Pe aceeași temă
Strategia unei lupte comune impotriva adversarilor occidentali: secularizarea, nihilismul si relativismul
O imbratisare istorica dintre Patriarhul Bartolomeu I si Papa Benedict al XVI-lea. Un gest simbolic surprinzator, de a se ruga intr-un loc sacru musulman - a doua oara cand un pontif paseste pragul unei moschei dupa vizita la Damasc a Papei Ioan Paul al II-lea -, menit sa contribuie la depasirea tensiunilor cu lumea islamica. In pofida temerilor si a numeroaselor amenintari, inedita misiune a Suveranului Pontif pe pamantul turc s-a revelat a fi o victorie. Cea de-a treia vizita a unui papa in tara musulmana, dupa istorica intalnire dintre Patriarhul Athanagoras si Papa Paul al VI-lea (in 1967) si vizita papei Ioan Paul al II-lea (in 1979), este deosebit de relevanta ecumenic si, indeosebi, pentru dialogul dintre crestinii catolici si cei ortodocsi, pentru dialogul dintre religii (in special dintre crestinism si islam), precum si pentru dialogul dintre culturi si civilizatii - Turcia fiind o punte intre Asia si Europa. Desi Pontiful, confesandu-se la debutul calatoriei jurnalistilor din delegatia papala, definea voiajul sau ca fiind "pastoral", avand ca obiectiv "dialogul si implicarea comuna in favoarea pacii", acesta a constituit, indeosebi, un succes politic. Si o victorie deloc de neglijat: Joseph Ratzinger reuseste, intr-un final, sa se demarcheze de figura mitica a predecesorului si mentorului sau, Karol Wojtyla, cucerind printr-o logica mediatica impecabila a Vaticanului inimile turcilor si incheind definitiv episodul Regensburg.
Semiluna parea a nu-i fi iertat teologului-papa fraza prin care definea - in aula Universitatii de la Regensburg - lipsa rationalitatii ca fiind dimensiunea ce separa islamul de crestinism, ostilitate exacerbata de recenta intrevedere din Vatican dintre Papa si presedintele cipriot Papadopoulous (tema centrala: situatia dificila a crestinilor si incendierea a numeroase biserici). "Papa ne-a insultat. Este un dusman al poporului turc" era scris in acest sens pe un afis imens la intrarea in bazilica Sfanta Sofia.
Printr-o ironie a istoriei, in contextul in care presedintia finlandeza la UE sugera blocajul negocierilor de aderare (justificat de falimentul in legatura cu situatia din Cipru), sustinerea procesului de integrare a Turciei soseste tocmai de la Joseph Ratzinger, renumit pentru pozitia sa contrarie aderarii Semilunei. Intr-adevar, inaintea alegerii sale la tronul Sfantului Apostol Petru, cardinalul german definea, intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, aderarea Turciei ca fiind nu numai "antiistorica", dar si o "greseala imensa".
Brusc insa, Papa pare a sti sa interpreteze vremurile si lumea mai bine decat multi politicieni europeni, intelegand ca Europa nu poate ramane o fortareata catolica. Ca inaltarea unei noi Cortine de Fier intre Europa si lumea musulmana ar crea numai o societate exclusiva si intoleranta, diminuand astfel orizontul de democratie, stat de drept si respectul drepturilor umane. Iar dialogul politic si religios cu islamul in versiune turceasca, cel mai acceptabil dupa criteriile europene, poate fi ziditor in materie de dialog cu societatile musulmane mai dificile. Caci Turcia, leagan al credintei crestine si ulterior al ortodoxiei bizantine, stat laic dupa caderea Imperiului Otoman, pare mai degrada inclinata (din punct de vedere economic si strategic) a privi catre Europa decat spre Asia.
Astfel, ilustrul musafir nepoftit s-a metamorfozat brusc intr-un oaspete deosebit de avantajos, guvernul intelegand oportunitatea de imagine oferita de vizita apostolica, in perspectiva integrarii in UE. Si ca este preferabil ca Papa sa-ti fie aliat.
