UK - OK!

Traian Ungureanu | 23.09.2014

Pe aceeași temă

O victorie naționalistă în referendumul scoțian ar fi fixat un precedent stimabil și ar fi pus Europa în fața unui dezastru.

Nimic mai apretat decât lașitatea politică în forme recente. Iată-l pe Alex Salmond, lider al mișcării pentru independența Sco­ției, declarându-se copleșit de splendoarea democrației după re­fe­ren­dumul care a blocat se­ce­siunea (55%-45%) și a sal­vat Marea Britanie. Pentru Salmond, apostol al so­cia­lismului și întrupare nor­di­că a neuitatului Hugo Cha­vez, referendumul a dat un exemplu strălucit: sco­țienii au avut o conversație (știut fiind că altfel stau muți) și au votat în masă în­tărind democrația locală. Sub acest cli­șeu se ascunde unul dintre cele mai joase momente ale democrației britanice.

Democrația citată festiv de Salmond pre­su­pune, măcar în fundal, onoarea personală a liderilor. Un șef de guvern învins clar, acasă, într-un referendum organizat și pro­pagat furios de propria administrație ar fi trebuit să ia calea codrului. Adevărat, Alex Salmond a renunțat la funcțiile de con­ducere, dar nu înainte de a se mar­ti­ri­za, lăsând moștenire celor ce vin visul la in­dependența Scoției. E exact punctul pe care, în grabă, prea puțină lume l-a pus sub semnul întrebării: în fond, de unde și până unde independența Scoției?

Scoția și Anglia sunt legate printr-un Act de Uniune ratificat de cele două par­la­mente acum 300 de ani. Evident, scoțienii și englezii au istoriii separate, dar con­ver­gen­te. Din ele s-a născut, după valuri de vio­lență și contagiune culturală, o istorie comună. Proiectul declanșat în 1707 a avut efecte imediate. Splendidul „iluminism sc­o­țian“, dominat de figurile unor David Hu­me, Adam Smith, James Watt, Sir Wal­ter Scott și Thomas Carlyle, e un exemplu rar de ex­plozie culturală subsumată de uniune politică. Regii sco­țieni ai Casei Stu­art au domnit și în Anglia, iar, mai aproape de noi, șapte prim-miniștrii britanici au ve­nit din Scoția (ultimul, Gor­don Brown). Istoria convergenței an­glo-scoțiene nu e o idilă. Răz­boaiele, in­vaziile și per­se­cuțiile religioase reciproce au înecat în sânge etape lungi. Însă cine caută în aces­te orori încrucișate te­meiuri prezente pentru in­dependența Scoției ris­că să rămână acolo sau să se în­toarcă în­soțit de un re­sen­timent artificial.

Susţinători ai independenţei Scoţiei, dezamăgiţi de rezultatul referendumului din 18 septembrie

Nu există argumente istorice vii în cam­pa­nia pro-independență scoțiană și nici nu era de bănuit așa ceva în vremuri care se proclamă post-istorice. În măsura în care ating istoria, temele de campanie vin, as­tăzi, dintr-o consultare rapidă pe Google, un concert rock și câteva pastile colorate. Dar, mai presus decât orice, din vorbe. Aco­lo unde naționalismul a dat marile miș­cări politice ale secolului trecut a apărut o industrie nouă: localismul sau auto­no­mis­mul sau secesionismul sau cum se va mai fi numind arta de a pune comunități sub­naționale la dispoziția unui demagog lo­cal.

Singurul element în dispută al relației an­glo-scoțiene e dezvoltarea. Mereu mai să­racă și mai în urmă, Scoția a fost mai întâi dominată și apoi subvenționată de o An­glie modernă și avansată. Cu o populație care dă 85% din totalul britanic și cu o eco­nomie care depășește de multe ori res­tul combinat, Anglia a devenit puterea di­rectoare a Marii Britanii. În Scoția, asta a însemnat deplasarea politică spre stânga. Ruptura a devenit agresivă în anii de ex­pansiune ideologică și economică engleză din perioada Margaret Thatcher. Stânga sco­țiană a devenit resentimentară. La­bu­riș­tii au devenit un partid în esență sco­țian (adică, la fel ca PSD și UDMR, partide dependente de și interesate să susțină un bazin electoral plasat în afara dezvoltării).

La capătul acestei descrieri sumare, un lu­cru e clar: dorul de independența scoțiană nu e un produs istoric, ci o temă politică. Și nu neapărat o temă politică locală.

Din Scoția până în Italia, Europa e pre­să­rată cu arii seismice animate de mișcări și politicieni care cer autonomia în grade diferite. În toate aceste cazuri, autonomia sau independența sunt noul instrument politic folosit de grupuri în căutare de avan­taje și autoritate politică. Încurajați de doctrina stupidă a multiculturalismului și a identității la purtător, politicieni locali au înțeles că au în mână instrumentul care le poate da puterea. În spatele fie­cărei mișcări autonomiste se află invariabil un grup de politicieni care incendiază de­magogic electoratul și caută puterea cu un cinism incomparabil superior centrului opre­sor pe care îl denunță. Particularismul scoțian, catalan, secuiesc sau flamand nu e decât formula de acces politic a unor demagogi care au învățat să se înfășoare în frustrări locale. Avantajul e legalismul de aparență democratică. Europa de­ma­go­gilor nu poate folosi drept precedent ane­xionismul militar cu care Putin inventează republici autonome. Însă poate construi pe baza logoreelor autonomiste dublate de proceduri democratice. Din acest motiv, o victorie naționalistă în referendumul sco­țian ar fi fixat un precedent stimabil și ar fi pus Europa în fața unui dezastru.

Deocamdată Marea Britanie e teafără, dar criza e declarată. Un edificiu care a func­țio­nat bine 300 de ani e fisurat de am­bițiile clicilor locale care au înțeles că de­clinul marilor valori comune și apariția au­tonomismului le dau o pâine și un elec­to­rat de mâncat. Lecția e valabilă pe tot cu­prinsul Europei. Faza următoare se poate juca la nivel de capitală, oraș, sector și sca­ră de bloc. La ora aceea, Europa va fi de mult o amintire. //

CITIŢI ŞI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22