Uniunea Europeana prelungeste sanctiunile contra Rusiei pana in ianuarie 2017

Vlad Toma | 21.06.2016

Cele 28 de state ale Uniunii Europene au cazut de acord astazi in privinta prelungirii sanctiunilor contra Rusiei pana in luna ianuarie a anului viitor, anunta Reuters, care citeaza surse diplomatice.

Pe aceeași temă

 

Prelungirea efectiva a sanctiunilor va fi aprobata in mod formal zilele urmatoare, mai scrie Reuters.

 

Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe, a declarat recent ca UE trebuie sa renunte treptat la sanctiunile contra Rusiei daca vor exista progrese in privinta procesului de pace din sud-estul Ucrainei.

 

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat ca sanctiunile economice contra Rusiei trebuie sa ramana in vigoare pana cand se va putea observa o schimbare de comportament a autoritatilor de la Moscova.

 

Federica Mogherini, sefa diplomatiei europene, anuntase cu putin timp inainte ca e foarte probabil ca UE va prelungi sanctiunile economice impotriva Rusiei deoarece ridicarea acestora este conditionata de respectarea acordului de la Minsk.

 

Aceasta a precizat ca prelungirea sanctiunilor nu poate fi decisa decat cu votul unanim al celor 28 de state UE, existand totusi o opozitie intre cei care subliniaza faptul ca Rusia nu a respectat in totalitate acordul de la Minsk si cei care ar vrea sa reia cat mai repede legaturile comerciale cu Moscova.

 

Mogherini a spus insa ca "UE a legat ridicarea sanctiunilor de respectarea totala a acordului de la Minsk, punct in care nu s-a ajuns inca". 

 

Italia, Grecia, Cipru, Ungaria si Bulgaria sunt tarile care au ridicat semne de intrebare in privinta prelungirii sanctiunilor impotriva Rusiei, opunandu-se Marii Britanii, Suediei, Poloniei, Romaniei si statelor Baltice.

 

Sanctiunile contra Rusiei au fost introduse de UE in iulie 2014, dupa anexarea peninsulei Crimeea, fiind prelungite de doua ori in 2015, anunta Reuters.

 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22