Pe aceeași temă
Pozitia lui dupa 23 august este paradoxala si aduna la un loc contradictiile personajului. Intai de toate, succesul lui. Devine director al Institutului de Conjunctura si profesor universitar, titular al catedrei de economie politica a Universitatii Bucuresti, dupa ce da un doctorat in filosofie, Imperialismul statelor inapoiate. Se casatoreste cu Nutu Fuxman (Ana Naum). Castiga multi bani, e amestecat in tot felul de combinatii, trecerea sa politica ii deschide toate usile. S-ar spune ca e un om de succes. Visul lui de a participa la revolutia proletara si de a se imbogati se realizeaza. Burghezia si dusmanul ei in aceeasi persoana. Devine director la CEC. Ocupatia sovietica, pozitia tot mai proeminenta a PCR ii aduc avantaje sociale multiple.
E frecventat, cautat, laudat in presa. Ca bolsevic de prima ora, apropiat de Patrascanu, cel mai popular lider comunist, el devine tot mai influent in spatiul public bucurestean. Dar situatia lui antebelica ambigua, duplicitara isi arata taisul. Este preluat de Petea Goncearuc, rezident GPU in Romania, care il determina sa dea informatii. Altfel spus, este reactivat ca spion sovietic. Goncearuc era el insusi unul, arestat in anii '30, judecat si trimis in inchisoare. Trece prin Doftana, Caransebes, Tg. Jiu, unde se apropie de grupul comunist dirijat de Dej. Goncearuc este adjunctul lui Bodnaras in Serviciul special al Guvernului. El este in acelasi timp legatura de partid a lui Zilber. Ca vechi bolsevic, Zilber nu poate refuza ordinul venit din partea sefului sau in partid, de a servi patria comunismului. Devotamentul pentru URSS era decisiv pentru definirea unui bolsevic, si el stia asta de mult. Asa facuse si in 1928, la cererea lui David Fabian. Aceasta dubla conditie era normala pentru Zilber, sa fie comunist si spion sovietic. Acum serviciile speciale lucreaza pentru sovietici, asa ca lucrurile sunt simplificate. Pana in 1944, Zilber trebuia sa fie, ca informator al Sigurantei, anticomunist si comunist in acelasi timp. Subordonate sovieticilor, aceste servicii nu mai contribuie la sfasierea interioara a eroului nostru. Nu mai e sluga la doi stapani care isi doresc reciproc pieirea, lucreaza pentru acelasi stapan. Misiunea lui este sa spioneze diplomatii, militarii, jurnalistii englezi si americani aflati la Bucuresti. E sarcina de partid, transmisa de Petea Goncearuc. Zilber se achita de sarcina. Cultiva relatiile cu colonia de straini. Culege informatii, raporteaza conversatiile avute cu trimisii occidentali.
Joc dublu, agent dublu
Dar raporta el tot? In ancheta din 1967, Petea Goncearuc a declarat ca “Zilber a fost un agent care a lucrat corect”(1). In toamna 1945, octombrie, la Bucuresti vine intr-o misiune de informare Mark Ethridge, jurnalist american. Are convorbiri cu toti liderii politici. Dintre toti, unul singur prefera sa isi pastreze anonimatul, e Belu Zilber. Motivul invocat este ca nu reda linia partidului, ci punctul lui de vedere. O adevarata erezie. Analiza pe care o face nu e deloc una venita de la un comunist aflat la putere. Sufera de scepticism, pacat capital pentru un bolsevic. Din perspectiva unui militant, este de fapt o tradare a cauzei. In “raportul Ethridge” avem spusele lui Zilber, ascunse sub anonimatul unui “comunist roman”. La 24 noiembrie 1945, Zilber ii spune lui Ethridge ca guvernul roman e controlat de Moscova, propune un guvern prezidat de Patrascanu, mai acceptabil decat Petru Groza ca prim-ministru, forta PCR la urne este de 8-10%, a PSD de 20-25%, ca PCR este mai bine organizat decat PNL si PNT.(2) Ni-l putem imagina ducandu-se apoi la Petea Goncearuc, ca sa ii raporteze intrevederea. Ne intrebam in ce termeni. Cu siguranta, da impresiile sale despre jurnalist si intrebarile la care a trebuit sa raspunda. Trece insa sub tacere alte lucruri; minte cu privire la propriile sale afirmatii. Cum ar fi putut face altfel, de vreme ce a adoptat o atitudine dubla? Avem date certe(3) care ne spun ca relatiile cu occidentalii erau mult mai apropiate. Luis Madison, ofiter de informatii american, nume amintit des in ancheta si in proces, scrie: “Ne-am intalnit cu el, oficial, probabil mai mult de o suta de ori. Nu-mi pot aminti ca vreodata el sa ne fi dat deliberat o informatie gresita”.
