Ungaria și Polonia, aliate în conflictul cu Bruxelles-ul privitor la cotele de migranți

Dora Vulcan | 03.01.2018

Ungaria şi Polonia doresc să aibă un cuvânt greu de spus cu privire la viitorul Europei şi resping ferm sistemul redistribuirii migranţilor în statele UE pe baza cotelor obligatorii, a spus premierul ungar Viktor Orban, după întâlnirea cu omologul polonez Mateusz Morawiecki, transmit Reuters şi AFP.

Pe aceeași temă

 

 

 

''Dorim să avem un greu cuvânt de spus, întrucât aceste ţări (din Europa Centrală) au o viziune despre viitorul Europei'', a adăugat şeful executivului ungar, transmite Agerpres.

 

Viktor Orban, un aliat de mult timp al Varşoviei în interiorul UE, a declarat în decembrie că Ungaria va bloca orice acţiune privind eventuala retragere a dreptului de vot al Poloniei în cadrul Consiliului UE şi al Consiliului European.

 

''Grupul de la Vişegrad este o parte esenţială a Europei Centrale şi a Uniunii Europene. El conferă Uniunii o creştere economică solidă, securitate, stabilitate politică şi o atitudine proeuropeană'', a declarat, la rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki.

 

El a subliniat că ţările din V4 - Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia - împărtăşesc aceeaşi poziţie cu privire la Brexit şi la politica UE în domeniul apărării.

 

Cei doi şefi de guvern au estimat că poziţia lor comună împotriva imigraţiei şi redistribuirii migranţilor în statele Uniunii Europene pe baza unor cote obligatorii câştigă tot mai mult teren în Europa, în pofida presiunilor exercitate asupra celor două ţări de către Bruxelles.

 

''Politica europeană privind migraţia nu funcţionează, este un eşec spectaculos. Este clar că popoarele europene nu doresc imigraţie, chiar dacă mai mulţi lideri continuă să promoveze această politică ce a eşuat'', a subliniat Viktor Orban. El a adăugat că va continua să 'respingă cotele de migranţi şi în 2018', an care în opinia sa va fi al unor 'mari confruntări' şi al 'ultimei şanse' în acest dosar în sânul Uniunii Europene.

 

''Austria este un exemplu de democraţie în Europa. Un popor care nu vrea imigraţie a ales un cancelar care nu vrea imigraţie. Puteţi numi asta populism, dacă doriţi, dar ceea ce doreşte poporul prevalează'', a estimat premierul ungar.

 

''Noi nu ne vom schimba politica în materie de migraţie'', a dat asigurări şi Mateusz Morawiecki.

 

La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a decis trimiterea în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a trei ţări - Ungaria, Polonia şi Republica Cehă - pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în ce priveşte primirea de refugiaţi.

 

În momentele cele mai grave ale crizei migranţilor, UE a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia, cu cote de primire pentru fiecare stat membru. Comisia Europeană le reproşează celor trei state că nu şi-au îndeplinit angajamentele. Executivul european, garant al tratatelor UE, lansase deja două avertismente în această procedură de infringement împotriva celor trei ţări.

 

Deplasarea lui Mateusz Morawiecki în Ungaria reprezintă prima sa vizită bilaterală în calitate de prim-ministru al Poloniei după preluarea mandatului, la 11 decembrie anul trecut.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22