Victorie pe muchie a proeuropenilor în Republica Moldova

Foștii și, probabil, viitorii guvernanți proeuropeni de la Chișinău au încasat o lecție foarte severă, dar nu credem că vor trage învățămintele de rigoare. Mai degrabă, cetățenii au căpătat șansa de a valorifica următorii patru ani pentru a determina clasa politică să se apuce de reforme, nu doar să vorbească despre ele.

Primul meu gând și al multora, după ce am contemplat, consternat, primele re­zul­tate ale alegerilor parlamentare din 30 no­iembrie, a fost că trăim o catastrofă. Că ne întoarcem sub lințoliul URSS, că praful s-a ales din toate speranțele noas­tre eu­ropene. Apoi am ur­mărit, cu febrilitate, mo­dificarea cifrelor electorale, creș­te­rea lentă a partidelor pro­europene și scăderea co­muniștilor și, puțin-foarte puțin, de la Partidul So­cialiștilor lui Dodon – câș­tigătorul-surpriză al ale­ge­rilor. La momentul procesării a 99% din procesele verbale, grila partidelor arăta în felul următor: PSRM – 21,57%;  PLDM – 19,32%; PCRM – 17,82%; PD - 15,75%; PL – 9,43%; PCR – 4,99%. Voturile din dias­pora (occidentală) urmau să mai ridice ușor scorul partidelor proeuropene, ajun­gându-se la 55 de mandate pentru Alianța pentru Integrare Europeană și la 46 pen­tru stânga prorusă.

Despre vot și organizarea alegerilor

Rata de participare a fost de 55,86%. Mai mi­că cu aproape 10% față de alegerile pre­cedente din 2010. Procentele pe care le-ar fi putut acumula partidul Patria al lui Renato Usatîi – eliminat din cursă cu trei zile înaintea scrutinului – au migrat spre Dodon, adică stânga își conservă gros­so mo­do ponderea politică în Moldova. E ușor de intuit că absenteiștii provin mai de­grabă din tabăra proeuropenilor.

Deși situat pentru prima dată înaintea co­muniștilor care și-au înjumătățit scorul (în 2010 aceștia obținuseră 42 de man­da­te), PLDM a pierdut 8 locuri în parlament față scrutinul din 2010. Se poate vorbi, desigur, de o erodare fi­rească la guvernare, numai că unul dintre factorii prin­cipali ai acestei scăderi a fost demonizarea lui Vlad Fi­lat, fostul premier și pre­ședintele partidului, în ca­re a „tras” o armată în­treagă de mercenari de pre­să și pe rețelele online.

Scrutinul de duminică a avut deficiențe la nivelul or­ganizării, care însă, se pare, nu au in­flu­ențat rezultatele finale. Lipsa exit-poll-uri­lor ne-a obligat să așteptăm cu sufletul la gură primele rezultate parțiale ale nu­mă­rătorii voturilor abia după ora 23.00. De altfel, chiar dacă s-ar fi organizat, exit-poll-urile ar fi fost irelevante – o știm din experiența alegerilor trecute. Moldovenii nu sunt sinceri. E o teamă în ei și obiș­nu­ința unui comportament duplicitar, am­biguu, ambivalent, devenit o constantă psi­­hologică, după atâtea ocupații și schim­bări de regim în ultimii 200 de ani.

Marele rateu organizatoric pe 30 no­iem­brie a fost registrul electronic al ale­gă­to­rilor, menit să consemneze CNP-ul ale­gă­to­rilor pentru a preveni votul multiplu. În pofida testărilor reușite înaintea scru­ti­nului, serverul Comisiei Electorale Cen­tra­le a fost blocat câteva ore bune. Alte nereguli se înscriu în marja obișnuită: ne­aplicarea ștampilei „votat” în buletine la ieșirea din cabină, agitație electorală în preaj­ma secțiilor de vot, autobuze cu „turiști electorali” ș.a.

Pe 30 noiembrie a fost și nu a fost un vot geopolitic, deși  Republica Moldova ră­mâ­ne o societate divizată între Est și Vest. Dar sărăcia, lipsa locurilor de muncă, jus­tiția teleghidată politic – toate acestea au contat mai mult în formularea opțiunilor de vot decât invocarea „destinului”, „va­lo­rilor naționale”, a „apartenenței de ci­vi­li­zație”. Guvernarea a pus accentul pe pro­iectele de infrastructură și pe circulația fă­ră vize – realizări importante ale ultimilor doi ani ani, dar care vizează mai degrabă perspectiva, nu se reflectă în buzunarul ce­tățeanului. Oamenii au mai fost os­ti­li­zați și de numeroasele scandaluri de co­rupție. Acestea au fost amplificate și de une­le posturi TV (cu formațiuni politice arondate lor, care nu au mai ajuns în par­lament). Discursul virulent antioligarhic – nediferențiat și lipsit de nuanțe - a con­tri­buit la creșterea numărului de indeciși, la sporirea confuziei și apatiei, de care a pro­fitat stânga prorusă radicală.

O altă observație: războiul Rusiei în Ucrai­na, amenințările la adresa securității na­țio­nale nu au influențat prea mult opțiunile alegătorilor. Și nici măcar votul masiv pro­occidental al ucrainenilor la alegerile din octombrie curent. A fost o zonă în care politicienii din coaliție ar fi putut puncta mai mult, dar s-au lăsat timorați (dar și asaltați de calcule „pragmatice”, unii din­tre ei) în fața Moscovei, încercând să di­minueze impactul cascadei de embargouri rusești, fără a ostiliza și mai mult Rusia. Apoi: proasta mobilizare a basarabenilor din România – cu ei nu s-a lucrat mai deloc. Ar fi trebuit să existe o evidență cât mai fidelă a acestui electorat și res­pon­sabili cu mobilizarea în campusurile uni­versitare. Prin contrast, busculada de la secția de vot organizată în incinta Am­ba­sadei Moldovei la Moscova a avut darul să ne provoace neliniști. E clar că op­țiu­nile basarabenilor din Rusia au fost de­terminate de interesul de a-și păstra locurile de muncă, de a nu fi expulzați – un subiect exploatat puternic de partidul lui Dodon și de un alt concurent prorus: Blocul pentru Uniunea Vamală al lui Vic­tor Șelin, rămas pe dinafară.

Câteva concluzii

Foștii și, probabil, viitorii guvernanți pro­europeni de la Chișinău au încasat o lecție foarte severă, dar nu credem că vor trage învățămintele de rigoare. Mai degrabă, cetățenii au căpătat șansa de a valorifica următorii patru ani pentru a determina clasa politică să se apuce de reforme, nu doar să vorbească despre ele.

În ce privește relația București și Chișinău, constatarea e simplă: e nevoie de o pre­zență mai puternică – mediatică, eco­nomică și culturală – a României în Re­publica Moldova, e nevoie de finalizarea proiectelor de infrastructură începute. Ro­mânia va trebui să învețe să-și lărgească baza de simpatie în stânga Prutului, să lucreze și cu cei care nu o prea iubesc, dar care ar fi favorabili orientării proeuropene. Acestea sunt datele de pe teren și nimeni nu mai are voie să le ignore.

Alegerea lui Klaus Iohannis a venit la momentul potrivit nu numai pentru România, ci și pentru o nouă relație cu Ba­sarabia. Se vor face, probabil, mai puține declarații de înfrățire, în schimb – să sperăm – vor urma mai multe fapte care să aducă Republica Moldova alături de Ro­mânia și de Uniunea Europeană.