Autorul articolului, Mark, comenteaza paradoxala situatie: “Zilber a devenit avocatul unei ferme politici americane de rezistenta fata de sovietici in Romania. Rapoartele Secret Intelligence prezinta spectacolul straniu al unui comunist proeminent cerand staruitor Statelor Unite sa sprijine comertul liber, alegeri libere si presa libera in Europa de Est”. Interesant este aci, dincolo de schimbarea de atitudine a lui Zilber, capacitatea lui de a-i convinge atat pe sefii lui, cat si pe americani - nici unii niste naivi in asemenea chestiuni - ca este corect. Plasticitatea personajului este iesita din comun. Inca o data el intra in acest joc periculos si devine agent dublu. Nu era la prima experienta. Incepand din octombrie 1944, se vede cu reprezentantii serviciilor speciale occidentale, oficial, trimis de Goncearuc. In loc sa ii traga de limba pe ceilalti, sa-i mistifice, transmite semnale de alarma despre situatia Romaniei. Despre amenintarile si pericolele unei dominatii exclusive in Romania a sovieticilor. Da informatii confidentiale, si Zilber e perfect informat. Explica, analizeaza, solicita sprijin occidental. Este o sursa foarte buna pentru anglo-americani, care aflau astfel ce se intampla la varful puterii, devenita procomunista dupa 6 martie 1945. Nu o face pentru bani. Dar de ce? Odata cu ocupatia sovietica, iluziile despre eliberarea omului printr-o revolutie proletara par sa se destrame. Patria egalitatii se arata a fi doar o mare putere, un imperiu care isi realizeaza interesele. Nici vorba de eliberarea omului, dimpotriva. Reflexele lui intelectuale indreptate spre toleranta si dialog se resimt puternic. Brutalitatile sovieticilor, jaful, dictatul cenzurii, conditiile impuse la armistitiu, amintirea proceselor din anii '36-'38 ii alimenteaza presentimente incercate inca inainte de 1944. El pare sa ramana un bolsevic, dar politica pe care o duce Stalin in Romania il face sa aiba indoieli. Optiunile lui ideologice, fidelitatile lui nu mai sunt limpezi. In 1946 citeste, adusa de la Paris de Patrascanu, cartea lui Arthur Koesler, Zero si infinitul. Are asupra lui un soc de care isi va aminti pana la batranete. Experienta batranului, lider bolsevic din vechea garda arestat, anchetat de KGB, judecat si condamnat, care sfarseste prin a marturisi fals din devotament fata de partid ca a tradat, il va urmari insistent in timpul propriei sale anchetari.
