Pe aceeași temă
A fost nevoie de un atac terorist la începutul acestui an și de încă un atentat în 13 Noiembrie pentru ca Europa să dezvolte o adevărată nevroză publică. Aeroporturi și gări închise, pachete suspecte, blocaj în marile orașe de pe continent, o stare constantă de așteptare a unor noi explozii și focuri de armă. Oricât de dramatic ar fi tabloul, trebuie să arătăm și reversul monedei. Europa pare să uite de chestiunea care până de curând ținea capul de afiș în percepția publică.
Când a izbucnit criza ucraineană, Occidentul a primit protestele proeuropene cu entuziasm. Încă o țară încerca să părăsească orbita Moscovei și să înceapă un lung proces de racordare la valorile Vestului. Mai târziu, când lucrurile au scăpat de sub control, oficialii de pe continent nu au avut răspunsuri sau au furnizat unele neconvingătoare.
Un val de proteste cu epicentrul în Piata Independenței din Kiev (Euromaidanul) a izbucnit în Noiembrie 2013, după ce presedintele prorus de la acel moment Viktor Ianukovici decidea să nu semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană. În schimb, aveau să fie strânse mai vechile relații cu Moscova.
Violente, miscările de stradă au lăsat în urmă peste o sută de morti. Ulterior renunțării la putere și refugiului găsit în Rusia de către Ianukovici, în Februarie 2014, lucrurile nu s-au simplificat deloc. Kremlinul, convins că nu poate lăsa din mână Ucraina, a decis să provoace un conflict armat în estul țării. Acolo a găsit Vladimir Putin o bună masă de manevră separatistă între populațiile rusofone din Donetk și Lugansk.
Ordinea internațională, suspendată
La scurt timp de la fuga lui Ianukovici, Ucraina primea o nouă lovitură. Forțe speciale înarmate neidentificate își făceau apariția pe teritoriul țării. La Marea Neagră, la câteva sute de kilometri de granița cu România, rușii își reactivau agenda imperialistă. “Omuleții verzi” prezentați drept ai nimănui erau ai cuiva. Forțele speciale ruse rupeau Crimeea de la Ucraina și o anexau Federației.
Terminologia folosită peste tot în lumea civilizată pentru un asemenea act deranja Kremlinul. Pentru ruși, Crimeea nu a fost anexată, ci „realipită”. „Nu realipirea Crimeii la Rusia constituie o amenințare la adresa ordinii mondiale, ci mai degrabă acel moment când Europa democratică și luminată a binecuvântat schimbarea prin forță a puterii în unul dintre statele europene și anume în Ucraina”, spunea în luna Iunie a acestui an Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Putin.
Dar a fost vorba despre o anexare, potrivit tuturor normelor internaționale în vigoare. Preluarea prin forță armată a unei părți din teritoriul altui stat aduce aminte de nu atât de luminații ani premergători celei de-a doua conflagrații mondiale. Confuz, prins într-o situație cu care nu credea că va mai avea de-a face în curând, Vestul a reacționat. Au fost acele sancțiuni care, în ciuda afectării vizibile a economiei ruse, nu au arătat fermitate în fața unei capitale mai degrabă obișnuită să răspundă la forță.
Desant politic în Occident
Tabla de joc presupune un test al răbdării, iar timpul pare să funcționeze pentru rusi. Cu un conflict înghețat în estul Ucrainei și asigurarea blocării aderării Kievului la structurile euroatlantice, după ce au anulat normele de drept internațional și și-au reactivat o puternică agendă militaristă cu bugete mărite, tatonări la granițele NATO și relansarea de baze militare în mai multe puncte de pe glob, rușii au beneficiat și de un atu politic, chiar în centrul Europei.
În Aprilie 2015, Rise Project scria despre o schemă de spălare de bani și finanțare a unor partide extremiste de pe continent. Scandalul a pornit de la spargerea contului de email al unui oficial de la Kremlin. Chiar Frontul Național al lui Marine Le Pen ar fi primit până la nouă milioane de euro de la Moscova. Știm de asemenea că Le Pen fost o susținătoare a anexării Cremeii și militează pentru ridicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei.
Nu e singurul exemplu. În Aprilie 2015, premierul grec de stânga radicală Alexis Tsipras mergea în vizită la Moscova. După ce i-a strâns mâna lui Putin în poze oficiale, Tsipras declara că Occidentul nu mai e centrul pământului, iar Moscova are un cuvânt de spus și trebuie ascultată. Sunt semne aparent izolate, însă pot la fel de bine să aibă o interconectare având Kremlinul drept punct comun.
Cu dosarele pe masă
Acum, situația nu arată bine nici pentru ruși, dar nici pentru occidentali. Avem de-a face cu o așteptare strategică. Un fel de joc în care primul care clipește pierde. Occidentul, dacă va accepta să cedeze la Ucraina pentru unificarea eforturilor cu rușii împotriva Statului Islamic sau Moscova, dacă va atinge un punct în care economia ar fi prea sufocată pentru a mai întrebuința ceva peste granițe.
O paralelă interesantă face Brian Withmore pentru Radio Europa Liberă. În decurs de numai un an, Vladimir Putin a trecut de la statutul de paria internațional la omul cu care toți vor să discute. În 2014, presa globală scria despre plecarea subită umilitoare a lui Putin de la summitul G20 din Brisbane, Australia, după ce liderii lumii libere au evitat să ia contact cu el. Conflictul separatist din Ucraina și anexarea peninsulei Crimeea își făceau simțită prezența. Să nu uităm nici de doborârea cursei de linie MH17 cu o rachetă de proveniență rusească, soldată cu sute de civili morți în același est separatist ucrainean.
Acum, privind în oglindă, situația e radical schimbată. Summitul G20 organizat în acest an în Turcia a arătat un Vladimir Putin așezat la masa discuțiilor cu liderul american Barack Obama. Ucraina nu mai era capul de afiș, Siria a preluat atenția tuturor. “La summitul de la Brisbane, care a avut loc la câteva luni distanță de la doborârea cursei MH17, atmosfera era marcată de tensiuni între Rusia și Vest. La summitul din Antalya, organizat la câteva zile după atacurile teroriste asupra Parisului, a fost vorba doar despre unitate”, arată Brian Withmore.
Unitate care ar putea oferi o soluție (dar nu o garanție) la amenințarea teroriștilor Daesh, dar care la fel de bine poate furniza o breșă prin care Vladimir Putin va capitaliza. Ucraina rămâne în cercul de fier rusesc, sancțiunile dispar, iar credibilitatea Vestului și așa șifonată intră în cădere liberă.
