Pe aceeași temă
Ce se reclama de fapt in Piata Universitatii? Mai intai nevoia de purificare morala a romanilor. Dar mai erau clamate si chestiuni pragmatice, precum: asigurarea liberei circulatii a informatiilor in mass-media; autorizarea unor posturi independente de radio si TV; incetarea presiunilor asupra mass-media; numirea unui ministru de Interne civil; trimiterea in judecata a militarilor din Ministerul de Interne si din Ministerul Apararii Nationale care au participat la represiunea din decembrie 1989; adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, adica obstructionarea fostilor membri ai nomenclaturii si fostilor securisti de a accede in straturile Puterii. Manifestatia-maraton declansase de fapt o a doua revolutie, spirituala de data aceasta.
Acuzandu-i pe protestatarii din Piata Universitatii ca ar fi "golani" ori declarand ca nu ii considera reprezentativi pentru poporul roman pe cei care au murit in 21 decembrie 1989, pe baricada de la Universitate, sustinand ca manifestantii din Piata Universitatii sunt niste contrarevolutionari, Ion Iliescu si echipa sa instalata la Putere vadeau dorinta de a proiecta in manifestantii anticomunisti niste "bastarzi", trimitandu-i in sfera infractionala. Cu alt prilej, Ion Iliescu avea sa declare despre "golani" ca stau "ca neghiobii in strada", sugerand ca ar fi cazul sa se termine cu "comuna primitiva". Presedintele interimar era extrem de iritat de contestarea sa morala, iar alergia lui s-a preschimbat treptat in manie: solutia gasita de Ion Iliescu avea sa fie lichidarea "comunei primitive" din Piata Universitatii.
Ofensa de "golani" adusa protestatarilor de catre Ion Iliescu a fost preschimbata intr-o decoratie de merit si asa s-a nascut "Golania", "Zona libera de neocomunism" si "Kilometrul Zero", cum a mai fost ea numita. Anvergura Golaniei a depins de multimile care s-au adunat in Piata Universitatii, mai cu seama seara (aproape 100.000 de participanti), si de discursurile tinute din celebrul "Balcon al Universitatii", discursuri apartinand atat unor personalitati, cat si multor anonimi care percepeau zona ca pe o agora ori chiar ca pe un parlament simbolic. Verva Golaniei a fost spectaculoasa, intrucat participantii faceau parte din diferite generatii si aveau varii grade de cultura si instructie. Ceea ce conta era, insa, comuniunea, iar Imnul golanilor era cat se poate de emblematic in acest sens ("Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa,/ Pana nu vom castiga libertatea noastra"). Piata Universitatii devenise o Zona ecumenica, o matrice, dar si un spatiu boem. Se aflau acolo intelectualitatea de elita, studenti, elevi, dar si tarani, oameni simpli; iar la marginea Zonei se afla si o fauna interlopa.
Golania devenise nu in ultimul rand un teatru caricatural la adresa comunismului. Ceea ce se petrecea acolo era un fel de happening de tip pamflet, dar si o fiesta a libertatii de gandire si exprimare. Ironia, atmosfera de satira, hazul, veselia, ghidusia devin o caracteristica a manifestatiei din Piata Universitatii. Nu in zadar, in cateva seri, regizorul Nae Caranfil a parodiat, cu ajutorul manifestantilor, mitinguri electorale FSN-iste sau PCR-iste. Erau vizibile si debordante umorul si persiflarea. Acestea faceau din Golania un adevarat spectacol, iar pe alocuri, chiar o feerie si o sarbatoare. Spatiul Piata Universitatii devenise un soi de omphalos al Bucurestiului si al Romaniei, fiindca aici era "pamant sfintit" de mortii din decembrie 1989, cum declara un grevist al foamei. In ciuda ironiei, exista, in acelasi timp, o forma de sacru in Piata Universitatii: locul era perceput ca spatiu sacrificial, ca un loc de veghe. Se poate spune de aceea ca Golania a concretizat si un fenomen religios aparte, "eretic" (cum il percepeau autoritatile), ca altar laic impotriva neocomunistilor marcati de ateism, ce se instalasera la Putere.
Nu in zadar, Piata Universitatii a fost perceputa de intelighentie ca fiind Zona, o enclava etica, sugerandu-se sacralitatea si legitimitatea ei morala. In centrul Zonei se afla tocmai cladirea Universitatii, cetate a intelectualitatii, fortareata a studentilor, a mintilor libere, a creierelor nereeducate. Ideea de fortareata spirituala va fi cea care ii va leza pe politisti si mineri (in 13-15 iunie 1990), acestia intuind gherila studentilor (si protestatarilor anticomunisti, in general), nonconformismul lor de gandire, drept care Universitatea va fi nu doar asediata, ci vandalizata. Mai cu seama ideea de universitate era cea pe care securistii si minerii simteau nevoia sa o pedepseasca.
Spiritual vorbind, fenomenul Piata Universitatii 1990 poate fi inteles si prin intermediul unor termeni precum satyagraha ("puterea adevarului", "puterea spiritului", miscare initiata de Gandhi, in India) sau nonviolenta si pasivitatea activa; Golania materializase o experienta aparte a libertatii care avea efect transfigurator. In Zona se coagulase o forma de comuniune speciala. Buricul Bucurestiului parea sa fie atins de un har, de o energie spirituala, in sensul in care fenomenul Piata Universitatii era, cum am spus deja, o concretizare a unei revolutii, a doua, spirituala. Patrunderea in spatiul Kilometrului Zero avea functia unui botez simbolic.
Nu stiu cat din toate aceste explicatii si interpretari mai pot fi asumate ori intelese astazi de cei care nu au fost niciodata in Piata Universitatii 1990, fie fiindca nu au dorit sa se afle acolo, fie fiindca nu au putut sa se afle acolo (ma refer la cei din provincie), fie fiindca erau prea tineri (ma gandesc, de pilda, chiar la studentii mei de la Cluj). De aceea mi s-ar parea necesara o proiectie publica a filmului Piata Universitatii, realizat de Stere Gulea, Sorin Iliesiu si Vivi Dragan-Vasile, chiar in spatiul fostei Golanii, la diferite intervale de timp, in perioada 22 aprilie-13 iunie 2005. Ramane de vazut daca propunerea mea este realizabila si mai ales daca exista aplecarea actualelor autoritati de a o materializa.