Uitați de Grecia; China este problema

Se pare că asistăm la momentul în care devine evident că „miracolul economic“ chinezesc a fost construit pe nisip...

În doar trei săptămâni, Bursa din Shang­hai a pierdut circa 30% din valoare, și asta după ce indicele Shanghai Composite se dublase în cursul ultimului an. Mai mult, la mijlocul săp­tă­mâ­nii trecute, peste 500 de companii listate au anunțat suspendarea de la tran­zac­ționare, ridicând numărul total al acestora la circa 1.300 (aproape jumătate din numărul acțiunilor de categoria A din China). Și pentru ca urgia să fie com­pletă, panica piețelor de pe continent a trecut deja granița, determinând o scădere de 4% pe Bursa din Hong Kong, în timp ce com­pa­niile chinezești listate în străinătate au în­registrat și ele scăderi importante ale co­ta­țiilor bursiere.

Toate acestea s-au petrecut în ciuda unor măsuri guvernamentale de sprijin și a unor semnale că o serie de investitori spri­jiniți de autoritățile chineze cumpără ti­tluri ale „greilor“ bursieri și ale giganților petrolieri, inclusiv PetroChina și Sinopec, pentru a îmbunătăți sentimentul din pia­ță. Lucru întrucâtva realizat la închiderea bur­sei la sfârșitul săptămânii trecute, când cotațiile au înregistrat o anume redresare.

Și totuși, „alerta“ lansată încă de mier­cu­rea trecută de editorialistul britanic Je­re­my Warner de la cotidianul The Telegraph rămâne în continuare valabilă: „În timp ce toate privirile occidentalilor sunt con­centrate pe Grecia, o criză financiară po­tențial mult mai mare se dezvoltă în cea­laltă parte a lumii, în China“. Cât de le­gi­tim, însă, este să vorbim acum despre imi­nența unei crize financiar-economice de pro­porții în China, țara „mi­racolului eco­nomic“ al ultimelor decenii?

Să pornim de la fapte, adi­că de la trendul acut as­cendent al evoluției agre­ga­telor monetare din eco­no­mia chineză a ultimilor 15 ani; astfel, oferta mo­ne­tară a Chinei a crescut de la mai puțin de 2.000 de mi­liarde de dolari la în­ce­putul aces­tui secol la aproximativ 11.000 de miliarde în anul 2010 - deci, de aproa­pe şase ori în numai 10 ani (folosesc date statistice din Mihaela Ifrim, Ciclul eco­no­mic. Dualismul mo­ne­taro-real, Iași, Edi­tu­ra Universității „Al. I. Cuza“, 2013).

De fapt, se poate spune că, după 2007, Chi­na a intrat într-o cursă a expansiunii monetare cu o viteză ce a depășit-o pe cea a altor economii, expansiunea cre­di­tului bancar ce a rezultat de aici fiind ful­mi­nan­tă: bunăoară, în septembrie 2012, valoarea creditului bancar raportată la PIB a ajuns la 171% (!), ceea ce arată un boom al ac­tivității de creditare cu mult peste cel din SUA și Anglia de la vremea respectivă...

Am insistat asupra acestor evoluții mo­ne­ta­re explozive deoarece consider că aici se află explicația pentru afirmația făcută mai devreme cu privire la iminența unei crize financiar-economice severe în China. Ast­fel, excesul monetar generat prin ex­pan­siunea creditării a însemnat cerere su­pli­mentară de bunuri și servicii, adică creș­te­rea prețurilor. Și, întrucât piața financiară este cea cu cel mai ridicat grad al li­chi­dității, cea mai mare parte a excesului mo­netar s-a dus în finanțarea tranzacțiilor de la bursă, antrenând o creștere cores­punzătoare a prețurilor titlurilor finan­ciare (datele statistice ilustrează fidel, și în cazul Chinei, evoluția consonantă a ma­sei monetare și a indicilor bursieri). Și - lucru crucial pentru înțelegerea lucidă și corectă a consecințelor pernicioase ale po­liticilor monetare expansioniste - a avut loc astfel ruperea legăturii între valoarea eco­nomică a firmelor listate la bursă (ex­primabilă în veniturile potențiale din ac­tivitățile lor productive) și valoarea finan­ciară / „de tranzacție“ a acestor firme (ex­primabilă în prețul de tranzacționare pe bursă a titlurilor lor). Practic, în con­di­țiile în care s-a ajuns ca acțiunile firmelor să fie tranzacționate pentru sume din ce în ce mai mari, valoarea lor „de tran­zac­ție“ a crescut cu mult peste valoarea lor eco­nomică, reală. S-a intrat astfel într-un ve­ri­­tabil boom economic, fulminanta ca­pi­ta­lizare bursieră părând a da mărturie unei prosperități economice înfloritoare.

Se înțelege însă, sper, că a fost vorba des­pre o mărturie mincinoasă: această pros­pe­ritate a avut fundamente precumpănitor monetare, și într-o măsură neglijabilă re­ale. Bunăstarea reală este dată de pro­du­ce­rea unor cantități mai mari de bunuri și servicii cerute de consumatori, în timp ce bunăstarea „monetară“ oferită de bula spe­culativă bursieră este efemeră și se vo­la­tilizează odată cu oprirea robinetului ex­pansiunii monetare (atunci când apare pe­ricolul letal al scăpării de sub control a in­flației).

Fără a oferi resurse reale, creşterea masei mo­netare în economia chineză nu avea cum să genereze prosperitate. Aceasta de­oa­rece expansiunea creditului „nu poa­te crește oferta de bunuri reale, doar de­ter­mină o rearanjare a acesteia. Ea de­tur­nează investițiile de capital de la cursul stabilit de starea de avuție a economiei și de condițiile pieței. [Expansiunea] de­ter­mină producția să urmeze căi pe care nu le-ar urma în absența creşterii can­tității de bunuri materiale. Ca urmare, ascensiunea nu are o bază solidă. Ea nu reprezintă prosperitate reală. Este o pros­peritate iluzorie. Ea nu a apărut dintr-o creștere a bogăției economice. Mai de­gra­bă, a apărut deoarece expansiunea cre­di­tului a creat iluzia unei astfel de creșteri. Mai devreme sau mai târziu trebuie să devină evident că această situație eco­no­mică este construită pe nisip“ (Ludwig von Mises).

Se pare că asistăm la momentul în care de­vine evident că „miracolul economic“ chi­nezesc a fost construit pe nisip...