Un Sudan mai mult

Comunitatea internaţională a primit vestea naşterii noului stat cu un entuziasm nu prea bine ancorat în realităţile geo-politice ale zilei. Emisarii marilor puteri, SUA, UE, UK, dar şi ai ONU şi ai unor ţări mai mici, dar cu influenţă, ca Norvegia şi Olanda, s-au adunat la Juba pentru a marca evenimentul.

Am fost martor la acest eveniment extraordinar din viaţa triburilor din Sudanul de Sud, reunite acum într-o singură naţiune. Este pentru prima oară în istoria lor când au propria lor ţară, după mai bine de cinci decenii de discriminare şi război civil şi multe secole de asuprire. Soarta acestei ţări este încă nesigură, teritoriul ei fiind de aproape opt ori mai mare decât al României, fără niciun fel de infrastructură, în plus, e confruntată cu conflicte tribale greu de soluţionat şi are o populaţie estimată la circa şapte milioane de locuitori.

Libertate şi demnitate - un ţel atins

Ceremonia declarării independenţei a fost emoţionantă, nu doar pentru cei peste o sută de mii de oameni, însă şi pentru toţi străinii care au fost invitaţi. Organizarea unui eveniment de asemenea amploare a fost un exerciţiu extrem de dificil pentru guvernul sudanez, care încă nu poate oferi nici cele mai elementare servicii publice.

Totuşi, cu ajutorul mai mult sau mai puţin discret al comunităţii internaţionale, a reuşit să ducă la bun sfârşit un eveniment memorabil.

Măsurile de securitate au fost desigur restrictive, mai ales că au fost prezenţi câţiva preşedinţi (Kenia, Uganda, Etiopia), secretarul general ONU, Ban Ki-Moon, ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice, reprezentatntul Uniunii Europene pentru politică externă, Katherine Ashton, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane, prinţul moştenitor al Norvegiei şi chiar ultimul pe lista celor care au luat cuvântul, preşedintele Sudanului, Omar Bashir.

Autorităţile au emis prea multe invitaţii şi astfel delegaţii întregi nu şi-au mai găsit locurile în tribuna oficială. Organizatorii au făcut un apel către toţi localnicii care ocupau locuri alocate iniţial pentru ei la tribuna oficială să le cedeze oaspeţilor străini. Miniştri, generali şi aleşi din parlament au oferit o lecţie de modestie tuturor celor prezenţi. S-au ridicat şi au urmărit festivităţile în picioare, pentru mai bine de patru ore. Mă întreb dacă aleşii şi potentaţii noştri ar fi făcut gestul acesta în România...

Mărinimia de care au dat dovadă sud-sudanezii când preşedintele sudanez, Omar Bashir, a luat cuvântul a fost de o nobleţe rară. La sfârşitul cuvântării, oamenii l-au aplaudat. Preşedintele Sudanului de Sud, Salva Kiir, a punctat însă relaţiile istorice cu nordul: „Am fost maltrataţi, torturaţi, asupriţi, bombardaţi şi ucişi. Vom ierta, dar nu vom uita niciodată“. Peste două milioane de oameni au pierit ca urmare a conflictului cu nordul, generaţii întregi din Sudanul de Sud au fost marcate de foamete şi violenţă. Totuşi, cu o extraordinară putere de caracter, aceşti oameni au spus într-o suflare că vor să-şi ierte inamicii. Iar noi, comunitatea internaţională, venim aici să implementăm programe de reconciliere bazate pe concepte ştiinţifice şi statistici. Şi mulţi, mulţi bani.

De la vorbe, la fapte

Succesul referendumului de secesiune a fost de necontestat, chiar şi de către cei mai sceptici dintre sudanezi. Procesul politic prin care Sudanul a reuşit să ducă la bun sfârşit principalul obiectiv al Tratatului Cuprinzător de Pace din 2005 (Comprehensive Peace Agreement) a creat o euforie generală, care s-a desumflat la fel de repede în ultimele săptămâni. Comunitatea internaţională a fost surprinsă rujându-se în oglindă, în timp ce tancurile şi avioanele de luptă vânau rebeli amestecaţi printre civili prin oraşele Kordofanului de Sud.

Iată însă că pacea în Sudan rămâne un deziderat, în ciuda declaraţiilor sforăitoare ale politicienilor. Actuala criză care a declanşat un conflict militar ce a dus la moartea a sute sau poate mii de oameni – numărul exact nu poate fi încă confirmat din surse independente, pentru că armata sudaneză nu a permis accesul organizaţiilor umanitare internaţionale în Kordofanul de Sud – nu este deloc întâmplătoare. Ambele părţi îşi au partea lor de vină, însă, desigur, armata sudaneză, cu o tehnologie militară superioară şi un istoric bine documentat al intervenţiilor împotriva facţiunilor etnice, a jucat un rol central.

Istoria recentă a statului sudanez şi structura tribală a societăţii sudaneze au fost marcate intermitent de lupte interetnice şi numeroase diviziuni bazate pe criterii etnice sau religioase. De această dată însă, miza este mult mai mare. Este vorba de delinierea strategică a influenţei islamice în zonă şi trasarea unor graniţe care să asigure viabilitatea noului stat sudanez din nord. În acelaşi timp, este vorba despre accesul la resursele minerale şi menţinerea Sudanului ca pod strategic între petrolul din Sudanul de Sud şi pieţele regionale şi internaţionale.