In 1946 Zilber merge pentru prima data la Moscova, facand parte din delegatia economica, pentru negocieri. Impresiile cu care se intoarce ii intaresc parerea ca modelul sovietic este inaplicabil Romaniei. “In US (Uniunea Sovietica, n.a.) clasa muncitoare este mai exploatata decat in tarile capitaliste... Muncitorii nu sunt liberi sa se organizeze si sa se lupte ca sa-si imbunatateasca viata... Muncitorii refractari ordinelor partidului sunt exclusi din campul muncii, ceea ce echivaleaza cu pierirea lui si a familiei prin foame, sau este deportat in Siberia. Muncitorii si functionarii isi intregesc salariul neindestulator prin furt. Toti fura, de la muncitor la director. In US randamentul lucratorului este cu mult inferior celui din apusul Europei, cu toata groaznica epuizare fizica la care este expus. Pentru o munca egala, lucratorul sovietic primeste o plata mai mica decat colegul lui din tarile capitaliste. Taranimea este si mai sangeros exploatata. Ea plateste gloaba!... Statisticile sovietice care anunta progrese in diferite domenii sunt mincinoase... Productia sovietica este cu mult intrecuta de cea americana in petrol, otel, carbune etc... S-au realizat unele progrese... Dar cat costa toate acestea? Modestul progres al Sovietelor a fost platit de clasa muncitoare cu valuri de sange... Colectivizarea agrara a fost si ea platita cu moartea sau deportarea in Siberia a 12 milioane de tarani”.(4)
Caderea
Din august pana in noiembrie Zilber este la Paris, cu sotia sa, Nutu Fuxman, facand parte din delegatia Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris. Duce o viata confortabila, frecventand teatrele, cinematografele, evenimentele mondene. Nu mai fusese aici din 1939, cand il insotise pe Virgil Madgearu, atunci directorul Institutului de Conjunctura, la un congres. Parisul isi revenea dupa razboi si era in plina efervescenta politica si culturala. Zilber se vede cu vechi prieteni. Printre ei, intelectuali din grupul Criterion, refugiati la Paris. Nu ezita sa il revada nici pe Emil Cioran. Refuza in schimb sa il intalneasca pe Mircea Eliade. “Ambii legionari, dar cel dintai este cinstit, pe cand despre al doilea are probe (el, Belu Zilber, n.a.) ca a denuntat oameni de stanga.”(5) Vechiul conflict dintre cei doi nu se stinsese, Zilber, asa cum apare in acest pasaj, ii purta inca ranchiuna. Apropiat de Patrascanu, se vede izolat, intr-o vreme in care Patrascanu el insusi era izolat, privit cu neincredere, mai mult decat atat, supravegheat din ordinul lui Gheorghiu-Dej, aflat si el la Paris.
Zilber, controlat de Petea Goncearuc, apropiat al lui Dej, prezent la Paris, are si aici o misiune. Culege informatii de la delegatia americana mai ales. Are multiple intrevederi ca sa isi faca o impresie despre punctele de vedere occidentale. Si aici insa face un joc dublu. El isi previne interlocutorii ca Romania e in pericol de a fi inghitita de URSS. Cere ajutor pentru a tempera pozitiile sovieticilor. Apelurile sale sunt zadarnice, Occidentul abandoneaza pentru decenii Estul si Centrul Europei. Un incident grav se petrece insa, care il va costa mult pe Zilber. Un articol din New York Times, aparut in timpul conferintei, da date ample despre situatia economiei romanesti, multe cu caracter confidential. Zilber este banuit. El ar fi trecut unui jurnalist un raport secret al comisiei economice a delegatiei romane. Suspiciunea se datora relatiilor sale stranse cu americanii. Ceea ce era si adevarat. Situatia produce un adevarat scandal in sanul delegatiei. Tentativele lui Zilber de a se disculpa esueaza. In apararea lui, spune ca are contacte cu americanii din ordinul PCR, in plus lucreaza pentru sovietici. Inutil, este izolat. La intoarcerea de la Paris Zilber ii cere lui Goncearuc sa ii prezinte un document oficial, care sa arate ca intretine relatiile cu occidentalii ca misiune ordonata de conducerea PCR. Unei asemenea cereri insolite ii corespunde un raspuns pe masura. Goncearuc interupe legaturile informative cu Zilber.
