UE renunță la tradiţionala «fotografie de familie» a liderilor, motivând «modernizarea imaginii»

E.b. | 11.03.2017

Uniunea Europeană a decis să renunțe la tradiționala «fotografie de familie» a liderilor săi la summiturile de la Bruxelles pentru a «moderniza» imaginea instituțiilor europene, transmite AFP

Pe aceeași temă

 
 
 

 

Până la sfârșitul lui 2016, cei 28 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană aveau obiceiul să se lase fotografiați, aliniați pe mai multe rânduri, într-o demonstrație publică de unitate.

 

Însă media au fost informate de Consiliul European, care coordonează summiturile la care se stabilesc prioritățile politice ale UE, că începând cu reuniunea liderilor care s-a desfășurat joi și vineri la Bruxelles, nu va mai avea loc "fotografia de familie".

 

"Parțial, ideea este de a avea o imagine vizuală mai modernă" decât rânduri de personalități, a explicat pentru AFP, preluată de Agerpresun înalt diplomat european sub acoperirea anonimatului.

 

Aceasta răspunde de asemenea dorinței președintelui Consiliului European, Donald Tusk, reales joi, de "a ușura" summiturile interminabile, care se prelungesc deseori în noapte, a mai spus sursa citată.

 

"Aceste fotografii pot să ia cu adevărat mult timp", a explicat sursa, precizând că instituțiile europene încearcă să le ofere fotografilor mai mult timp pentru a-i surprinde pe lideri chiar în sala mare a Consiliului.

 

Diplomatul european citat a dat asigurări că decizia nu are nimic politic, într-un moment în care Uniunea Europeană se pregătește de plecarea unuia dintre cei 28 de membri ai săi, Marea Britanie

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22