Pe aceeași temă
Se pare că asistăm la momentul în care devine evident că „miracolul economic“ chinezesc a fost construit pe nisip...
În doar trei săptămâni, Bursa din Shanghai a pierdut circa 30% din valoare, și asta după ce indicele Shanghai Composite se dublase în cursul ultimului an. Mai mult, la mijlocul săptămânii trecute, peste 500 de companii listate au anunțat suspendarea de la tranzacționare, ridicând numărul total al acestora la circa 1.300 (aproape jumătate din numărul acțiunilor de categoria A din China). Și pentru ca urgia să fie completă, panica piețelor de pe continent a trecut deja granița, determinând o scădere de 4% pe Bursa din Hong Kong, în timp ce companiile chinezești listate în străinătate au înregistrat și ele scăderi importante ale cotațiilor bursiere.
Toate acestea s-au petrecut în ciuda unor măsuri guvernamentale de sprijin și a unor semnale că o serie de investitori sprijiniți de autoritățile chineze cumpără titluri ale „greilor“ bursieri și ale giganților petrolieri, inclusiv PetroChina și Sinopec, pentru a îmbunătăți sentimentul din piață. Lucru întrucâtva realizat la închiderea bursei la sfârșitul săptămânii trecute, când cotațiile au înregistrat o anume redresare.
Și totuși, „alerta“ lansată încă de miercurea trecută de editorialistul britanic Jeremy Warner de la cotidianul The Telegraph rămâne în continuare valabilă: „În timp ce toate privirile occidentalilor sunt concentrate pe Grecia, o criză financiară potențial mult mai mare se dezvoltă în cealaltă parte a lumii, în China“. Cât de legitim, însă, este să vorbim acum despre iminența unei crize financiar-economice de proporții în China, țara „miracolului economic“ al ultimelor decenii?
Să pornim de la fapte, adică de la trendul acut ascendent al evoluției agregatelor monetare din economia chineză a ultimilor 15 ani; astfel, oferta monetară a Chinei a crescut de la mai puțin de 2.000 de miliarde de dolari la începutul acestui secol la aproximativ 11.000 de miliarde în anul 2010 - deci, de aproape şase ori în numai 10 ani (folosesc date statistice din Mihaela Ifrim, Ciclul economic. Dualismul monetaro-real, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza“, 2013).
De fapt, se poate spune că, după 2007, China a intrat într-o cursă a expansiunii monetare cu o viteză ce a depășit-o pe cea a altor economii, expansiunea creditului bancar ce a rezultat de aici fiind fulminantă: bunăoară, în septembrie 2012, valoarea creditului bancar raportată la PIB a ajuns la 171% (!), ceea ce arată un boom al activității de creditare cu mult peste cel din SUA și Anglia de la vremea respectivă...
Am insistat asupra acestor evoluții monetare explozive deoarece consider că aici se află explicația pentru afirmația făcută mai devreme cu privire la iminența unei crize financiar-economice severe în China. Astfel, excesul monetar generat prin expansiunea creditării a însemnat cerere suplimentară de bunuri și servicii, adică creșterea prețurilor. Și, întrucât piața financiară este cea cu cel mai ridicat grad al lichidității, cea mai mare parte a excesului monetar s-a dus în finanțarea tranzacțiilor de la bursă, antrenând o creștere corespunzătoare a prețurilor titlurilor financiare (datele statistice ilustrează fidel, și în cazul Chinei, evoluția consonantă a masei monetare și a indicilor bursieri). Și - lucru crucial pentru înțelegerea lucidă și corectă a consecințelor pernicioase ale politicilor monetare expansioniste - a avut loc astfel ruperea legăturii între valoarea economică a firmelor listate la bursă (exprimabilă în veniturile potențiale din activitățile lor productive) și valoarea financiară / „de tranzacție“ a acestor firme (exprimabilă în prețul de tranzacționare pe bursă a titlurilor lor). Practic, în condițiile în care s-a ajuns ca acțiunile firmelor să fie tranzacționate pentru sume din ce în ce mai mari, valoarea lor „de tranzacție“ a crescut cu mult peste valoarea lor economică, reală. S-a intrat astfel într-un veritabil boom economic, fulminanta capitalizare bursieră părând a da mărturie unei prosperități economice înfloritoare.
Se înțelege însă, sper, că a fost vorba despre o mărturie mincinoasă: această prosperitate a avut fundamente precumpănitor monetare, și într-o măsură neglijabilă reale. Bunăstarea reală este dată de producerea unor cantități mai mari de bunuri și servicii cerute de consumatori, în timp ce bunăstarea „monetară“ oferită de bula speculativă bursieră este efemeră și se volatilizează odată cu oprirea robinetului expansiunii monetare (atunci când apare pericolul letal al scăpării de sub control a inflației).
Fără a oferi resurse reale, creşterea masei monetare în economia chineză nu avea cum să genereze prosperitate. Aceasta deoarece expansiunea creditului „nu poate crește oferta de bunuri reale, doar determină o rearanjare a acesteia. Ea deturnează investițiile de capital de la cursul stabilit de starea de avuție a economiei și de condițiile pieței. [Expansiunea] determină producția să urmeze căi pe care nu le-ar urma în absența creşterii cantității de bunuri materiale. Ca urmare, ascensiunea nu are o bază solidă. Ea nu reprezintă prosperitate reală. Este o prosperitate iluzorie. Ea nu a apărut dintr-o creștere a bogăției economice. Mai degrabă, a apărut deoarece expansiunea creditului a creat iluzia unei astfel de creșteri. Mai devreme sau mai târziu trebuie să devină evident că această situație economică este construită pe nisip“ (Ludwig von Mises).
Se pare că asistăm la momentul în care devine evident că „miracolul economic“ chinezesc a fost construit pe nisip...