Dubla marginalizare
Nu mai dureaza mult si Zilber este exclus din PCR. Nu era de mult membru, abia din 1945, desi activa inca de la infiintare, din 1921, si participase la actiuni ale aripii radicale a partidului socialist inca din 1918, ca elev de liceu. Face apel. Fara succes. La 20 mai, Scanteia anunta ca Zilber Herbert (Andrei Serbulescu) “a fost exclus din partid pentru vina de a fi intretinut legaturi cu elemente dusmanoase clasei muncitoare”, cum isi aminteste 20 de ani mai tarziu(6). “Prieteni si canalii, fiecare a facut ceva pentru a nu fi banuit de solidaritate cu un exclus pentru fapte misterioase. Unii din convingere ca unul ca mine trebuie sa fi facut ceva grav, altii pentru ca, fiind exclus, nu se putea sa nu fi facut ceva...”(7). In jurul lui Zilber se face gol. Mediile ne si anticomuniste nu se lasa frecventate de unul dintre cei cunoscuti “rosii”. Ocupantul sovietic este detestat de populatia traumatizata, impreuna cu instrumentele locale, comunistii. Zilber este respins, privit cu resentiment, izolat. Comunistii, la randul lor, stiind ca e exclus, il trateaza ca pe un ciumat. Era mai bine sa te afli in afara partidului, ca un burghez, ca un adversar chiar, decat sa fi fost membru al PCR si sa fii exclus. Erai tratat de doua ori mai rau. Zilber nu se indoieste de judecata partidului, se indoieste de el. Iata o pagina care vine din Kafka, Procesul. “Poate facusem ceva fara sa-mi dau seama, de pilda o indiscretie fata de cineva strain sau un agent, raportata cine stie cum de acesta si ajunsa intr-un dosar. Era pacatul originar sub povara caruia traim. Ne simtim intotdeauna vinovati fata de cineva, fata de un Dumnezeu nevazut, care nu spune niciodata ce crima ai comis, fata de mortii care pleaca fara explicatii, fata de un dosar necunoscut. Nici familia, nici prietenii, chiar daca imi spuneau altceva, nu-si inchipuiau sa fi fost aruncat printre leprosi fara sa fi facut altceva...” si in continuare: “Misterul tiparit da tuturora fiorul groazei. Zadarnic am incercat sa ii explic lui Patrascanu ca totul parea sa fi fost acoperit pentru a pregati un proces Patrascanu. Raspunsul lui n-a variat: б╚CCine stie cu cine ai stat tu de vorba si ce-ai spus! Trebuie sa fie ceva!б╩Б─°“.(8) “Credeam ca, dupa excluderea mea, ma vor lasa in pace. Dimpotriva, abia atunci se dadu semnalul adevaratei vanatori. Presiuni asupra sotiei mele, cuvant de ordine sa nu fiu vizitat, presiune asupra lui Stefan Voitec (ministrul Invatamantului, n.a.) sa ma dea afara din invatamantul universitar, ordin sa nu se mai finanteze Institutul de cercetari pe care-l recreasem dupa 1944, ordin functionarilor acestui institut sa demisioneze. Doream un singur lucru, sa fiu lasat in pace. Cu cat voiam sa stau departe de dansii, cu atat haituiala devenea mai apasatoare...
De aici incepe moartea mea civila.” “In afara de familie, ultimul om care incepu sa ma paraseasca a fost sotia mea. Pentru salvarea sufletului ei au fost mobilizati toti prietenii si sefii ei ierarhici. Fiecare in felul lui i-a spus ca trebuie sa se desparta de mine, fiindca б╚tte desparti de cine se desparte partidulб╩..” “Ultima incercare de inainte de a incepe sa se desparta de mine a fost o audienta la Ranghet, seful cadrelor, pentru a-l intreba ce se ascundea indaratul textului misterios al comunicatului de excludere, hotarata fiind sa divorteze imediat daca i s-ar fi aratat o singura dovada ca as fi tradat. Rezultatul acestei audiente fu uluitor chiar si pentru mine, care ma asteptam la orice. Cum a aflat ce dorea sa stie, Ranghet a exclus-o pe loc, pentru neincredere in partid!.”(9)
“Cazusem la partid”