Cele două ţări, în ciuda diferenţelor de religie (Nordul este islamic, Sudul este în mare parte creştin şi animist) şi a istoriei încărcate de conflicte violente, sunt însă legate de un destin comun, cel puţin pentru viitorul apropiat. Transportul petrolului din Sud, care deţine aproape 85% din rezervele fostei ţări unite, se face printr-o conductă ce traversează Sudanul de Nord. Deocamdată, nu există alternativă la această rută. Cele mai multe mărfuri vin din Nord. Transhumanţa din regiunea Abyei, contestată de ambele părţi, este principala sursă de subzistenţă pentru triburile nomadice myseria din Kordofan. Noua graniţă, dintre cele două ţări, de peste 2.800 de km, va fi greu de controlat.

Economia între vis şi realitate

Resursele energetice şi minerale se află în cea mai mare parte în Sudanul de Sud. După separare, Sudanul se estimează că va pierde aproape două treimi din veniturile bugetare. Lipsa acestor venituri va amplifica impactul asupra economiei, care deja se află într-o stare de şoc. Inflaţia este ţinută cu greu în frâu şi este de aşteptat ca rezervele valutare să se deprecieze dramatic. Misiunea ONU de menţinere a păcii se va închide, sute de experţi internaţionali şi poate mii de angajaţi locali sunt acum concediaţi sau transferaţi în Sudanul de Sud. Khartoumul va resimiţi din plin plecarea experţilor internaţionali, mai ales în industria serviciilor – restaurante, hoteluri, tranzacţii imobiliare.

O campanie de purificare a structurilor guvernamentale şi a sectorului privat este în plină desfăşurare. Sute de mii de sud-sudanezi au fost concediaţi şi avertizaţi să obţină un permis de şedere sau să se „întoarcă“ în Sudanul de Sud. Asta inclusiv pentru cei care s-au născut în Nord şi poate că nu au fost niciodată în Sud. Economia va suferi şi din cauza lipsei de forţă de muncă ieftină din Sud, mai ales în sectorul agricol. Preţul alimentelor de bază se aşteaptă să crească rapid, punând şi mai multă presiune asupra populaţiei deja împovărate.

Lucrurile nu stau bine deloc nici în Sud. Practic, nu există agricultură organizată, deşi terenuri fertile propice pentru cultivare tot timpul anului sunt din abundenţă. Mai toate produsele sunt aduse din ţările învecinate. Nu există încă transparenţă în alocarea fondurilor obţinute din extracţia petrolului. Economia este rudimentară, fără nicio industrie semnificativă în afara sectorului de extracţie a petrolului. Ţara se confruntă cu o criză energetică continuă, din cauza absenţei rafinăriilor. Chiar în ziua declarării independenţei, capitala Juba a rămas fără carburanţi.

Viitorul poate părea sumbru, însă dacă liderii politici profită de acest val de entuziasm şi încredere din partea populaţiei, Sudanul de Sud are şanse să clădească o societate prosperă. Motto-ul ales pentru noua Constituţie interimară a ţării este evocativ. Deocamdată însă, inegalitatea se poate întâlni la tot pasul – maşini de lux se strecoară printre oamenii săraci, pe străzile desfundate ale Jubei.

Privind spre viitor – „justiţie, egalitate şi prosperitate“

Corupţia este un cancer pe care noul preşedinte al Sudanului de Sud a promis să îl stârpească. Patriotismul şi conştientizarea sumbră a realităţii au fost temele centrale ale cuvântării ţinute de Salva Kiir, după învestirea ca nou preşedinte al Sudanului de Sud. Frustrările populaţiei însă pot deveni un factor destabilizator în Sudanul de Sud, în viitorul apropiat.

Parada care a urmat declaraţiei de independenţă, citită de liderul parlamentului, a impresionat audienţa prin sinceritatea entuziasmului oamenilor. Libertatea şi demnitatea umană transcend graniţele, etniile şi statutul social. Copii, invalizi de război, călugăriţe şi militari au înfruntat soarele torid al Sudanului de Sud şi au arătat lumii întregi cât de mândri sunt că au dobândit ce şi-au dorit atâtea generaţii şi poate chiar şi mai mult: o naţiune, o ţară, o identitate. Comunitatea internaţională şi-a declarat sprijinul pentru tânăra naţiune africană. Deşi norii negri ai unui potenţial conflict cu Nordul sau ai războiului civil sunt încă la orizont, nimic nu ar trebui să umbrească, pentru moment, semnificaţia acestui eveniment în viaţa Sudanului de Sud. Îmi alătur glasul de cel al sud-sudanezilor şi le adresez tradiţionalul salut: Sudanul de Sud, OYE!

Ştefan Coman este expert pe probleme de democratizare şi alegeri, cu experienţă în Irak, Afganistan, Pakistan, Bosnia, Kosovo şi Sudan.