Uniunea Europeană i-a dat undă verde lui Barnier să înceapă negocierile pentru Brexit

Dora Vulcan | 22.05.2017

Cele 27 de state ale UE au adoptat luni mandatul de negociere pe care-l încredințează negociatorului-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier (foto), în vederea desfășurării tratativelor cu Marea Britanie pentru convenirea condițiilor retragerii acesteia din blocul comunitar.

Pe aceeași temă

 

 

 

  'Uniunea Europeană cu 27 de state adoptă oficial liniile directoare ale negocierilor pentru Brexit, desemnează Comisia ca negociator și autorizează deschiderea negocierilor', a anunțat pe Twitter președinția malteză a Consiliului UE, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

Mandatul acordat de către statele membre este 'ferm și clar', a scris tot pe Twitter negociatorul-șef adjunct, Sabine Weyand.

 

Numit negociator-șef pentru Brexit la o lună după referendumul prin care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, Michel Barnier și-a format deja echipa și efectuează numeroase vizite în cele 27 de state pentru a se întâlni cu liderii statelor membre.

 

Liniile directoare ale acestor tratative, care schițează poziția ce va fi susținută la discuțiile cu guvernul britanic, precum și obiectivele care vor fi urmărite de blocul comunitar în cadrul acestor negocieri, au fost aprobate de liderii europeni la summitul extraordinar desfășurat pe 29 aprilie la Bruxelles.

 

Atunci au fost stabilite trei dosare pe care blocul comunitar le dorește soluționate pentru o retragere 'ordonată' a Marii Britanii din UE, respectiv drepturile cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie, precum și ale britanicilor din statele UE, soluționarea chestiunilor financiare și clarificarea situației noilor frontiere externe, mai ales a celei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

 

Europenii doresc o negociere 'în etape', prima etapă fiind rezolvarea 'deconectării' Marii Britanii de Uniune și abia apoi convenirea cadrului viitoarei relații între blocul comunitar și această țară.

În declarațiile date presei după ce a primit mandatul de negociere, Michel Barnier a declarat că dorește să înceapă efectiv tratativele cu Londra în săptămâna care începe cu data de 19 iunie, după alegerile legislative anticipate programate în Marea Britanie pentru 8 iunie, iar pe 22 iunie să prezinte primul raport liderilor europeni în cadrul Consiliului European.

 

Pe lângă situația legală a imigranților comunitari, unul dintre punctele cele mai delicate ale negocierilor va fi cel al sumelor pe care Marea Britanie le va achita în contul angajamentelor deja asumate în cadrul UE. Conform unor estimări neoficiale, blocul comunitar ar urma să ceară Londrei circa 60 de miliarde de euro, dar premierul Theresa May a exclus posibilitatea să plătească o asemenea sumă și a evocat posibilitatea unei retrageri din UE fără niciun acord dacă nu se va ajunge la un compromis.

 

De asemenea, Marea Britanie cere ca negocierea viitoarei relații cu UE să se desfășoare în paralel cu negocierea condițiilor retragerii din blocul comunitar. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat, într-un interviu acordat în weekend publicației Sunday Times, că un refuz al celor 27 de a negocia un acord comercial până când Londra nu-și plătește 'factura' riscă să provoace o criză..

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22