In vara 1947 e nevoit sa inchida Institutul de Conjunctura, din lipsa de fonduri. Comunistii, aflati la controlul tuturor parghiilor guvernului, refuza sa il mai finanteze. In toamna i se interzice sa mai predea la Universitate, prin ordinul ministrului Educatiei, Stefan Voitec, un cunoscut social-democrat, fost trotkist. Incercarile lui de a se impaca cu PCR esueaza. Patrascanu era inca ministru de Justitie, dar nu il poate ajuta. Mai mult, il sfatuieste sa fuga din tara. Zilber refuza cu argumentul ca la Viena, odata ajuns, ar fi fost luat in primire de serviciile speciale si ar fi trebuit sa spuna tot ce stie, sa devina omul lor, la schimb pentru permisul de trecere in Occident. El stia bine cum functioneaza aceste servicii si pretul colaborarii cu ele, tradarea. Acest argument, nu prea puternic in cazul lui, un obisnuit al agenturilor de tot felul, era pus in umbra de altul, imposibil de contracarat pentru un bolsevic. “Nu ma puteam desparti de partid, cum nu se pot unii desparti de femeia vietii lor, curva, hoata si sperjura. A cazut la femeie, spune poporul. Marxismul practicat din tinerete devine vitiu. Cazusem la partid. Presimteam ce ma asteapta, dar nu ma puteam rupe de aceasta abstractie denumita partid”.(10)
La dispozitia partidului pentru a fi anchetat
Il sfatuieste el in schimb pe Patrascanu sa se salveze si sa fuga din tara. Acesta refuza. Haituit, fara iesire, face tot felul de scenarii, pentru el, pentru Patrascanu, in acest scop, fara sa se decida vreodata. Fuga in Occident ajunsese o obsesie in multe medii. Episodul de la Tamadau, august 1947, cand mai multi lideri PNT sunt surprinsi pe cand se pregateau sa se imbarce intr-un avion, pentru a ajunge in Turcia clandestin, il descurajeaza. Nu ii scapa aspectul ca era o provocare a SSI, dirijat de Petea Goncearuc. Atmosfera in tara era tot mai apasatoare. Lucrurile mergeau intr-o directie de care se temuse si care insemna sigur condamnarea lui Zilber, acuzat de tradare de tovarasii lui. In noiembrie are loc procesul cu Iuliu Maniu si Ion Mihalache in boxa acuzatilor. La sfarsitul anului, regele Mihai este obligat sa abdice. Cu cateva zile inainte, Zilber trimite o scrisoare Anei Pauker. Voia sa afle ce i se imputa si mai ales dorea sa iasa din incertitudinea greu de suportat. Era un acuzat fara vina, om liber, dar prizonier. Voia mai ales sa se intoarca la partid. Existenta in afara lui i se parea fara sens. Ii scrie Anei Pauker, se pune la dispozitia partidului pentru a fi anchetat. Dorinta i se indeplineste, cum comenteaza el ironic. La 7 februarie 1947, dupa o supraveghere stricta de cateva luni, este arestat de SSI. Pana atunci Serviciile speciale, in mana PCR, s-au ocupat de “dusmanii de clasa”, de “reactionari”, burghezi, politicieni de alte orientari, capitalisti, “fosti”. Arestarea lui Zilber era un semn ca se pregatea o rafuiala in propriile randuri.
Zilber, ajuns in arestul SSI, e ferm convins ca razboiul intre URSS si SUA e pe cale sa izbucneasca. SUA poseda o arma formidabila: armele atomice, in fata carora nu exista aparare. La obiectia ca e posibil ca si Rusia sa aiba bomba atomica intrucat poseda materia prima, Zilber raspunde ca Sovietele nu au capacitatea tehnica si industriala ceruta de fabricarea lor... “Vreau ca razboiul sa ma gaseasca afara. O bomba atomica ne arde pe toti ca pe niste soareci. Sau daca nu suntem deportati in Siberia, sa ne impuste ca pe caini...” declara el in celula unui informatory(11).
* Belu Zilber (I, II, III) fac parte din volumul O istorie a comunismului romanesc interbelic, in pregatire pentru Editura Humanitas.
1. Principiul bumerangului, id., p. 329.
2. Ulrich Burger, Misiunea Ethridge in Romania, Ed. Fundatia Academia Civica, 2000, pp. 210-211.
3. Edward Mark, The OSS in Romania 1944-1945: An Intelligence Operation in the Early Cold War, in Intelligence and National Security, nr. 2/1944, vezi Florin Constantiniu, in Curierul National magazin, iulie-aug. 1995, si postfata lui G. Bratescu, pp. 242-243.
4. Principiul bumerangului, id., pp. 270-271.
5. Anton Golopentia, Ultima carte, Ed. Enciclopedica, 2001, p. 29.
6. Belu Zilber, Actor in procesul Patrascanu, Ed. Humanitas, p. 22
7. ibid., p. 19.
8. ibid., p. 23.
9. ibid., pp. 35-36.
10. p. 45, Monarhia de drept dialectic.
11. Principiul bumerangului...., p. 273.
(Subtitlurile apartin redactiei)
