se­cu­ritate s-au dus să-l aresteze la Gorlovka pe un cetățean rus, suspectat că l-a ucis pe deputatul regional Vla­dimir Rîbak. Ofițerii au fost arestați de persoane înar­mate. În fotografiile fă­cute publice, se văd trei băr­bați dezbrăcați de pan­taloni, legați la ochi, cu sem­ne de violență pe corp, bătuți, plini de sânge. Și ei sunt ținuți ostatici tot la Slaveansk.

De ce a fost ales tocmai Slaveansk drept cen­tru al conflictului ruso-ucrainean? Slaveansk este un oraș mediu, din estul Ucrainei, situat în nordul regiunii Donețk cu doar 120.000 de locuitori. Un astfel de oraș poate fi ținut sub control de o mică grupă de diversiune, 500-700 de luptători antrenați, sprijiniți și de elemente cri­mi­nale locale. Spre deosebire de alte orașe din regiune, 75% din populația orașului o formează etnicii ucraineni, care vorbesc ucraineană. O intervenție în forță a Kie­vu­lui va provoca victime umane. Imaginea care se va desprinde: ucrainenii se omoară între ei. Simbolistica denumirii orașului Slaveansk ar putea fi un alt argument, fra­ții slavi, ucrainenii, trebuie apărați de bru­talitatea Kievului de către Rusia, pro­tec­toarea slavilor.

În Ucraina, președintele Putin poartă, cu succes deocamdată, ceea ce specialiștii nu­mesc război hibrid (hybrid warfare). Con­ceptul este utilizat mai ales în literatura is­torică, de pildă atunci când se analizează cam­pania din Spania a lui Napoleon. La răz­boiul hibrid participă atât armate re­gu­late, deci elemente specifice unui război clasic, cât și formațiuni militare ne­re­gu­la­te. De altfel, cercetări teoretice realizate la cererea NATO în 2004, la care au par­ticipat mii de experți, au concluzionat că viitoarele războaie vor fi mai cu seamă războaie hibride.

Statul care duce un război hibrid se folo­sește de grupări paramilitare, de luptători individuali, populație locală din statul îm­potriva căruia duce războiul, însă neagă categoric că ar avea o înțelegere cu aceste organizații sau că le-ar coordona. Acești executanți pot desfășura acțiuni pe care un stat nu le-ar putea face, pentru că este obligat să respecte formal convențiile de la Geneva și Haga privind forțele terestre, fo­losirea armamentului, tratamentul ne­com­batanților etc. Practic, toată treaba mur­dară este lăsată în sarcina acestor tru­pe neregulate.

O caracteristică a războiului hibrid este fap­tul împlinit. Așa s-a întâmplat în Cri­meea. Că statele membre UE și SUA nu re­cunosc anexarea peninsulei la Rusia nu în­seamnă că, de facto, acest lucru nu s-a realizat. Practic, Rusia a anexat Crimeea f­ără să tragă un foc de armă.

Războiul hibrid

Ucraina este o țară situată la li­nia de contact între cele două blocuri geopolitice, Rusia și Oc­cidentul, linie care mai trece prin Belarus, Republica Mol­do­va și Georgia. Ucraina este un teren per­fect pentru un război hibrid. La granițele de est și nord-est sunt masate trupe re­gu­late rusești, divizii de tancuri, mașini blin­date, avioane de luptă, peste 50.000 de mi­litari care așteaptă ordinul de a invada Ucraina. Iar pe teritoriul țării vecine ac­ționează militari fără însemne și cu fețele mascate din GRU (serviciul de spionaj al armatei ruse) și FSB (serviciul de se­cu­ri­tate, principalul succesor al KGB), grupări pa­ramilitare alcătuite din localnici, ele­mente ale lumii criminale din zona res­pec­tivă și au susținerea unei părți a populației regiunii. Acestea sunt coordonate de către Rusia, care însă neagă orice legătură cu ele.

