Pe aceeași temă
Al treilea cuvant ar trebui sa fie "vici", dar, din pacate, in cazul nostru, si anume vizita presedintelui american in Israel si Autoritatea Palestiniana, nici vorba de victorie. E drept, nimeni nu se astepta la rezultate miraculoase, dar, pentru multi creduli, turneul lui Bush ar fi trebuit sa netezeasca cel putin cararile, curatate un pic, in mare graba, in ultimele zile, de cei doi lideri, israelian si palestinian.
Primit in Israel cu o pompa mai rar intalnita sau, mai corect, nemaiintalnita de la venirea defunctului Papa Ioan Paul al II-lea, George W. Bush s-a intrecut in politeturi si, ignorand imensele blocaje rutiere generate de vizita sa, dar si pierderile de milioane de shekeli cauzate negustorilor din Ierusalim, oras suprasaturat peste noapte de politisti, armata si securitate, s-a intalnit cu responsabilii israelieni, a servit o cina de taina cu membrii guvernului si s-a lansat in declaratii proisraeliene si mai ales pro-Olmert, de le-a uimit pana si pe gazde.
Doua state pentru doua popoare, aplicarea principiilor Foii de Parcurs, dreptul Israelului la aparare, dreptul palestinienilor la un stat al lor, Hamas - dusmanul poporului palestinian, Abbas - presedinte si lider de necontestat, iata doar cateva dintre ideile, vehiculate si la Annapolis, pe care le-a scos Bush din buzunarul diplomatic, in timp ce fiecare astepta sa enunte ceva care sa justifice mult mediata sa deplasare in Orientul Mijlociu.
Dar pupand doamnele israeliene si luandu-l pe dupa umeri pe Olmert, Bush a stralucit, ca de obicei, prin banalitati, pasind pe cai batatorite de el sau de altii. E drept, a facut o afirmatie a carei reactie, deloc pe placul lui, a resimtit-o mai tarziu, in Egipt: neacceptarea dreptului de repatriere in Israel al refugiatilor palestinieni, luand astfel o decizie personala intr-una dintre cele mai sensibile probleme care blocheaza desfasurarea in conditii normale a negocierilor israeliano-palestiniene.
Dupa aceste declaratii clar pro-Israel, devenite titluri de prima pagina in ziarele israeliene si nu numai, Bush s-a deplasat pe o vreme friguroasa si ploioasa la Ramallah, fieful lui Mahmud Abbas, presedintele Autoritatii Palestiniene. Din cauza conditiilor atmosferice, calatoria s-a efectuat cu masinile, si nu cu elicopterul, fapt ce i-a permis mai tarziu lui Bush, atunci cand a fost tintuit de intrebarile palestinienilor referitoare la barierele de control israeliene care impanzesc drumurile Cisiordaniei, sa mentioneze ca si el a fost oprit la control, concluzionand, repet, la sediul guvernului palestinian de la Mukata, ca, desi barierele creeaza anumite sentimente neplacute palestinienilor, ele sunt necesare deoarece Israelul trebuie sa se apere.
Fara a contesta veridicitatea afirmatiilor sale, confirmate de numeroasele atentate antiisraeliene dejucate si de arestarile zilnice de teroristi palestinieni, tocmai in Cisiordania lui Abbas, a vorbi de funie in casa spanzuratului, mai ales atunci cand esti un invitat de onoare de la care se asteapta decizii in favoarea pacii, apare ca o mare gafa diplomatica.
Si parca pentru a accentua aceasta senzatie, in momentul in care a parasit Mukata, Bush a evitat pur si simplu nu sa se opreasca o secunda, ci chiar sa priveasca macar in directia monumentului funerar ridicat in memoria lui Yasser Arafat, pe langa care a trecut in graba pentru a se urca in elicopterul care-l astepta.
Din acest punct, cu o singura exceptie, si anume vizitarea Muzeului Holocaustului de la Ierusalim, Yad Vashem, restul vizitei presedintelui american in Israel si Autoritatea Palestiniana a avut un caracter particular religios.
Se pune automat intrebarea de ce a venit George W. Bush in regiune, promitand ca va reveni de Ziua Nationala a statului Israel, atata timp cat nu a oferit nicio solutie? E drept, niciodata liderul american nu a afirmat ca el va fi cel care va rezolva conflictul israeliano-palestinian, ci intotdeauna a sustinut, inclusiv in cursul recent incheiatei vizite, ca numai Israelul si palestinienii pot si trebuie sa elucideze problemele cu care se confrunta.
Si, totusi, revin la intrebare. De ce a venit? Fiindca in conditiile in care partea a doua a turneului sau, in vizitele efectuate in monarhiile din Golf, a avut din start un scop clar, si anume evidentierea pericolului reprezentat de programul nuclear iranian, in pofida raportului linistitor al serviciilor americane de informatii si castigarea increderii liderilor acestor tari, vizita in Israel si Autoritatea Palestiniana apare ca o tentativa clara de a atrage, acum, la sfarsit de mandat, lumina reflectoarelor asupra sa. Grijuliu, Bush, care a pierdut terenul politicii sale interne, incearca sa impresioneze prin implicarea sa directa intr-un imens proiect international, pacea in Orientul Mijlociu, proiect in care predecesorul sau a esuat, iar succesorul, indiferent cine va fi, nu se va grabi sa se implice.
A reusit Bush macar sa urneasca intepenita caruta a negocierilor israeliano-palestiniene? Cu siguranta ca da! Cu o mentiune. Acest lucru s-a intamplat in ultimele doua zile inaintea venirii lui, cand negociatorii celor doua parti au ajuns la o intelegere privind constituirea unei comisii centrale care sa dezbata probleme sensibile (granitele, Ierusalimul si refugiatii palestinieni) si a unor subcomisii care sa analizeze celelalte probleme. Iar cu exact o zi inainte de aterizarea lui Bush, Olmert si Abbas s-au intalnit la Ierusalim, nu s-au certat, n-au rezolvat nimic concret, in schimb au aprobat cele decise de liderii negociatorilor, Tzipi Livni si, respectiv, Abu Ala.
