Pe aceeași temă
Invazia germana din zorii zilei de 22 iunie 1941 l-a surprins pe Vassili Grossman la Moscova. Nascut in 1905, in orasul ucrainean Berdicev, intr-o familie evreiasca asimilata, si-a facut studiile la Moscova, unde a inceput sa fie implicat in viata literara. Inainte de izbucnirea razboiului a scris doua romane care se incadrau perfect in sablonul literar stalinist, descriind viata eroica a muncitorilor. Fiind prea gras, miop, a fost declarat inapt pentru front, spre marea lui dezamagire. La scurt timp a fost acceptat ca reporter de razboi al ziarului Armatei Rosii, numit, evident, Steaua Rosie. Din 1941 pana la sfarsitul razboiului, Grossman a urmarit evolutia confruntarilor in imediata apropiere a frontului. In tot acest lung interval el a tinut un ciudat jurnal de razboi, notandu-si abrupt, la scurt timp dupa petrecerea evenimentelor, impresii, scurte clisee aproape fotografice, marturii de prim ordin. Insemnarile lui din timpul razboiului au fost descoperite de catre istoricul englez Antony Beevor in arhivele ruse, traduse, selectate si publicate, initial in limba engleza, sub titlul A Writer at War (2005). In 2007 a aparut editia in limba franceza. Structura de rezistenta a volumului este alcatuita din relatarile lui Grossman. Aceasta structura este consolidata de textul explicativ redactat de catre istoricul englez, menit a lega, ordona si explica bucatile brute scrise de Grossman.
La inceputul razboiului il regasim pe Grossman destul de atasat de retorica stalinista, insa stilul lui se schimba odata cu participarea la luptele din zona Stalingradului. Dovada stau relatarile asupra inceputului razboiului, cand accentul cade pe descrierea eroilor sovietici aflati in dificultate. Grossman a fost interesat si de viata civililor sovietici sub ocupatia germana. Grossman s-a interesat cu predilectie de soarta unor militari bine individualizati, lasand la o parte descrierile aride legate de desfasurarea tehnica a razboiului. Instantaneele din viata militara sunt tablouri deloc ideologizate, avand un caracter disident vadit. Chiar daca subiectivitatea scriitorului este maxima, Grossman si-a folosit din plin talentul literar de-a lungul notelor si articolelor sale care l-au facut celebru in randul soldatilor sovietici. Si la Grossman intalnim clisee din limba de lemn comunista, dar ele nu sufoca mesajul lui esential, cel uman.
In materia cartii un loc aparte il ocupa participarea scriitorului la violentele inclestari din zona Stalingradului, evenimente pe care le-a acoperit din septembrie pana in decembrie 1942. Pe frontul de sud, Grossman a intalnit si urme ale Armatei Romane, implicata extrem de nefericit in acele lupte. Cele doua armate romane au fost spulberate de sute de tancuri T-34, a caror patrundere a dus la incercuirea Armatei a 6-a germane in interiorul Stalingradului. Grossman descrie scenele observate la scurt timp de la ofensiva sovietica: "Un punct de sprijin defensiv distrus de un tanc. Un roman peste care a trecut un tanc, facut plat. Chipul sau este ca acela al unui basorelief. Langa el doi germani zdrobiti. Pe campul de lupta, unul langa altul, un roman ucis si unul de-ai nostri, si el mort. Romanul are langa el o foaie de hartie si desenul unui copil: un iepuras si un vapor". Intr-un alt pasaj, citim despre taranii rusi exprimandu-si dezgustul fata de soldatii romani pentru ca, la fel precum germanii, au biciuit civili. "Romanii. Un batran ii numea gascani. Adevarati tigani. Toti spun razboiul nu e bun, vrem sa ne intoarcem acasa. Dar l-au biciuit pe batran de patru ori. Un grup de doua sute de oameni este escortat de obicei de doi-trei soldati. Romanii marsaluiesc disciplinat, unele grupuri chiar in randuri, ceea ce ii face sa rada pe trecatori. Iar prizonierii inainteaza, inainteaza mereu, danganindu-si gamelele si bidoanele de apa agatate cu ajutorul unori sfori aruncate peste umerii acoperiti de paturi din toate culorile. Femeile rad si spun sunt chiar tigani nomazi acesti romani...". Revenind pe teatrul de lupta, Grossman descopera ca "de-a lungul drumurilor zac cadavre de romani. Arme grele camuflate tintind catre est". Taranii rusi se plang: "Romanii au luat totul. I-au biciuit pe batrani: unul nu a mers la munca, altul nu le-a dat graul". Inaintand pe frontul de sud alaturi de Armata Rosie, Grossman a ajuns in primavara anului 1944 si in portul Odessa, recucerit de la romani. Daca in relatarile de la Stalingrad portretul armatei romane este dezastruos, la Odessa scriitorul nuanteaza, subliniind diferentele dintre ocupatia germana si cea romaneasca in Ucraina: "O inscriptie deasupra unei cantine romanesti: «Intrarea interzisa germanilor». Multe alimente: zahar, prajituri, faina. Populatia ii critica pe romani fara entuziasm (à contre-coeur), din pura politete".
De-a lungul intregului razboi mondial, Grossman a fost bantuit de remuscari pentru ca mama sa a ramas in teritoriul ocupat de germani, in orasul ucrainean Berdicev. In primele zile ale razboiului, scriitorul ar fi dorit sa o cheme la Moscova, insa sotia l-a convins sa renunte motivand lipsa spatiului. Iar cand primele semne de intrebare privind atitudinea ocupantilor fata de evrei au inceput sa apara, era deja prea tarziu, germanii ocupand orasul Berdicev. Amintirea mamei l-a chinuit pana in ianuarie 1944, cand Berdicev a fost eliberat de Armata Rosie, iar Grossman a ajuns in oras. In ianuarie 1944, nu mai erau in viata decat cateva zeci de evrei din cei 30.000. Mama lui Grossman, care nu a parasit orasul pentru ca nu a vrut sa abandoneze o nepoata paralizata, a fost executata alaturi de ceilalti evrei, ingropata intr-o groapa comuna langa aerodrom, la marginea orasului. Scriitorul a intrat si in Polonia, descoperind realitatile incredibile ale industriei de exterminare a evreilor. Reportajul lui despre Treblinka a fost folosit in timpul procesului de la Nürnberg. A ajuns si in Germania alaturi de soldatii sovietici, remarcand cu durere cruzimea lor. Dupa razboi, Grossman i-a marturisit fiicei sale ca Armata Rosie s-a schimbat in rau imediat ce a depasit frontiera sovietica. Grossman si-a petrecut ultimele zile in calitate de corespondent de razboi in Berlin. In 1960, dupa ani de munca, a terminat romanul sau major Viata si destin, care a fost refuzat de cenzura, iar copiile confiscate de catre KGB. Toate cartile i-au fost retrase. Fiind profund indurerat de ceea ce credea el a fi pierderea definitiva a capodoperei sale, Grossman s-a stins din viata in vara anului 1964, in urma unui cancer la stomac. Romanul sau a fost salvat miraculos de catre un prieten, care a pastrat o copie si l-a publicat abia in anul 1980. Chiar fara acest roman, marturia lui Grossman din carnetele sale salvate ramane una de prim ordin pentru descoperirea intr-o forma bruta a unor ani de o brutalitate pe care nu o mai putem concepe si, cu atat mai putin, vizualiza.
Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945. Texte alese si prezentate de Antony Beevor si Luba Vinogradova, Editura Calmann-Levy, Paris, 2007