"Va ingenunchea Papa in biserica Sfanta Sofia (pentru turci, "Aya Sophia")?", "Va face semnul crucii, va sfinti in secret bazilica pe care statul turc a desacralizat-o, biserica-simbol a crestinismului, lacas ala misterioase alchimii intre legenda, istorie si sacralitate?" - erau interogativele care au insotit vizita liderului catolic la fosta casa a crestinilor bizantini, desfasurata sub privirile a milioane de musulmani de pe intreg mapamondul, de la Cairo la Teheran, moderati sau reprezentanti ai islamului radical. Octogenarul Papa a reusit sa surprinda nu in spatiul fostei biserici, ale carei splendide mozaicuri au constituit timp de peste un mileniu fundalul incoronarilor imparatilor Bizantului, ci in Moscheea Albastra. Scotandu-si incaltarile si incrucisandu-si mainile in pozitia traditionala islamica (Ca un musulman, va fi titlul de prima pagina a cotidianului turc Millyiet), Suveranul Pontif se roaga in faimosul lacas de cult islamic. Cu privirea indreptata catre mihrab, punct care indica directia Meccai.
Rugaciunea Papei din moschee are o mare incarcatura simbolica, intrucat atat crestinismul, cat si islamul transcend dimensiunea geo-politica (Europa pentru crestinism sau lumea araba pentru islam). Papa a depasit astfel cliseul intalnirilor ecumenice in cadrul carora reprezentantii diverselor religii se roaga impreuna Dumnezeului propriu, pentru a recunoaste existenta unui Dumnezeu comun al celor trei religii monoteiste, al urmasilor lui Abraham, Isac si Iacob. "In pofida lucrurilor care ne diferentiaza, avem in comun credinta intr-un unic Dumnezeu", si-a sintetizat liderul catolic teologia dialogului dintre religiile monoteiste. Aspect important, intrucat cele doua mari religii, bogate in principii, traditii, infaptuiri istorice, sunt nevoite a se confrunta, a dialoga in mod cotidian si la dimensiune planetara pentru a convietui.
Voiajul a avut inainte de toate o dimensiune preponderent ecumenica. Patriarhul ortodox il astepta pe Papa cu sufletul plin de speranta. Spera garantarea acelei recunoasteri institutionale si internationale, esentiale pentru ca Biserica Ortodoxa sa poata supravietui in tara majoritar musulmana. Iar Ratzinger a raspuns asteptarilor: a evidentiat in cadrul discursurilor rolul ortodoxiei in realizarea pacii, a reafirmat primatul Patriarhatului din Constantinopol in cadrul Bisericilor ortodoxe (primul intre egali), dar, mai ales, gratie rugaciunii din moschee, a invocat libertatea religioasa: gest profetic, mai puternic decat o mie de discursuri, menit sa creeze noi realitati si spatii de libertate. Toate acestea in tara turca in care islamul are un statut cumva straniu. Intr-adevar, desi este in mod oficial o religie tolerata de catre un regim constitutional "laic", islamul detine, de fapt, rolul unei religii de stat extrem de intolerante fata de prezenta altor minoritati religioase (in special fata de crestinii catolici si ortodocsi, confruntati cu atitudini de persecutie si marginalizare). Bilant pozitiv al vizitei a fost si pentru Patriarhul ecumenic Bartolomeu I. Intrebat de o jurnalista americana daca este multumit, fericit de rezultatul vizitei apostolice, Inalt Preasfintia Sa a raspuns intr-un anglo-italian calambur: "Happyssimo!" (foarte fericit). Multumiti au fost si membrii guvernului turc, care doreau sa arate lumii intregi ca pot controla extremismul religios, mai ales in perspectiva alegerilor legislative care vor avea loc anul viitor. Caci vizita Papei reprezinta, conform viziunii a numerosi observatori, cel mai relevant succes al guvernului Tayyip Erdogan.
Istanbul