Sosirea lui Bush a coincis cu un nou atac cu rachete al palestinienilor din Gaza impotriva Israelului, iar imediat dupa plecarea presedintelui american zona cunoscand o excaladare a violentelor: sute de rachete Kassam, Katiuse si obuze asupra localitatilor israeliene de la granita cu Gaza si, in replica, ample operatiuni ale armatei israeliene in Fasia Gaza si Cisiordania, soldate cu lichidarea unor lideri ai militantilor palestinieni din Hamas, Jihadul islamic si chiar din Fatahul presedintelui Abbas, care, constient sau nu, a omis sa puna capat actiunilor teroriste ale aripii militare a miscarii sale.
Mai mult decat atat, Abbas a lasat sa se inteleaga, chiar daca ulterior a negat, ca va demisiona daca vor continua operatiunile militare israeliene, purtatorul sau de cuvant explicand ca amplificarea acestor actiuni, survenita imediat dupa plecarea presedintelui Bush, il pune intr-o situatie delicata pe liderul palestinian, deoarece se creeaza impresia ca este vorba de operatiuni premeditate, pentru care si-ar fi dat acordul.
"Actiunile Israelului ii imping pe palestinieni in bratele deschise ale Hamasului", afirma un inalt responsabil palestinian. Oare asa sa fie? Operatiunile militare israeliene sa fie cauza anuntului dramatic facut de Mahmud Abbas sau marea lovitura care se coace in culisele politice de la Damasc, unde Bashar Al-Assad este decis nu numai sa-l alunge de la putere pe actualul lider palestinian, ci, mai mult, sa formeze un nou OEP, in locul celui actual, considerat prea servil si conciliant fata de Israel.
In acest sens, milioane de dolari sunt furnizati in secret din Siria catre Hamas si celelalte formatiuni extremiste, in timp ce Iranul este principalul furnizor de armament pentru Fasia Gaza.
Obiectivul strategic al acestor doua tari este ca Hamas sa preia puterea in Cisiordania, fapt ce va echivala de facto cu reducerea la minimum a influentei Fatahului si in final la disparitia lui.
Mahmud Abbas este atat de ingrijorat de aceasta situatie incat a apelat la liderii arabi, rugandu-i sa-si foloseasca influenta pe langa Assad si sa-l convinga sa anuleze intalnirea pe care preconizeaza sa o prezideze la Damasc la 23 ianuarie, intalnire la care vor participa 11 formatiuni extremiste in frunte cu Hamas. Dar prezenta lui Bush in regiune a pus tarile arabe intr-o situatie dificila, dat fiind faptul ca, spre deosebire de liderii lor, marea majoritate a arabilor s-a opus vehement turneului presedintelui american. Si cea mai vehementa opozitie s-a constatat in Egipt, unde s-au desfasurat valuri de manifestatii impotriva lui Bush, a SUA si a "crimelor israeliene in Fasia Gaza". Surprinzatoare a fost si primirea rece si scurta, de doar 45 de minute, pe care i-a rezervat-o presedintele Mubarak, care se doreste principalul si unicul mediator in conflictul israeliano-palestinian. In aceasta atmosfera rece, fiecare lider a platit o polita celuilalt: Mubarak nu l-a primit pe oaspetele american la Cairo, ci in statiunea Sharm El-Sheik, in timp ce Bush, drept razbunare, nu a organizat o conferinta de presa comuna cu Mubarak.
Nici pentru premierul Olmert vizita lui Bush nu a avut efectele scontate. In pofida laudelor cu care l-a coplesit presedintele american, care a cerut ministrilor israelieni sa aiba grija de premier, politicienii de la Ierusalim nu s-au lasat deloc impresionati. Dimpotriva. Posibila cedare a Ierusalimului de Est palestinienilor si stoparea constructiilor in coloniile din Cisordania si din apropierea Vechiului Ierusalim au condus la o prima lovitura de teatru, asteptata de altfel: retragerea din coalitia guvernamentala a partidului de extrema dreapta Israel Beitenu (Israel, Casa Noastra) condusa de Avigdor Lieberman.
Guvernul Olmert este pandit si de o alta retragere, si anume aceea a partidului ultrareligios Shas, din aceleasi motive ca si Israel Beitenu.
Partidele, in frunte cu Likudul lui Beniamin Netanyahu, cer primului ministru sa declare alegeri anticipate, decizie pe care Olmert nici macar nu o ia in calcul. Un prim-ministru israelian presat de tensiunile cu palestinienii, de tensiunea interna, de procesele intentate impotriva lui si de spectrul rezultatelor Comisiei Winograd privind cel de al doilea razboi din Liban, un presedinte palestinian obsedat de complotul organizat impotriva sa la Damasc, confruntat cu intarirea puterii Hamas in Fasia Gaza, dar si cu actiunile militare israeliene, o Autoritate Palestiniana care de mult nu mai este autoritate, ci un real camp de lupte interne presarat cu morti si raniti si o lume araba debusolata si divizata intre mentinerea integritatii musulmane si teama de expasiunea iraniana si pericolul terorist, iata imaginea unui Orient Mijlociu la un pas de explozie, o stare de fapt alarmanta pe care a lasat-o in urma sa, fara a o constientiza se pare, presedintele George W. Bush, un visator care nici macar nu se oboseste sa stearga aburii ce impiedica vizibilitatea lui Air Force One.
