Pe aceeași temă
Executivul UE a recomandat la începutul acestei săptămâni ca blocul să impună mai multe restricții comerciale și liste negre individuale și să se îndrepte – mai degrabă decât să adopte imediat – un plafon de preț pentru livrările de petrol rusesc pe mare către țări terțe, în mare parte asigurate de companii europene.
Trimișii naționali ai celor 27 de țări ale UE la Bruxelles au discutat vineri propunerea și au dat undă verde inițial, urmând ca săptămâna viitoare să se aștepte o aprobare finală, au declarat cele trei surse.
Cei 27 au nevoie de unanimitate pentru a impune sancțiuni și, în cazul în care divergențele dintre ei se dovedesc prea greu de depășit, chestiunea va ajunge la reuniunea liderilor naționali ai blocului de la Praga, care va avea loc la 6-7 octombrie, au declarat sursele, care au vorbit toate sub rezerva anonimatului.
Ungaria este cel mai vocal critic al sancțiunilor împotriva Rusiei în UE, care a fost galvanizată de noua escaladare a Moscovei în războiul de șapte luni: mobilizare militară, amenințări nucleare și demersuri pentru anexarea oficială a unei părți din Ucraina ocupată.
Comisia Europeană propune, în cadrul celui de-al optulea pachet de sancțiuni antiruseşti, ca UE să interzică importul de metale prețioase și semipreţioase, importul de produse cosmetice, inclusiv hârtie igienică, și să impună sancțiuni împotriva președintelui companiei Kalaşnikov, Alan Luşnikov, și a filozofului rus Aleksandr Dugin, relatează RBC-Ucraina cu referire la Politico.
UE consideră, de asemenea, restricțiile la exporturi drept o modalitate de a slăbi armata Kremlinului. Interdicțiile la exporturi propuse vizează semiconductorii, avioanele și substanțele chimice esențiale pentru armată. Scopul, a spus von der Leyen, este de a priva complexul militar al Kremlinului de tehnologiile cheie.
Comisia doreşte să interzică importul anumitor articole folosite în industria de bijuterii, precum pietrele și metalele prețioase. Ea propune să impună sancțiuni împotriva companiei Alrosa, cea mai mare companie rusească de minerit de diamante. O serie de articole de uz casnic obișnuite au ajuns, de asemenea, pe lista importurilor interzise. Există şi produse cosmetice vizate, precum și accesorii pentru bărbierit și deodorante. Săpunul, hartia igienică, aţa dentară şi produse de machiaj au fost şi ele incluse pe listă.
Se propune şi interzicerea prestării anumitor servicii către ruşi. Documentul include, de asemenea, o interdicție privind furnizarea de servicii de arhitectură și inginerie de către europeni rușilor și interzice acordarea pentru cetăţenii ruși de consiliere juridică sau informatică.
O altă propunere care ar trebui să atragă atenția este interzicerea pentru cetățenii UE de a lucra în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat ruse. Dugin și Rastorguev sunt incluşi pe listele noi vizate de sancţiuni.