La o astfel de presiune este greu de re­ac­ționat. Atunci când o divizie rusească de tancuri trece granița, lucrurile sunt clare, e război clasic. În cazul războiului hibrid nu e deloc așa. Se produce o anexare tă­cută a teritoriului ucrainean, realizată de grupări paramilitare și detașamente de activiști ruși, localnici, cu sprijinul, în coor­donarea și sub conducerea Rusiei, chiar dacă Moscova neagă evidențele și nu-și asumă nimic. De fapt, nimeni nu știe cum să răspundă războiului hibrid. Sanc­țiunile economice sunt, deocamdată, singura armă pe care Occidentul o are la îndemână împotriva Rusiei. Un război clasic cu o putere nucleară nu este o so­luție. Deocamdată, în Ucraina, pe termen scurt, Putin a repurtat câteva succese tac­tice. Pe termen mediu și mai ales lung, atunci când va fi prinsă între două mari blocuri geopolitice, între China, în est, și Occident, SUA și UE, în vest, Rusia va fi strivită. Până relativ recent s-a crezut în capitalele din Vest că o Rusie stabilă, pros­peră economic, cu statut de putere re­gio­nală, va fi aliatul și partenerul natural al Occidentului. Însă Putin avea alte planuri pentru Rusia.

Scenarii

Dar ce planuri are liderul de la Kremlin cu Ucraina? Care-i pla­nul președintelui Pu­tin? Scru­tarea scenariilor după care lu­crează Rusia este o în­tre­prin­dere dificilă, pentru că nu e deloc cert că Putin însuși s-a decis asupra unui plan.

Analiza discursurilor, interviurilor, her­meneutica comunicatelor de presă ale di­verselor instituții moscovite fixează câteva repere. Rusia cere federalizarea Ucrainei, acordarea statutului de limbă de stat pentru limba rusă, amnistierea celor care au participat la tulburările politice și care sunt arestați pentru separatism, re­cu­noaș­terea de către Kiev a anexării Crimeei la Rusia. Acest scenariu permite cons­ti­tuirea unei noi republici, a treia, pe baze fe­de­ra­tive/confederative, cu supraviețuirea Ucrai­nei în actualele granițe, mai puțin Cri­me­ea. Scenariul implică și o nouă pu­te­re la Kiev loială Moscovei, deci men­ți­ne­rea în sfera rusă de influență, aderarea la pro­iec­tul Uniunii Euro-Asiatice, cu pri­ma etapă a lui, Uniunea Vamală Rusia-Be­larus-Ka­zahstan. În funcție de evoluțiile politico-diplomatice din luna mai, acest scenariu poate fi plauzibil. Asta înseamnă și că Ru­sia se limitează la anexarea Cri­meei.

Crearea unui coridor terestru către Cri­meea, prin regiunea Donețk, care ar putea fi anexată la Rusia, poate fi al doilea sce­nariu plauzibil. Pe teren, activiștii proruși controlează deja o mare parte a regiunii Donețk, unde urmează să fie organizat un referendum privind autodeterminarea.

Al treilea scenariu poate fi ruperea în do­uă a Ucrainei și anexarea de către Rusia a estului și sudului Ucrainei actuale, sub nu­mele - reamintit recent de președintele Pu­tin - Novorossiia. Atunci, Rusia ar pu­tea anexa și Transnistria (deși miza este menținerea Republicii Moldova în sfera rusă de influență, pentru care separatiștii nistreni au fost instrumentul perfect), ar ajunge la gurile Dunării, România ar avea graniță comună cu Rusia, iar întreaga har­tă politică a litoralului nordic al Mării Negre s-ar putea schimba dramatic.

În cazul scenariilor 2 și 3, dacă populația ucrai­neană nu va întâmpina cu pâine și sa­re armata rusă, pentru Moscova va fi cos­tisitor să întrețină trupe de ocupație în Ucraina, indiferent de reacția comunității internaționale. Relatările de pe teren in­di­că faptul că Rusia poate fi sigură doar pe regiunile Donețk și Lugansk, în vreme ce în Harkov și Odessa întâmpină opoziție.

O altă mare necunoscută este dacă Putin se va mulțumi cu Ucraina sau se va decide să treacă mai departe, la Țările Baltice, de exemplu. Într-un scenariu de război hi­brid, Moscova ar putea evita activarea ar­ticolului 5 din Carta NATO. E totuși un sce­nariu prea riscant pentru președintele Putin. Însă, într-un interviu din 2000, când povestea cum a fost recrutat să lu­creze în KGB, Putin a spus că acea comisie care l-a evaluat i-a reproșat că nu conș­tientizează gravitatea pericolelor. //